Cine să-mi spună mie, de-a mai iubi vreodată,
Nici Dumnezeu nu poate, sunt interesul lui,
Se duce toată viaţa cu ce a fost odată,
Iubito, de iubire la nimeni să nu spui.
Eu mă străpung cu norii şi ei în zări mă mint
Vreau zâmbetul pe faţă să-mi fie testament,
Iubirea e de tine şi eu nu mă dezmint,
Încep să iubesc moartea şi asta-i sentiment.
Nu te uita în urmă, nu te uita în faţă,
Să nu te doară urma din sufletul uitat,
Nu pomeni uitarea în câtă mai ai viaţă,
Eu te iubesc, mi-eşti totul şi e adevărat.
Să îţi mai închid gura măcar c-o sărutare,
Cine te mai iubeşte e dreptul de a fi,
Păşesc, iubito, singur spre a ta singurare,
Că eşti fără de mine un alt fel de-a muri.
This entry was posted on Marți, 3 octombrie 2017 at 11:15 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 