Celor plecaţi

Doamne, Dumnezeul nostru, cel care
cu înţelepciunea ta ai zidit pe om din
ţărână şi ai suflat în faţa lui suflare de
viaţă şi binecuvântându-l ai zis:
Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi
Pământul”.
Constantin Mindruta printre porumbei dupa ce le-a dat paine in piata Milea din Pitesti

Constantin Mîndruță printre porumbei după ce le-a dat pâine în piața Milea din Pitești

lui Ionel Ciurea
(când va fi moş, chiar e hazliu să i se spună Moş Ionel)
şi doamnei mele

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Că ne-am născut din trupul ţării,
Cu Duhul Sfânt amuşinat,
Prin sânge, de unde trădării,
Noi i l-am dat, dar necurat?

E-o intrigă în viaţa asta,
Sunt patru posturi pe pământ,
Dar dacă-ţi pleacă şi nevasta,
Ai aripi puse doar de vânt.

Să-ţi zici român şi să îţi placă paste,
De parcă nu găseai o mămăligă,
În Ţara ta cu Eva cea din coaste,
Prietene, aceasta mă intrigă.

Unde-s părinţii tăi? Eu mai am tată,
În Vechiul Testament eşti un om mort,
Când te-ai născut, erai român ca soartă
Şi-acum eşti un nomad fără de cort.

Te-o plânge cineva de neuitare?
Te vei întoarce ca să te îngropi?
Dar ai lăsat în urmă nepăsare
Şi-un lins pe buze pentru unii popi.

Dacă-aţi trimite bani în astă ţară,
Aşa cum mint şi cei aleşi de noi,
Putem închide graniţi dinafară,
Că v-au rămas copiii tot mai goi.

Probabil credeţi că trăiţi ferice,
Voi ne-aţi abandonat ca neam,
Şi neamul a-nceput să vi se strice,
Bisericile pentru voi nu mai au hram.

Când stai singurătatea să îţi fie
Cea mai fidelă din a vieţii stări,
Să o dăm năibii azi de cununie,
Sunt mohorâte ale României zări.

De ce să mai iubim pe Dumnezeu?
De ce să mai atingă fruntea cerul?
Ne despărţim de toţi când ne e greu,
Italia ne va cânta iar lerul.

Români ce-aţi despuiat de voi credinţa,
Fără părinţi, fără copii şi fără rude,
Ne vindeţi de peste hotare neputinţa,
Că sunteţi peste tot şi pe oriunde.

Am să îţi caut, Ionele, cimitirul,
Să dau cu var pe pietrele de râu,
Să simt că iarna-n dar mai dă Zefirul,
Şi că iubirea mea nu are frâu.

Iar doamnei mele, dacă o-ntâlneşti,
Să-i spui că nu e nicio grabă,
Că moartea m-a-nvăţat cum să iubeşti,
Până la moarte, Domnului i-e roabă.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: