Am ajuns la o degradare anatomică severă
Miros a putregai şi multă ură
Fără Tine Doamne sunt
clandestina floare ivită între spini…
Trupul meu, altarul Evei
E mai diform ca niciodată
Sufletul îmi sângerează asemenea crinului
Complementele îmi sunt străine…
Mă adăp cu marii poeţi
Eminescu, Vieru, Păunescu
Şi parcă nu mi-e de ajuns
Esenin, Pușkin, Maiakovski
Poeziile sunt ca lipitorile
Îţi sug seva vieţii
Pentru un poem reuşit aş vrea să mor
De colţii mistreţului lui Doinaş!
Între frunza toamnei
Şi căderea Imperiului Roman
Mă interesează doar căderea mea!
Îmi spune Hada, „cafengistul”,
Că trebuie să avem o armată puternică
Dar din toate spuse de domnul ofiţer
Am reţinut că „poezia-i inima retrasă-n cuvinte de dor”
Între atâtea cuvinte,
mi-e dor de limba lui Alecsandri
şi mai mult de a lui Eminescu…
This entry was posted on Sâmbătă, 13 ianuarie 2018 at 9:54 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 