Floarea de Crin ancestral zâmbește luminată de lacrimile măslinii de rouă osânda ei în ochii tăi nu se citește ruptă din Univers prin mine se oglindește iconica ei suavă albastră petală cad înspre sol cu brațele-mi deschise amorezat de perfecțiune am inima goală
Icar am ajuns, azi, noaptea simt că mor obosit de laicul naiv ori apatic dor smuls din realitate, am aripile rupte irodice lacrimi împle sufletu-mi gol focul păsării Phoenix e departe
This entry was posted on Duminică, 3 septembrie 2017 at 6:38 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 