Mesteacănul [Ori plângi, Valentina]

Un peisaj_Ion Georgescu-Muscel

„Un peisaj” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

– Ori plângi, Valentina
Ți-s ochii ca jarul și-ți ard obrajii
– Nu, pare-se boala își face hatârul
De-aceea-mi sunt aprinși ochii.
– O, părul tău lung argintiu
Învăluie perna și buzele-ți fripte…
– Ah, nici nu mai știu cine mai e în odaie
Tu poate erai înainte
– Privește acolo, în jos, pe fereastră
Mesteacănul alb ca lumina.

– Da, se pare că-i rece și bine să-ți sprijini
De el obrazul, mi-e teamă de cald
– Lipește-ți obrazul de-al meu, că-i fierbinte
Și-al meu ca mesteacănu-i: rece
– Mi-s ochii păianjen, mă văd c’aș petrece.
Mesteceni, lumină, cărări de smarald!

(Din volumul Atelierul de reparat fluturi.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: