Privesc uluită spre tine.
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…
Până la Cer,
dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului
străbatem visul.
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit.
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui ‒
simfonii de culori, miresme şi gânduri!
Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt.
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură.
Doar luna, rotunda lună,
ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.
Totul e soartă, totu-i suspin, clipă.
Totul e un început nesfârşit.
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
tot mai aproape
de tine, de mine, de noi.
Tot ce-a trecut se continuă-n vis.
Atât de aproape şi totuşi departe!
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire
oglindită în apa din noi…
La capătul timpului
suntem noi ‒
departe de zile,
departe de luni,
departe de ani,
pe drumul înspre Lumina Veşnică.
This entry was posted on Duminică, 18 martie 2018 at 3:19 am and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 