Un mod de viaţă

Elementary school_Ion Georgescu-Muscel

„Şcoala elementară” (Ion Georgescu-Muscel)

de Gelu DRAGOŞ

Cred că eram în clasa a V-a când am văzut de aproape un meci de tenis de câmp „live” între directorul şcolii de atunci, profesorul de limba română Andrei Buciuman şi frumoasa lui soţie, profesoara de biologie Iuliana Buciuman. Noi, elevii clasei a V-a, eram „copii de mingi”. Era un sport care ne fascina şi ne făcea să visăm că peste ani vom deveni şi noi Ilie Năstase sau Ion Ţiriac. Tenisul de câmp era practicat cu succes şi de profesorul de matematică Viorel Mureşan dar şi de dirigintele meu Ion Georgescu (astăzi, ca pictor și poet, Ion Georgescu-Muscel). După ce familia profesorilor Buciuman s-a transferat în Baia Mare, a rămas la conducerea Şcolii cu clasele I-VIII Lucăceşti profesorul Ion Georgescu. Acesta, aşa cum am spus, mare iubitor al „sportului alb”, a reuşit, pe vremea comuniştilor, să betoneze o treime din teren, dar „revoluţia” şi democraţia românească au făcut ca proiectul său de a avea un teren de tenis betonat, la standarde înalte, să nu se finalizeze. Democraţia originală a învins şi la Lucăceşti! Mă gândesc acum ce frumos ar fi fost ca în curtea şcolii în care am învăţat, iar astăzi îi învăț eu pe alții, să fie un teren de tenis amenajat, iar copiii, în afară de Kendama sau fotbal, să practice acest sport nobil. Şi poate că o Simona Halep s-ar fi putut ivi şi aici, nu numai la malul Mării Negre.

Poate că Ion Georgescu-Muscel gândea cu un centimetru înaintea consătenilor săi. Astăzi tot mai mulţi lucăceni îi regretă plecarea în Canada, de fapt îi regretă vorba blândă şi sfaturile pertinente pe care le avea pentru odraslele localnicilor şi modul său de viaţă, un model de urmat!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: