… După șase săptămâni

Vernisaj tabăra de pictură de la Limpedea. Maria Mariș Dărăban (a treia din stânga) și Nicolae Pop (al doilea din dreapta)

de prof. Nicolae POP,
Apa, jud. Satu Mare

Timp de patruzeci de zile sufletul Mariei Mariș Dărăban a călătorit fără destinație în sfera Universului, după despărțirea de-al ei trup, de cromatica acestei lumi pline de nuanțe și vibrația inimii sale, care a încetat la 16 iulie 2017. Călătoria sa parcă este încă încărcată de culoare și imagini plastice.

Maria Mariș Dărăban mi-a fost elevă în gimnaziu, unde s-a evidențiat la toate materiile, dar în primul rând la desen, înclinație pe care și-a modelat-o în întreaga sa carieră, devenind pictoriță de Baia Mare, unde și-a desfășurat cea mai mare parte din activitatea în domeniul pictural.

În viziunea ei, când era prin această lume, Maria Mariș Dărăban vedea cu ochii sufletului cum se îmbrățișau culorile în spațiul fără margini, iar așezarea lor pe întinsele pânze ale sutelor de șasiuri aduceau în fața privitorului bucuria și nestinsa dorință de a le privi și a le descifra sensul. Atât de frumoase erau, încât privitorul își punea întrebarea: cum și de unde poate izvorî atâta gingășie, unde și care este lumea acestor îmbrățișări cromatice?, pe care numai ochii și sufletul Mariei Mariș Dărăban le putea distinge. Imaginile erau/sunt pline de nuanțe. Așa m-am întrebat și eu când am privit tabloul „Mireasa în alb la marginea mării”, unde personajul este construit numai din pete de cromatică albă, care privește spre nesfârșitul orizont al unirii Cerului cu Pământul. La stânga personajului, cu ceva mai în față, se află două fotolii scăldate în apa mării, fotolii care parcă voiau să anunțe plecarea ei spre nesfârșitul spațiu marin și celest. Când a pictat acest tablou, autoarea se gândea la fiica lor, Ioana, pe care dorea să o privească îmbrăcată în haina de mireasă, dar destinul parcă îi șoptea că nu va putea fi prezentă la acest frumos eveniment, care a rămas un subiect indescifrabil, dar plin de semnificații și admirație artistică. Fotoliile însă au rămas neocupate, ceea ce transmite o nostalgie fără destinație, o nostalgie a frumosului plin de semnificații, de chemarea mării, infinitatea Cerului, acolo unde este destinația sufletului, spre divinitatea supremă a tot ce există.

Tablourile cu peisaje marine erau redate într-un așa fel, încât atmosfera spațiului marin la o depărtare nedefinită, parcă se îmbrățișa cu universul Celest, teme pe care le-a redat și pictat în multe tablouri, fiecare însă avea acea cromatică ce o definea aparte pe Maria Mariș Dărăban. Toate anotimpurile erau pictate de Maria Mariș în așa fel încât parcă te aflai în centrul acelui peisaj, pe care voiai să-l cuprinzi în brațele tale, cu întreaga sa cromatică. Peisajul marin era o viziune aparte în arta Mariei Mariș Dărăban, pe care și criticii de artă au așezat-o la locul de cinste între peisajele picturii românești și universale.

Talentul i-a fost dăruit de divinitate pentru a-l dărui iubitorilor de frumos. Dintr-o imagine simplă a unui colț din natură, Maria Mariș Dărăban realiza tablouri de o valoare inegalabilă. Pentru Maria Mariș Dărăban, nu este tematică pe care să nu o redea cu vibrația inimii sale, iar cromatica picturală să nu o definească ca Maestră. Pe lângă faptul că era o peisagistă de renume, Maria Mariș Dărăban era și o desăvârșită portretistă. A pictat zeci de portrete, cu care a vernisat chiar o expoziție personală cu portrete ale oamenilor de cultură și artă din Baia Mare, în anul 2001 la Galeria de artă din oraș. Chipul uman avea un loc aparte în creația sa, dăruindu-i sensibilitate și trăire, cum bine se poate vedea în tablourile sale portretistice, cum sunt: istoricul dr. Valeriu Achim, în care este redat chipul la modul asemănării perfecte, apoi cel al scriitorului Augustin Cozmuța, V. R. Ghenceanu, Cornel Munteanu, Nicolae Steinhardt, Leontin Drăgan, Ion Săcăleanu ș.a.

Ca dovadă a meritelor sale, în anul 1992 a devenit membră a U.A.P. din România. Având multe expoziții internaționale, a fost cooptată în Asociația Internațională a Artiștilor Plastici. A devenit membră a Association Culturelle Terres des Arts – Franța în anul 1994.

În timpul activității sale de excepție, artista a ajuns la forma de exprimare în pictură nu prin forme, ci mai mult prin culoare, care pentru Maria Mariș Dărăban a fost substanțialitate și expresie, cu o anume luminozitate în pictură, ce-i aparținea numai ei, prin care te transpunea în real. A pictat în tușe largi, patetice, modelate prin culoare, care vibra în forma și substanța ei. A iubit lumina, pentru care avea tușele ei proprii, dăruindu-le trăire, emoție și universalitate.

Artista Maria Mariș Dărăban a pornit din Apa cu dorința de a se realiza studiind, călătorind, iar după afirmarea profesională pe plan național s-a reîntors la Apa, la casa părintească, ridicându-și aici un atelier de pictură, pe vatra părintească, pe care a protejat-o și a iubit-o, până când soarta a chemat-o în lumea veșniciei. La Apa a dorit să-și continue activitatea, dar și la Baia Mare, unde avea lumea ei artistică de mare valoare și tradiție.

Maria Mariș Dărăban a fost Maestră a luminii și spațialității. Tablourile sale au înainte de toate o unitate emoțională, transmisă prin cromatica lor bine aleasă, dar și una compozițională. Artista iubea natura mai mult ca orice, o cerceta, o studia, redându-i în final spontaneitate și emoția proprie.

Din sutele de tablouri rămase de Maria Mariș Dărăban, se desprinde însă un talent al picturii românești, apreciată cu multă considerație plastică în expozițiile naționale și internaționale, trăite împreună cu bucuria și aprecierea iubitorilor de frumos ce radiază din operele sale, acolo unde se găsește fiecare, în colecțiile particulare precum și în marile muzee ale locurilor pe unde artista a poposit împreună cu soțul Ghiță și fiica lor, Ioana.

Maria Mariș Dărăban a fost zămislită de divinitate pentru a aduce bucurie și vibrație în inimile tuturor celor care au cunoscut-o și au fost prezenți la expozițiile sale.

Maria și-a iubit mult orașul de domiciliu, Baia Mare, unde a vernisat multe expoziții personale și de grup, iar ultima sa expoziție a avut-o în decembrie 2016, la Galeria Partner, la împlinirea vârstei de 60 de ani.

Soarta a făcut însă ca numai la câteva luni timpul să se oprească pentru ea pentru totdeauna, vibrând doar culorile din cromatica sa caldă și încărcată de nostalgia și regretul celor care au cunoscut-o și i-au admirat ARTA.