de Gențiana GROZA
Pendulez între Tinca și Cluj. Las grijile zilei pe care le am și eu, chiar dacă bântui printre rime. Găsesc că suntem într-un areal binecuvântat. Orice anotimp are farmecul său, și în orașe, dar și în localitățile mici.
De la geamul camerei apartamentului clujean, observ spectacolul străzii Plopilor, fragmentul de stradă pe care nu mi-l poate confisca nimeni. Oameni de toate vârstele se strecoară, de dimineață, până în amurgul zilei, împlinindu-și rosturile. În oraș, civilizația se poate măsura ușor, numărul semenilor pe unitatea de suprafață este apreciabil. Mașini, tramvaie, trotinete, câini, mai ales câini, evident ținuți în lesă, trebuie să respecte niște reguli. Cât de reconfortant e să vezi o pereche de tineri sărutându-se cu foc pe trotuar!… Înalți, frumoși, cu trupurile confecționate la fitness, și lângă ei, cuminte, dresat, câinele din dotare, cel care nu scoate nici măcar un sunet, doar e dresat, alimentat, curățat, spălat, dichisit, controlat periodic la medic, cu o alimentație sănătoasă, vezi bine! Și mai e ceva. Tânăra ține în mână punga cu fecale strânse după ce câinele imens și-a făcut nevoile, chiar în fața geamului nostru de la bucătărie. Poftă mare! Cine mă pune să mă uit chiar atunci pe geam?
Dar cum e la Tinca, parcă voi nu știți? Curțile, grădinile, casele oamenilor lasă spații largi între ele și fiecare câine are libertatea să se gudure, să alerge, să roadă oase cu măduvă sănătoasă, să se înmulțească și mai cu seamă… să latre când îi e voia. Iar din când în când, se aud cântecele brave ale cocoșilor, care își arată forța glasului. Într-una dintre dimineți m-am trezit mai devreme și am auzit concertul lor în plinătatea puterilor pulmonare. Era o simfonie neașteptată, care pusese stăpânire pe împrejurimi, glasuri grave sau acute, voci firave, de cocoșei, sau partituri de cocoși adulți.
Viața pulsează peste tot în felul ei. Pe șevaletul toamnei, imaginile se aștern cu migala unui magician. Nucile cad ca niște lilieci, în zigzag. Strugurii sunt la teasc, și în curând licoarea lui Bachus ne va ameți neuronii…
Trandafirii noștri sunt încă frumoși, oare câtă vreme de-aici înainte? Poate o săptămână, poate mai mult… Daliile sunt mai proaspete ca astă-vară, când a fost caniculă. Magnolia pe care am adus-o de la Grădina Botanică clujeană are coroana de un galben auriu. Lângă ea, își înalță coroana conică cu ace veșnic verzi bradul argintiu adus tot de la Cluj. Am dorit să simt locurile pe unde am locuit de voie, de nevoie, și mi-am luat amintirile cu mine.
Pomii și florile vorbesc dacă știi să le stârnești dorința de a conversa. Culorile se aștern tomnatic pe șevalet și lasă loc primilor fulgi de nea cu farmecul lor inimaginabil!…
e-Bibliotheca septentrionalis 