Curajul atitudinii

coperta_Viorel Serban_Bazarul cu amintiri

de Mircea PETEAN

Cu siguranță nu m-aș fi apropiat atât de tare de lumea nevăzătorilor dacă nu aș fi acceptat să joc rolul omului-de-hârtie-cu-coperți-de-carton. În această calitate îndeosebi am fost căutat de doi dintre liderii Asociației Nevăzătorilor din România – Radu Sergiu Ruba și Ion Podosu – scriitori importanți amândoi, pe care-i știu din tinerețe. Așa i-am descoperit pe câțiva dintre cei ce se străduiesc să confere și o dimensiune estetică existenței lor marcate de acest handicap. Aceștia au devenit colaboratorii mei și ai Limes-ului nostru dacă nu chiar limesieni adevărați. În afara celor doi amintiți deja, i-aș pomeni aici pe Ioana Albu, autoarea unor texte fantasy de o stranietate de-a dreptul terifiantă pe alocuri, Maria Pană, cu Trapezul vieții, operă romanescă vastă, din care am publicat recent un prim volum, și Viorel Șerban, vechi „client” de-al nostru, din opera căruia am publicat două volume de versuri – Prizonierul iluziilor și Incendiu în albastru –, un altul de proză scurtă – Colecţionarul de amintiri – și romanul Dac-ar fi un roman… . Bazarul cu amintiri e a cincea sa colaborare cu noi: e limpede – Viorel Șerban a devenit limesian cu acte în regulă…

Caracter dârz și tenace, Viorel Șerban e un scriitor care s-a exersat, cum am văzut, în mai multe genuri literare: poezie, proză scurtă, roman și, aș adăuga, cu voia lui și a domniilor voastre… critică literară. Surpriza acestei cărți este capitolul final intitulat Cu cărțile pe masă, dar și micul text confesiv, o adevărată ars poetica, în fond – Poetul și poezia. Confesiuni. Urmând modelul unor iluștri predecesori precum italianul Umberto Saba sau Ilie Constantin, la noi, Viorel Șerban își analizează propriile creații, fiind cât se poate de atent atât la articulațiile de ordin structural sau de viziune, cât și la aspecte care țin de receptarea operei sale. E valorizantă privirea sa critică orientată asupra propriei opere, căci nu are nimic a-și reproșa, textele sale fiind libere de orice ingerințe de ordin ideologic sau politic.

Ca prozator, el are meritul de a schimba cu lejeritate diverse registre ale epicului, de la rememorarea unor secvențe din trecutul propriu (Prietenii, Ochii albaștri), la evocarea unor tragedii colective, precum războiul (Opt ani în infernul roșu) și totalitarismul. El are curajul atitudinii ferme: crede în iubire și prietenie, este pacifist, antirăzboinic și anticomunist. O pasiune comună – dragostea pentru literatură – l-a ținut și îl menține aproape de Radu Sergiu Ruba „cel vioi și vorbăreț” și Ion Podosu (legătura dintre ei s-a realizat printr-o scrisoare pe care autorul nostru a compus-o pentru părinții prietenului său) cel ermetic în poezie, dar sobru și bine informat în comentariile critice și în publicistica sa. În ciuda singurătății și izolării la care îl condamnă cecitatea, Viorel Șerban este un sociabil, atent și generos cu ceilalți, deși, lucid, remarcă undeva următoarele: „Unii ne vor testa, alţii se vor folosi de noi, iar alţii ne vor învăţa câte ceva. Dar cel mai important este că vor fi şi câţiva care vor scoate la iveală tot ce e mai bun din noi”. Asta nu-l împiedică să-i observe și să-i sancționeze cu vervă ironică și umoristică pe cei infatuați, pe trufași, pe șarlatani sau pe fățarnici. Textele din partea a doua a cărții – Întâmplări de tot hazul – sunt de un comic savuros, autorul dovedindu-se mare meșter îndeosebi în exploatarea comicului de limbaj: prevenție nu promiscuitate, tratament cu curenți interferențiali nu tratament cu indiferenţă; băi galvanice nu băi balcanice; oamenii sunt primitori nu primitivi; cineva vorbește de atențiune în loc de tensiune iar altcineva folosește cuvântul radioepiscopie în loc de radioscopie. Absolut memorabilă este povestirea despre disperarea unei infirmiere nenorocite căreia câinele i-a înfulecat, laolaltă cu slănina, carnetul de partid, devenind astfel membru cu drepturi depline, pare-se… (Câinele, slănina și carnetul de partid).

Delicate, străbătute de un fior liric aparte sunt prozele în care autorul nostru evocă anii tinereții, ai inocenței și candorii, anii primei iubiri sau a iubirii năvalnice, încheiată prematur, pentru o Veronica plecată departe (Ochii albaștri). Tot o poveste de dragoste se află în centrul unui alt text, de mai mare amplitudine, a cărui acțiune e plasată în Viena din timpul celui de-al Doilea Război Mondial; protagonistul e un adolescent care descoperă că soarta l-a scutit de la a alege între condiția de țăran și cea de muncitor la uzina metalurgică de la marginea orașului din apropiere, aruncându-l la o școală de ucenici tocmai în… Germania, la München. Mai târziu, la Viena, o cunoaște pe Herta, fiica unui brutar neamț originar dintr-un sat vecin; idila lor le va însenina existența în anii cenușii ai celei de-a doua conflagrații mondiale, numai că sfârșitul războiului îi va separa brutal; Viena fiind împărțită în patru regiuni, în 1946, el rămase în partea ocupată de forțele aliate în vreme ce ea căzu în zona controlată de sovietici; șansa de a se întâlni la un Festival al Tineretului organizat în partea sovietică a orașului le-a fost zădărnicită de soldații sovietici, care, aflând că eroul nostru este român, l-au taxat drept spion și l-au tratat ca atare, arestându-l și trimițându-l tot mai spre est, până în Siberia unde a trăit opt ani de cumplite suferințe și privațiuni, urmați de alți șase petrecuți într-un lagăr de pe Volga.

Un destin asemănător cunoaște profesorul Bora, eroul povestirii Victime și călăi, care este arestat de Securitate pe motiv că participase, ca membru al Comitetului de organizare, la Serbarea de la Putna, din 1957, pricinuită de aniversarea a 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare, manifestare împiedicată de autoritățile comuniste ale vremii. Închis la Aiud, acesta va fi silit să îndure umilințe teribile, inclusiv pe aceea de a accepta – de frică – tacit, delațiunea.

Povestea unei crime pasionale formează trama epică a povestirii Mesajul din vis, care are ceva din tensiunea și dramatismul romanelor siberiene ale unui Valentin Rasputin, de pildă.

În fine, în Dimineață de august amestecul dintre oniric și real are darul de a sugera cu o teribilă acuitate derapajele unei istorii ieșită din țâțâni, care distruge comunități întregi, mutilează destine, semănând haos și confuzie în lume.

Iată, așadar, un mănunchi de proze scurte, foarte diverse atât ca tematică, cât și ca modalități stilistice, primite în dar de la un povestaș capabil să scruteze cu aceeași abilitate adâncimile sufletului individual, până la traumă, câteodată, și rătăcirile omului smuls din rădăcini de un vânt potrivnic și purtat ca un ciulin pe bărăganul istoriei.

Florești – Cluj, 30 mai 2017

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: