Dublă lansare de carte transilvană

afis_lansare_Rad_Petras

COMUNICAT DE PRESĂ

Joi, 19 octombrie 2017, ora 12,
la sediul filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România
(str. Universităţii nr. 1)

Transilvania din cuvinte
O antologie alcătuită de Irina Petraş
(Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2017, 436 de pagini)
Volum dedicat Centenarului Marii Uniri, editat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Transilvania din cuvinte e continuarea firească a Clujului din cuvinte, dar şi a Clujului din poveşti, a Clujului din legende, a Luminii din cuvinte, a albumului 100 de ani de viaţă literară românească… Toate, antologii pe care le-am gândit şi editat din 2005 până astăzi (pot fi răsfoite pe site-ul filialei clujene: www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro, la secţiunea Editoriale). În 2015, Anul Luminii, mă întrebam dacă, în 2018, la Centenarul Marii Uniri, vom fi în stare să găsim cumpăna dreaptă, să exaltăm fâşia de lumină din fragmentele de istorie hărţuită ale acestui secol de existenţă. Să recompunem rotundul unui trecut ale cărui produse suntem, inevitabil şi iremediabil. Să ne procurăm, aşadar, un viitor. Avem un sprijin: limba română, cea care e, zice Eminescu, împărăteasă la ea acasă. Scriitorii pot fi călăuze. Transilvania din cuvinte e şi o propunere de meditaţie.
Constat o tot mai accentuată, mai diversă şi de o calitate în creştere manifestare a unui fenomen pe care l-am numit re-locuirea culturală a Clujului, a oraşelor şi satelor României. Reîntoarcerea la actul cultural sub cele mai variate şi, uneori, surprinzătoare moduri e semn că românii au redescoperit cea mai sigură, mai neîndoielnică şi mai înaltă cale de asumat şi consolidat identitatea naţională în chiar plin proces de aliniere la norme continentale şi mondiale: Cultura.
Am cerut colegilor, simplu, să-mi trimită texte despre Transilvania, lăsând la alegerea lor genul, perspectiva, tonul şi tonalitatea. Veţi găsi, astfel, în acest volum studii sobre despre istoria, geografia, literatura, folclorul acestui ţinut alături de confesiuni poematic-sentimentale, de evocări ale unor importante figuri legate de Marea Unire, de poeme şi fragmente de proză. Deşi lucrate independent, textele, veţi vedea, se întreţes, îşi răspund; un soi de canon subteran, subtextual le aduce împreună, le uneşte, sporindu-le consistenţa şi mesajul. (I.P.)

Ion Agârbiceanu, Opere, vol. VII-VIII (romane)
ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice şi glosar de Ilie Rad, Academia Română, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2017 (colecţia „Opere fundamentale”, iniţiată şi coordonată de acad. Eugen Simion)

Odată cu prezentele volume (VII-VIII) din colecţia „Opere fundamentale” (ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice şi glosar de Ilie Rad, Academia Română, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2017) se încheie retipărirea tuturor celor XVIII tomuri din seria de Opere a lui Ion Agârbiceanu, începută şi realizată de G. Pienescu (vol. I-XII) şi continuată de Victor şi Mariana Iova (vol. XIII-XVIII), la care se adaugă alte volume neincluse în seria de Opere Pienescu-Iova (cum ar fi, în prezentul volum VII, romanul Licean… odinioară). Aşadar, vol. VII conţine romanele Licean… odinioară (1939), Vremuri şi oameni, I. Acasă (1914-1916) (1942), Vremuri şi oameni, II. Pe drumuri (1916-1918), Vremuri şi oameni, III. Lume nouă (1919-1940) (1943). Volumul VIII include, în ordinea cronologică a scrierii, romanele Prăpastia (1940), Sfântul (1942), Frământări (1943), Prăbuşirea (1943) şi Vâltoarea (1945). Să amintim componenţa echipei coordonate de Ilie Rad, care a realizat actuala ediţie: dr. Carmen Ţâgşorean, drd. Alexandra Ormenişan, drd. Flavia Topan, drd. Otilia Mureşan, tineri cercetători, membri ai Şcolii Doctorale de Știinţe Politice şi ale Comunicării, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. (I.R.)

Participă:
Constantin Cubleşan, Alexandra Ormenişan, Ilie Rad,
Carmen Ţâgşorean

Moderator:
Irina Petraş

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: