Mille neuf cents soixante-dix…

Varsator_VARSA-DOR_compozitie_Ion Georgescu-Muscel

„Vărsător (VARSĂ-DOR) – compoziție” (Ion Georgescu-Muscel)

de Gelu DRAGOŞ

Profesorul Ion Georgescu (cel cunoscut astăzi, ca poet și ca pictor, sub numele Ion Georgescu-Muscel) a ajuns în învăţământul maramureşean din dragoste pentru Anca, o tânără şi frumoasă educatoare din Hideaga, Maramureş. Au pornit în viaţă împreună, de la lingură şi furculiţă, stând în gazdă la Ştefanu Luizii, într-o casă cu prispă din Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, şi, dacă mă gândesc acum bine, semăna pe undeva cu casele din zona Muscel, de unde venea dânsul. Atunci nu am ştiut, în clasa a V-a, când mi-a devenit diriginte, ce noroc a dat peste noi, elevii dumnealui. Acum eu fiind la catedră, recurg de multe ori la modelul de dascăl al Domniei sale.

Nu a fost doar profesor de franceză sau română. A fost și un profesor de „viață”. În timpul orelor de dirigenţie, ne-a învăţat cum să ne comportăm în societate, ce cărţi să citim, dar ne-a mai învăţat şi jocul de şah, tenisul de câmp, volei şi tenis de masă, unde era imbatabil, alături de Andrei Buciuman, directorul de atunci al şcolii, şi profesorul de matematică Viorel Mureşan.

La orele dirigintelui meu, era o plăcere să asculţi poveşti şi povestioare despre Franţa. Era tobă de carte. Dovadă că eu am învăţat să pronunţ impecabil… „mille neuf cents soixante-dix-neuf”, adică anul 1979, repet, din dragoste pentru Domnia sa. Şi… întotdeauna colegele mele Claudia, verişoara Maria, Zoe, Lenuţa sau Ani îmi spuneau… ziua şi luna, că… anul îl ştiam eu zice ireproșabil 🙂 Şi, când ne întreba în ce dată suntem, la început de oră, îi răspundeam într-o franceză perfectă, de s-ar putea mira acum şi… Macron. De multe ori ne învăţa cântece, cum ar fi: „Frère Jacques”, „Sur le pont d’Avignon”, „Alouette gentille alouette”, culmea că le ştiu şi astăzi!

În momentele în care era bine dispus, normal că la rugăminţile noastre, desena pe tablă cu o uşurinţă pe care astăzi doar la Ştefan Popa Popa’s o mai vezi, personaje din poveşti, animăluţe şi tot ce îi ceream noi. În orice caz, legumele aveau chip de om şi îţi venea să le mănânci de pe tablă, nu din grădinile harnicilor legumicultori de pe lunca Someşului.

Era și un exemplu personal. Ion Georgescu venea mereu la timp la ore, şi uneori ne ţinea şi în pauze, spre disperarea unor colegi, care scăpărau să fugă la… fotbal. Ei, dar profesorul nostru întotdeauna avea ceva important de spus, iar asta ne capta, pe majoritatea!

Să nu mai vorbesc de cultura generală! „Dansul săbiilor” din baletul „Gayaneh” de Aram Khachaturian l-am auzit prima dată în clasa a VII-a la o oră cu dumnealui, încercând să ne atragă spre muzica clasică, cum putea, cu material didactic propriu, discurile de vinil fiind ale Domniei sale, nicidecum ale şcolii.

Fire optimistă, om mucalit, avea mereu la purtător câte o glumă bună sau un banc pe teme şcolare. De fapt, se distra și ne distra pe tema elevilor care nu erau aşa de conştiincioşi şi nu îşi făceau temele cu seriozitate. Ridendo castigat mores, nu-i așa…

Multe amintiri răsar, una după alta, din maldărul de ani; astăzi mă opresc însă aici. Poate că altădată o să revin cu câteva isprăvi, musai hazlii, cu elevi şi profesori de prin… știți… mille neuf cents soixante-dix…

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: