Sunt foarte bucuros că zilele trecute am primit multe, multe întrebări de la oameni curioși despre posibilitățile evoluției GÂNDIRII, părții FIZICE și laturii EMOȚIONALE.
Știu ca te-ai întrebat de multe ori ce și cum poți optimiza sau adăuga la viața ta dintre acestea.
Cum poți gândi mai clar, focalizat și atent?
Cum poți să renunți la emoțiile negative și cum să le transformi în pozitive?
Cum poți avea elementele cheie ale alimentației imortale?
E amuzant că noi vrem garanții de la alții, iar dacă, de exemplu, cumpăram un lucru și nu ne place, în 30 de zile îl ducem înapoi, primind banii. Dar noi nu procedăm la fel cu noi înșine. Dacă ne spunem că vom face cutare sau cutare și nu facem, noi nu ne penalizăm. E un fel de „las’ că merge și așa”. „Încep mâine”, ne spunem uneori. Cum ar fi să ne penalizăm la bani pentru orice am spus că facem și nu am făcut?
Așa ne pierdem încrederea: că nu știm să ne garantăm nouă înșine. Spunem multe și facem puține.
Nu avem UNITATE, nu avem ECHILIBRU, nu avem ARMONIE. Încă…
Turul evoluției a fost deja în Brașov, Sibiu, Cluj și Bacău.
Azi la Iași, miercuri la Constanța și joi la București.
Rămâi consecvent în dorințele tale, ia atitudine și garantează-ți cuvintele prin FAPTE.
Te aștept într-unul din orașele mai sus menționate.
CADOU de la mine pentru tine: Vii cu cineva drag, și plătiți pentru o singură persoană.
Vrei rezervare rapidă?
Dă click AICI sau sun-o pe secretara mea, Veronica, la 0729-472279.
Dacă îți mai pot fi de folos cu ceva, mă găsești aici
Cu stimă, dragoste și considerație, a fost un privilegiu să-ti scriu aceste lucruri.