CRF1

de Passionaria STOICESCU

Ea e molecula CRF1
din membrana externă a hipofizei,
dar numele ei adevărat e tristeţe…
Unii cred c-o ucid în ospeţe,
alţii în băuturi şi desfrâu,
mutând susul în josul de brâu,
s-o stăvilească, s-o-ngheţe…

Numai că ea e molecula biruitoare
sub neonul în chip de soare,
sub chimicalele-n loc de mâncare,
sub lichidul contrafăcut în loc de apă curată,
sub aerul otrăvit de tutun şi furnale,
sub sânul şi botul siliconat pe bani grei
al păpuşilor infernale…

Doar hipofiza mai emite semnale
în lumile surde şi scelerate;
e clar că au contracte cu Iadul glandele celelalte,
cu libertatea înţeleasă fanatic,
cu pedepsirea de rău, doar fantomatic,
s-astupe ce-i aici, pe pământ;
„Acum!” e lozinca făcând legământ
direct c-o sămânţă uitându-şi răsadul…

Graba şi-atât desluşeşti în fiinţă;
molecula cu numele conştiinţă
a fost batjocorită şi asasinată-n tăcere
de moleculele unora ajunşi la putere,
de chimia minciunilor lor triumfale…
Ah, pentru cine emite hipofiza semnale,
doar din membrana exterioară,
şi doar câteodată?…