Dictatura non-educației

– eseu despre (i)moralitate –

de Mihai LITINSCHI

Mihai Litinschi

Mihai Litinschi

Situațiile pe care am să le relatez mi s-au selectat și fixat în minte provenind de la aceeași sursă: un om demn de toată admirația, vecin, mentor și prieten totdeodată, care mi-a marcat reperele în drumul devenirii mele. Pentru o primă secvență mă refer temporal la momentul când eram o adolescentă râvnind la o cunoaștere cât mai puțin ipocrită a fenomenelor vieții, într-o vreme când se trăia foarte diferit de cum se gândea, când mai cu seamă nu aveai voie să gândești la felul cum trăiești, și, implicit, să-ți exprimi vreo opinie în acest sens. Într-o asemenea conjunctură îl vedeam deseori pe vecinul nostru plin de praf și obosit, după o zi de alergătură, parcându-și Dacia în fața blocului, spre a se grăbi să facă un duș și să îngurgiteze singura masă caldă pe care și-o putea permite. Profesor fiind, era însărcinat (ah, limbajul ăsta de lemn!) de inspectoratul școlar, în calitate de inspector metodist – o funcție onorifică, neplătită, dar plină de răspundere, pentru că era în joc evaluarea evoluției profesionale a unor specialiști – să inspecteze colegi tineri, în plină formare profesională, și să-i admită sau să-i respingă în obținerea gradului didactic de trecere de la profesor stagiar la definitivat. Treaba asta i-ar fi putut fi facilitată de conducerea inspectoratului, folosindu-se de una din mașinile instituției, dar cum aroganța inspectorilor generali nu ar fi suportat ca un simplu profesor să acceseze ceea ce era dat numai șefilor, își consuma energia și puțina benzină din dotare pe amărâtele drumuri de țară ale județului, pentru buna îndeplinire a sarcinii de serviciu. Seara, spre relaxare, sau din nevoia de comunicare, ieșea și se așeza pe o bancă din fața blocului, frunzărind un ziar sau o carte, până când mă strecuram și mă așezam lângă el, dornică să-i aud relatările trăite peste zi, pline de sevă și de un umor tăios, care le dădea un farmec aparte. În seara aceea însă profesorul era indignat, pentru că văzuse ceva ce-l intrigase, mai mult decât să-l amuze: fusese trimis să inspecteze o tânără profesoară de la unul din cele două licee ale unui orășel al județului și aproape de finalizarea procedurilor, înainte de întocmirea procesului-verbal cu constatările inspecției, trebuia să audă și opiniile directorului școlii și ale colegilor cadrului inspectat, de obicei stimulative și binevoitoare. L-a frapat de data asta opinia acră și deloc acoperită de argumente a uneia dintre colegele mai în vârstă la adresa tinerei profesoare, în ciuda faptului că el asistase la o prestație bună a acesteia, pregătindu-se să-i dea nota maximă. N-a fost nici un schimb de replici, dar un zâmbet amar al colegei incriminate l-a determinat s-o întrebe, când aceasta îl conducea spre mașină, cum comentează atitudinea celeilalte. Un gest indicativ al fetei îi îndreptă privirea către o casă impozantă, mascată, în ciuda dimensiunilor, de un gard înalt de aproape trei metri, care închidea ostentativ accesul vizual asupra unei curți spațioase, stârnind cu atât mai mult curiozitatea privitorilor. „În curte e un foișor cu două mese din lemn nefinisat și lavițe ca la țară împrejurul lor – completă tânăra profesoară –; mi-au spus elevii mei care sunt nevoiți să meargă acolo, pentru că altfel sunt amenințați că îi pică la examenul de maturitate, fiindcă de ani buni doar ea și soțul ei sunt senatori de drept în comisiile de examinare. Când au aflat că unii dintre copii vin și la mine să-mi ceară ajutorul, le-au transmis părinților că sunt o profesoară slabă și consecințele se vor vedea la examenul final. Așa că cele 16 locuri se ocupă în fiecare zi nu numai cu elevii lor sau ai mei, ci şi ai celuilalt liceu din oraș. Nu iau mult, dar valoarea unor meditații în grup, cu o tablă în față, ca în clasă, nediferențiat de nivelul de cunoștințe, nu merită nici banii aceia. Puținii vizitatori ai imobilului spun că e ticsit cu mobile și tablouri scumpe, măcar că proprietarii n-au urmași pentru care să adune atâta avuție.” „– Ei, ce părere ai, vecinico, de toată tărășenia asta? Eu, ca persoană autorizată, n-ar trebui să fac cunoscut monopolul ăsta absolut al meditațiilor cotizate la forurile autorizate ale județului? Cel puțin pare a desființa celălalt monopol – asupra numirii ca o moștenire de drept în comisiile de examinare!” „– Doamne, cum e să fii unul dintre cei 16 prostiți de expunerea exasperantă a unei persoane plictisite și hulpave! Cât despre informarea autorităților, lăsați-o baltă, domnule profesor! Au avut dumnealor grijă să se ducă încărcați la inspectorat, să le închidă ălora ochii și gura!”

„Acum, că suntem colegi – mă interpelează vecinul pe aceeași bancă, numai că tâmplele albe și ochelarii cu lentile groase ce ascund o vedere obosită de miile de pagini corectate la examenele și concursurile școlare de-a lungul anilor trădează trecerea anilor –, ce părere ai despre profesoara X.?” „– Nu ne prea agreăm, e distantă și foarte încrezută, măcar că unii elevi o apreciază pentru exigență, iar conducerea i-a dat multiple responsabilități, pentru că e foarte titrată: are o grămadă de cursuri de perfecționare, chiar și un masterat”… „– Bine, bine – mă întrerupe profesorul –, să ne oprim la calitățile ei umane. Vine la mine bunicul unei fetițe frumoase de pică, dar superficiale, așa cum sunt adolescentele din zilele noastre; tatăl ei mi-a fost elev, nu unul strălucit, l-am ajutat cât am putut, așa l-am cunoscut și pe tatăl lui, care mi-a fost foarte recunoscător când fiul lui s-a realizat. Ei bine, în calitate de părinte, s-a dus să se consulte cu profa, care îi e și dirigintă fiicei lui, ce e de făcut, pentru că, pe bună dreptate, cam scârțâie cu învățătura, mai ales la obiectul ei, care e prioritar la examenul de bacalaureat și la facultatea pe care ar vrea ea s-o urmeze. Doamna l-a ascultat afabil și l-a invitat acasă împreună cu fiica lui, să aprofundeze discuția, ba chiar să-i dea un test fetei, să-i analizeze de față cu el competențele, ceea ce s-a și întâmplat. Numai că în timp ce fata lucra de zor la test, în camera cealaltă profesoara pornea un asediu asupra bărbatului, ca un rafinat prolog la o relație ce s-a împlinit până la urmă, mai ales că niciunul dintre ei nu era căsătorit. Fata e acum elevă de 9 la materia profei, măcar dacă asta ar ajuta-o cu ceva, iar prietenul meu a aflat cu stupoare de la băiatul lui de felul cum au decurs lucrurile, mărturisirea acestuia, de fapt lăudăroșenie de mascul, dându-i în vileag lipsa totală a calităților paterne. Ulterior pornirile lui virile s-au potolit, când a aflat că mai mulți părinți s-au plâns oficial de reaua purtare a profesoarei, care medita pe bani grei propriii elevi, iar fata lui abia de și-a putut lua bacalaureatul, pentru că de intrarea la facultate – nici vorbă!” „– Știu câte ceva despre problemele pe care le-a avut faimoasa mea colegă. Numai că nimeni nu e îngrijorat de soarta ei, cu atât mai mult cu cât e în relații foarte bune cu directorul școlii și în egală măsură cu fostul director, în prezent inspectorul general-adjunct. Prin relații foarte bune înțelegeți, domnule profesor, relații de budoar, ca să nu vorbim de cele din birourile de serviciu ale respectivilor.”

„– Sunt de-a dreptul consternat, colega, să-ți relatez ceva ce am aflat abia acum, după o lungă trecere a anilor. Îl știi pe universitarul Y., venea de obicei și la noi în școală în calitate de președinte de bacalaureat. Jovial, curtenitor, un interlocutor plăcut, gata oricând să atenueze momentele mai dificile din timpul desfășurării examenelor. Ei bine, un fost elev de-al meu, el însuși devenit universitar, coleg de catedră cu nevastă-sa, n-a fost deloc elogios în legătură cu lunga lui carieră universitară. Mi-a spus, printre altele, că în anul terminal al liceului abia a obținut acceptul acestuia de a-l pregăti pentru intrarea la facultate, după ce i-a cerut anticipat suma integrală și substanțială a demersului pregătirii, bazându-se pe avantajul că era autorizat de minister să realizeze subiectele pentru bacalaureat și intrarea la facultate. Îi aduna pe elevi în apartamentul său, le dădea un test din subiectele pe care le pregătise pentru viitoarele examene și-i împrăștia prin toate camerele, pe unde exista un locușor posibil de a putea să scrie. Poate și în baie l-ar fi împins lăcomia să bage pe cineva, dacă necesitățile uzuale nu solicitau din plin acest loc la așa o aglomerație pe metru pătrat câtă exista în bietul apartament. După timpul oficial spunea stop, aduna lucrările și în ședința următoare le înmâna proprietarilor corectate și notate, fără alte comentarii, ca apoi să dea un nou test, această strategie continuând până la sfârșitul pregătirii. La întâlnirea finală dădea verdictul, în funcție de însumarea rezultatelor: tu o să intri, tu nu! La salariile universitarilor din acea vreme a fi un om bogat era o incredibilă excepție: mulți dintre colegi îl blamau, alți mulți îl invidiau. În ciuda tuturor reacțiilor el și-a văzut în continuare de treabă cât i-a mers, și-a procurat o mașină și un apartament de lux, s-a însurat cu o fostă studentă, la jumătatea vârstei lui, pe care a propulsat-o în mediul universitar, pentru ca la sfârșitul carierei lui „să-i împrumute”, fără merite deosebite din partea ei, șefia catedra lui.” „–Fără comentarii, domnule profesor, doar că mă întreb care vor fi relațiile între fostul dumneavoastră elev și șefa lui de catedră.” Am zâmbit complice către bătrânul meu mentor care și el avea un surâs amar în colțul buzelor. Știam că purta cu sine o desagă interminabilă de asemenea încrâncenate lecții de viață. Pentru că eu însămi, în scurta mea experiență, mă intersectasem cu cazuri aproape similare sau foarte diferite. Însă ambele categorii la polul total opus comportamentului celui ce răsfoia preocupat o carte pe banca din fața blocului…

Eram pe coridorul școlii, când Profesorul părăsea definitiv vechiul și îndelungatul său loc de muncă. Pe margini, elevii, cu flori în mână, cântau „Gaudeamus igitur”, oferind dascălului lor dovada venerației lor, în timp ce acesta, tot mai încărcat de ofrandele purității, se îndrepta spre ieșire: pe UȘA DIN FAȚĂ, așa cum intrase toată viața.

– nov. 2017
Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: