Întru amintirea lui Augustin Buzura

Augustin_Buzura

22 sept. 1938, Berinţa – 10 iulie 2017, Bucureşti

de Maria GÂRBE

19 august 2017 – 40 de zile de la moarte

Am început să citesc „Recviem pentru nebuni și bestii” cu gândul că acesta este Macondoul nostru care ne va duce spre recunoașterea universală. Așteptările mele, așteptările autorului într-un altfel de mers al societății, mai ales după 1989, au rămas neîmplinite.

Scriitorul Augustin Buzura a continuat să fie omul de cultură, jurnalistul incomod. El avea: „Obstinația de a căuta răspunsuri fără răspuns. Încercarea de a face lucruri imposibile” (p. 16).

Dimensiunile creației, structura operei lui Augustin Buzura, profunzimea analizelor dau rezistență operelor.

Alexandru Zotta se oprește și la expresivitatea metaforică și simbolică a titlurilor cărților lui Buzura: „Pe baza acestora, cititorul și-ar putea imagina un personaj care rămâne absent la chemările și provocările unei istorii eronate, care ascultă discret vocile nopții și dezvăluie dureroasele fețe ale tăcerii, care este obligat la refugii spre a-și proteja orgoliile și demnitatea dobândite prin profunde și revelatoare procese de conștiință, cu prețul izolării în singurătate și marginalizare, un personaj condamnat să urmeze drumul cenușii. Și nu cred că o astfel de percepție ar fi prea deplasată față de profilul personajelor din romanele sale, dincolo de identitatea lor concretă, reconstituită din numeroase detalii semnificative oferite din abundență de o cuprinzătoare cunoaștere a personajelor și a mediului lor existențial, supus și acesta acelorași condiții coercitive aberante”[1].

Avem valori literare. Nu știm să le creăm dimensiunea de circulație?

Mi-am reamintit de soarta romanului „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, care a primit Premiul Pulitzer în anul 1937 (unii spun doar „Pulitzer”, alții spun a fost de ajuns). Dar atâtea zeci de generații s-au bucurat de lectura cărții.

În anul 1978 Augustin Buzura a participat, mai mult, a fost președintele juriului la prima ediție a Festivalului-concurs „Vasile Lucaciu” de la Cicârlău. Iată ce a scris după această participare: „În Maramureș există în fiecare om o contagioasă dorință de a face, o nobilă ambiție de afirmare, de identitate, de abatere de la schemă, de la comun. […] În Maramureș se vorbește puțin și se face mult”[2]. Iată că în anul 1999, ceea ce pentru mulți pământeni părea imposibil, Augustin Buzura a reușit să transforme în realitate. Mă refer la participarea României la Festivalul Folcloric Smithsonian organizat de Institutul Smithsonian din Washington DC. Prezența României acolo n-a fost una oarecare, dimpotrivă, vorba senatorului de New Hampshire, Bob Smith: „This is fabulous”.

Nu-mi dau frâu liber unui scenariu cu titlul Cum ar fi fost cu Augustin Buzura președinte? Pentru că: „țara întreagă era obosită, chinuită, nesomnul și spaima urâțeau chipurile, dar nu știu de ce, mă așteptam ca noii conducători să aibă alte chipuri […] diferite de ale celor ce-i precedaseră. Probabil că și pe aici trebuie căutată una din explicațiile renunțării mele la politică, la ascensiune pe scara socială” (p. 23).

_____________________
[1] Alexandru Zotta, La moartea marelui scriitor Augustin Buzura, înaltă cinstire, în „Informația de duminică”, 16 iul. 2017, p.1, 4. (Supliment al cotidianului „Informația zilei” din Satu Mare.)
[2] Augustin Buzura, Itinerar sentimental, în „Contemporanul”, dec. 1978.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: