Cronica şedinţei Cenaclului Scriitorilor Maramureș, din 14 octombrie 2017

de Gelu DRAGOŞ

Sâmbătă, 14 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în sala „Ion Burnar”, de la ora 11, a avut loc deschiderea noii stagiuni a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş. Vremea bună şi faptul că a citit cunoscuta poetă, prozatoare şi traducătoare Betty Kirchmajer-Donca, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a făcut ca peste douăzeci de scriitori şi iubitori ai literaturii să fie prezenţi la şedinţă.

Preşedinta cenaclului, distinsa scriitoare Florica Bud, după cuvântul de bun venit adresat „vechilor”, cenacliştilor de bază, dar şi mai tinerilor sosiţi în rândul cenaclului, a rugat-o pe scriitoarea seineană Betty Kirchmajer-Donca să citească. Aceasta a prezentat două proze scurte – „Castane fierbinţi” şi „Revelaţie” – din trilogia „Iubiri mărturisite”, Editura Universităţii de Nord Baia Mare, volume apărute în anii 2006, 2008 şi 2016.

Din cele citite, apare limpede faptul că, aşa cum remarca Adela Naghiu (și o cităm aici) în legătură cu unul dintre volumele doamnei Kirchmajer-Donca, proza Domniei sale are „o pronunţată notă confesivă şi o puternică tendinţă analitică, îmbinând tehnici ale romanului modern, precum introspecţia, retrospecţia şi observaţia psihologică”.

A urmat o dezbatere literară pe text, la dorinţa expresă a autoarei. George Nicoară consideră că „proza merge mai mult citită decât ascultată, fiindcă atunci există o intimitate a cititorului”, de asemenea crede că autoarea „se foloseşte de prea mult detaliu” şi se aştepta la „mai mult «film»”; Ioanei Ileana Şteţco i-au făcut o impresie bună cele ascultate, deoarece „proza ei are multe adjective şi metafore”; Dragomir Ignat spune că este „beneficiarul celor trei volume şi nu sunt cărţi plicticoase, vorbim despre un personaj al cărţii orb, care te mută de la o percepţie normală la o alta mult mai sensibilă”; Rodica Dragomir observă că Betty Kirchmajer-Donca „scrie o proză bună, autoarea ştie să creeze atmosferă şi are ştiinţa de a crea personaje sugestive”; Vasile Leschian remarcă „aducerea în prim-plan a mamei şi caracterizarea ei prin mijloacele prozei moderne”. Au mai luat cuvântul: Vasile Tivadar, Dumitru Fânăţeanu, Ioan Hada, Ioan Potop, Ioan Meteş Morar-Chelinţanu, Antoaneta Turda, Vasile E. Lupşe.

Intervenţia prozatorului Valeriu Sabău a fost una aparte, deoarece, pe lângă faptul că a lăudat cele două proze ale autoarei, a spus celor prezenţi şi adresându-se mai ales conducerii cenaclului că: „Sala Ion Burnar nu trebuie să fie confundată cu o cantină socială, în care poposesc tot felul de personaje ale urbei” şi că dacă nu se face ceva în stoparea acestui fenomen, va renunţa să mai participe la şedinţele cenaclului.

Finalul, aşa cum se cuvine, i-a aparţinut doamnei Betty Kirchmajer-Donca, Domnia sa răspunzând la întrebări şi lămurind, printre altele, că: „primele două volume conţin mai multă acţiune”; „Liz, devine centrul de greutate al epicului, iar personalitatea ei se conturează prin acumulări succesive”; „numele vine de la prescurtarea prenumelui Elizabeta şi într-adevăr este vorba despre [autoarea cărții]”. A făcut vorbire apoi despre anii grei dar şi frumoşi ai copilăriei, petrecuţi la Ferneziu, în Colonia Topitorilor.

A fost o primă întâlnire literară de bun augur, spre mulţumirea doamnei Florica Bud, preşedintele cenaclului. Următoarea întâlnire va avea loc peste două săptămâni.