Viaţa este atât de frumoasă pe cât de frumoasă o realizăm. Interviu cu FILIP DAN ROBERT

Dan Robert Filip_3

realizat de Liliana MOLDOVAN

Conturarea portretului biografic al d-lui Filip Dan Robert este greu de realizat, datorită multiplelor domenii în care activează. Stabilit în localitatea Floreşti, judeţul Cluj, Filip Dan Robert este probabil singura persoană cu deficienţe de vedere care are două joburi, cu normă întreagă. Ca şi cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, Filip Dan Robert este pasionat de sport şi practică diverse sporturi adaptate pentru nevăzători: goalball, torball, atletism, ciclism, înot. Printre domeniile sale de interes se numără: turismul, hidrologia, meteorologia şi, desigur, muzica.
Evident, cea mai mare pasiune a sa rămâne muzica, Filip Dar Robert fiind un cunoscut  interpret de muzică folk şi pop. Talentul său a ieşit la iveală şi a fost promovat la nivel naţional în urma participării la emisiunea X Factor, iar calităţile sale interpretative au fost apreciate atât de public, cât de şi cunoscători şi specialişti din domeniul muzical, care l-au recompensat cu câteva premii, dintre care pot fi menţionate: Trofeul festivalului – concurs de muzică folk „Mediaş cetate seculară” (2013), Premiul III la Festivalul-concurs de muzică folk „Invitaţie la castel” (Cluj-Napoca 2011).
Născut într-o familie de persoane cu dizabilităţi vizuale, Filip Dan Robert a copilărit la Băile Tuşnad, a absolvit Facultatea de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost profesor la Liceul pentru Nevăzători din Cluj-Napoca şi la Şcoala pentru Deficienţi de Auz nr. 2, şcoală cu predare în limba maghiară. În prezent, pe lângă muzică, Filip Dan Robert se ocupă, în calitate de persoană fizică autorizată, cu organizarea de evenimente artistice şi este tehnician maseur.
Potrivit informaţiilor afişate pe blogul personal, principiul său călăuzitor în viaţă este cel al unui om activ, deschis provocărilor, care crede cu înverşunare că „Numai un om curajos poate să fie ceea ce îşi doreşte”.

Dan Robert Filip_1

Am să încep acest interviu întrebându-vă cum aţi ajuns să faceţi ceea ce vă doriţi cel mai mult, adică muzică. Mai precis, ce drum a trebuit să parcurgeţi din clipa în care în care aţi ţinut prima chitară în mână, până la momentul în care aţi ajuns pe scena de la „X Factor”?

De mic copil, am avut două pasiuni: muzica şi fotbalul. Din păcate, fotbal de performanţă nu am reuşit să fac, dar faptul ca am fost pasionat de sport a adus posibilitatea pentru mine de a mă adapta foarte uşor la sporturile pentru nevăzători – goalball şi torball[1] – şi astfel, pe lângă faptul că am participat la numeroase turnee, am avut ocazia să merg şi în câteva ţări din Europa, precum Ungaria, Germania, Polonia, Elveţia, Italia. Pasiunea muzicală a existat şi ea din vremea copilăriei. Când am fost în clasa a IV-a, mama mea a pus bazele primelor acorduri la un sintetizator foarte ieftin, care din păcate s-a stricat după aproximativ o lună. La vârsta de 11 ani, am primit cadou o muzicuţă, la care am tot suflat până când m-am prins cum funcţionează. În schimb, când eram la facultate, îmi sărbătoream aniversarea de 20 de ani într-o micuţă cameră de cămin. A venit acolo şi Handabut Călin, un coleg de facultate pe atunci – actualmente nașul meu de cununie –, şi a adus o chitară cu el. Eu am fost bucuros, pentru că am crezut că o să ne cânte ceva, dar el a spus: nu. Am primit simbolic de la el o cutiuţă în care era o pană de chitară şi mi-a spus :acesta este inelul tău de logodnă cu muzica, astfel mi-a făcut cadou acea chitară. Peste vreo doi-trei ani, am reuşit să mă angajez şi, astfel, pas cu pas, să îmi cumpăr instrumente muzicale, iar la ora actuală am un mic studio personal.

Ce a însemnat participarea la această emisiune şi cine v-a îndemnat să vă înscrieţi în concurs?

Emisiunea „X Factor” a fost pentru mine un moment foarte încărcat emoţional. Practic, a fost ultima dorinţă a mamei mele, care a murit cu foarte puţină vreme înainte de preselecţiile X Factor şi de audiţii. Sper ca prin prestaţia mea să fie mândră de ce am realizat, cu atât mai mult cu cât şi ea şi-ar fi dorit să urmeze cursuri de muzică şi să cânte, în special la pian. Ca participare, câştigul meu este cel de imagine. Oamenii apreciază mai mult ceea ce fac eu din punct de vedere muzical şi nu numai.

Traiectoria dumneavoastră profesională a fost una neobişnuită, fiindcă aţi ajuns profesor la Liceul pentru Nevăzători din Cluj-Napoca, unde aţi fost, cândva, elev. Cum a fost întâlnirea cu profesorii care v-au devenit ulterior colegi?

M-am bucurat foarte mult când m-am regăsit cu foştii profesori. Au fost faini şi săritori, mai ales că era primul meu loc de muncă şi era nevoie de puţină acomodare. Era ciudat faptul că aveam elevi cu patru-cinci ani mai tineri, foşti colegi de internat şi actuali colegi de sport în echipele de goalball și torball. Ceea ce a fost simplu pentru mine era faptul că ştiam foarte bine care sunt aşteptările elevilor și am reuşit să fiu un om deschis şi înţelegător, dar corect şi responsabil. A fost o perioadă frumoasă din cariera mea.

După cum ştim, în ţara noastră, şansele persoanelor cu deficienţe de vedere de a urma o facultate şi de a-şi construi o carieră sunt destul de reduse. Cu toate acestea, aţi avut curajul să vă înscrieţi la Facultatea de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Cu ce provocări v-aţi confruntat ca student nevăzător la această facultate?

Nu înţelegea nimeni ce caut eu la geografie, pentru că, logic, geografia se învaţă cu harta în mână. Provocarea a fost de a mă adapta cerinţelor. La început, am folosit lupa şi reportofonul, și apoi, din anul III, am primit cadou de la părinţii mei un laptop. Din acel moment, mi-a fost foarte simplu să îmi iau propriile notiţe la cursuri şi să fiu mult mai eficient. Am prins din plin evoluţia tehnologiei adaptate pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Astfel, cu ajutorul sintezelor vocale, am reuşit să citesc multe cărţi de specialitate, iar cu lupele electrotehnice – magnifier – am reuşit să descifrez scheme şi hărţi. În general, când era vorba de examinare, profesorii au fost înţelegători şi m-au ascultat oral. Ţin să le mulţumesc pentru deschiderea pe care au avut-o.

Printre pasiunile dumneavoastră se numără şi sportul. Ce sporturi aţi practicat?

La nivel de performanţă, am practicat torball şi goalball, sporturi specifice persoanelor nevăzătoare, cu mingea cu clopoţei. Iar ca antrenament, îmi plac atletismul, fotbalul, înotul.

Dan Robert Filip_2

Revenind la activitatea muzicală, spuneţi-ne, vă rog, ce genuri muzicale preferaţi.

Totul a început de la o chitară, un om. Aşadar, de la muzica folk. Am compus câteva melodii, care de multe ori sunt cerute în concertele organizate. În ultimii doi ani, m-am apucat temeinic de diversificarea genurilor de muzică pe care le cânt, aşa că la ora actuală cânt şi muzică uşoară, balade, şi chiar şi muzică populară, dacă este cazul.

Aveţi vreun cântăreţ preferat?

Aş putea să scriu la această întrebare zeci de pagini. Dar am să spun că sunt fan: „Taxi”, dar îmi plac şi alte trupe din ţară, precum: „Holograf”, „Bere gratis”, „Direcţia 5” „Proconsul”. În muzică internaţională: Sting, „Queen”, „Scorpions”. Toate acestea o să le completez cu două trupe care cântă mai mult instrumental, adică „Secret Garden” şi „Mike Oldfield”.

Pe soţia dumneavoastră aţi cunoscut-o la un concert pe care l-aţi susţinut, sau în alte împrejurări?

Pe soţia mea am cunoscut-o la şcoală, la Liceul pentru Deficienţi de Vedere, acolo unde am înfiinţat un cerc de muzică folk, cerc la care ea a participat. Pasiunea pentru muzică ne-a adus posibilitatea de a lucra împreună şi de a ne cunoaşte mai bine. Astfel, la sfârşitul liceului ei, ne-am oferit şansa de a începe o relaţie care mai apoi s-a transformat într-o căsătorie de care sunt foarte mândru.

Aveţi o familie frumoasă, sunteţi deja un artist cunoscut. Ce alte lucruri doriţi să realizaţi în viitor?

Îmi doresc, atât mie, cât şi soţiei mele, multă sănătate şi, dacă Dumnezeu ajută, un copil. Considerăm că familia trebuie să fie binecuvântată şi cu un copil. Din punct de vedere profesional, vreau să evoluez în continuare. Slujba pe care o am ca terapeut maseur este frumoasă şi îmi oferă şi posibilitatea de a lucra muzical în paralel. Îmi doresc să rămân, ca şi până acum, un om activ, dar relaxat. Viaţa este atât de frumoasă, pe cât de frumoasă o realizăm.

Extras din volumul „Convorbiri sub aura speranţei” de Liliana Moldovan (Cluj-Napoca, Ecou Transilvan, 2017).
SURSA: www.asiiromani.com
_________________
[1] Goalball şi torball sunt sporturi de echipă, cu mingea, pentru nevăzători sau parţial văzători. Se practică în săli închise, fiindcă este nevoie de linişte totală, iar mingea folosită are în interior clopoţei.
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: