Haiku de iarnă la Poesis

Gabriela Gentina Groza

de Gențiana GROZA

Cu o zi înaintea întâlnirii mele cu cenacliștii de la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca, speram ca iarna aceasta interesantă să își intre în rol și să presare câțiva fulgi de nea, să ne fie lesne a o nemuri în câteva poeme haiku. Dar, cum „alea iacta est”, ședința fusese planificată, nu mă puteam comporta ca și dumneaei, drăguța, să amân întâlnirea… Astfel că, atât eu, cât și elevii, ne-am programat neuronii să putem crea ad-hoc momentul haiku atât de necesar oricărui haijin care se respectă. Și, cum prietenii mei din a V-a G2 au fost în vacanță, și unii dintre ei au simțit omătul sub tălpi, în sala de clasă cu desene de fluturi pe peretele de vizavi de catedră, am avut satisfacția să ne bucurăm de „sclipirea iernii”, de prezența „căprioarelor în căutare de hrană”, am simțit „o pace deplină pe crestele încărunțite ale munților”… Am văzut cu ochii minții copiii la joc, cu toate că „vântul spulbera neaua de prin copaci”. În peisajul hibernal din minunatele noastre areale montane, sau departe, în alte țări cu iarna ca anotimp, ne-am simțit pentru câteva zeci de minute norocoși că totuși iarna există… Unul dintre elevii din cenaclu ne-a relatat ce frumos s-a distrat câteva zile la Vârtop Arieșeni (loc mirific despre care am scris în volumul „Măroaca” anul 2000, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca). În vacanța elevilor eu, ca și unii dintre copii, am rămas acasă, în oraș, dar am gustat la un moment dat feeria iernii. Mă aflam pe malul Someșului, într-o plimbare cu soțul meu. Rațe, pescăruși și lebede albe dansau pe apa răcoroasă. Oameni de toate vârstele, cu sau fără un cățel, se bucurau de peisaj. Pe lângă noi a trecut un copilaș însoțit de tăticul lui. Băiețașul, de vreo trei anișori, adunase zăpadă, făcuse un bulgăraș și se uita la trecători. „Hai, aruncă bulgărele, vreau să ne jucăm!” ‒ îi zic, fără altă introducere. Se uită puișorul de om la tăticul lui, și văd că înțelege din ochi că nu e voie să lovească pe nimeni… Dar eu mă aplec, strâng zăpadă și arunc spre el. De îndată vine reacția dragului meu amic de ocazie. Azvârle bulgărașul, care se dezintegrează rapid pe haina mea. Intrăm apoi în vorbă, după care ne îndepărtăm unii de ceilalți cu amintirea că ne-am jucat cu zăpada care, de altfel, după două zile era numai apăraie. Nu era păcat să nu trăim clipa?

Cenaclul Poesis_Colegiul Cosbuc Cluj_

Să ne bucurăm deopotrivă și de poemele copiilor din cenaclul Poesis. Să sperăm că totuși vom mai gusta din feeria albului imaculat al omătului așternut peste câmpii, dealuri, munți, peste animale, plante și oameni, ca un nimb al existenței anotimpului alb.

HAIKU LA POESIS

Pe creste de munți
copaci încărunțiți ‒
pace deplină
(Ilinca Martiniana)

Sclipirea iernii ‒
urme de căprioare
pe neaua moale
(Petra Șerban)

Vreme rece
în păduri depărtate ‒
urșii hibernând
(Dragoș Pop)

Gentina Groza la Colegiul Cosbuc Cluj_1

În miez de iarnă
muntele albit de nea ‒
puncte verzi brazii
(Vlad Iliescu)

Sfârșit de iarnă ‒
pasărea cenușie
pe ramura albă
(Arpadi Miriam)

Copiii la joc ‒
vântul spulberă neaua
de prin copaci
(Laura Ruen)

Apus de soare ‒
brazi acoperiți de nea
lângă ghiocei
(Anghelina Pavel)

Omăt pe munte ‒
două căprioare
caută hrană
(Serena Toderaș)

Gentina Groza la Colegiul Cosbuc Cluj_2

Vreme geroasă ‒
fulgi de nea în cădere
albesc pământul
(Teodora Ielciu)

Dealuri departe ‒
Prin zăpada cea grea
O căprioară
(Sara Corpade)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: