„Eu, fir de praf, trufesc să ştiu când, cum şi câţi citesc ce scriu?
Pentru ce apă sar în foc?
Schimb sorţi şi port cuiva noroc?”
Cu tunet surd şi mut, hârtia
mi-a tălmăcit durut trufia:
„Ce-i de la Dumnezeu, chiar prost,
pe lumea asta are-un rost:
se naşte fără-a năzui cui, cât şi cum va trebui,
există iluzoriu parcă
şi pleacă fără să se-ntoarcă…
De bănui tot periplu-acest
scrii, ca să dai şi tu un test…
Soarele, cât va străluci,
nu-ntreabă cui va trebui!
Apa, izvor şi apoi fluviu,
mare, ocean, străvechi diluviu,
suită-n cer, suptă-n abrupt,
nu-ntreabă cât stă-n dedesubt…
Tu, fir de praf şi nerozii,
trufeşti să ştii, cutezi să scrii?
Răspunsul? Scrii ca să exişti –
un râs cu plâns în ochii trişti;
din Domnul eşti, să te întorci
sfântă din troacele de porci,
ca Domnul, răbdătoare-n vreri,
să-ngădui Sfinţi şi Luciferi!
E-un test din cele pământeşti – Iubeşte-te aşa cum eşti!”
This entry was posted on Marți, 20 martie 2018 at 7:19 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
