Atât de aproape şi totuşi departe

Irina Lucia Mihalca

de Irina Lucia MIHALCA

Privesc uluită spre tine.
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…
Până la Cer,
dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului
străbatem visul.
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit.
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui ‒
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt.
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură.
Doar luna, rotunda lună,
ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă.
Totul e un început nesfârşit.
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
tot mai aproape
de tine, de mine, de noi.
Tot ce-a trecut se continuă-n vis.
Atât de aproape şi totuşi departe!
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire
oglindită în apa din noi…

La capătul timpului
suntem noi ‒
departe de zile,
departe de luni,
departe de ani,
pe drumul înspre Lumina Veşnică.

16 iunie 2011

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: