„Craiova văzută din car e cel mai frumos oraş din lume”

21 Martie – Ziua Olteniei

stema Olteniei

de Marin SORESCU

selecţia textului: Valentin-Nicolae BERCĂ

Craiova văzută din car e cel mai frumos oraş din lume,
Rămân şi acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apă.
Era şi primul oraş care îmi ieşea în cale,
Poate şi asta contează, aveam retina proaspătă, fără gunoaie
Şi i-am descoperit dintr-o dată întreaga strălucire,
De acolo din pisc, de la ulm, deasupra Şimnicului.

Mersesem noaptea întreagă cu carul, hai-hai, sus stelele,
Pe drum pietrele scoteau scântei sub potcoave,
Poate că şleaul nostru se vedea de pe alte lumi
Tot frumos ca al robilor.
Boii cunoşteau calea, fuseseră de multe ori
Cu lemne, cu treburi,
Erau umblaţi, văzuseră multe şi chiar înţeleseseră câte ceva
Nu ca alte dobitoace. Se orăşenizaseră întrucâtva.
Mi se părea chiar că mă privesc de sus, de câte ori se-ntorceau
De la târg.
Când îi ţesălam ori le dădeam uroaie, mugeau la mine superior:
„Mu-uuu! Ce ştii tu”.

Mă luase mama într-un fel de recunoaştere
Că se hotărâse să mă dea la şcoală, să merg mai departe
Fiindcă ziceau toţi din sat,
Care mă ascultau pe drum îngânând poezii,
Chiar şi câte un străin întâmplat să treacă:
„Ăsta dacă are noroc şi merge
Mai departe…” nu ştiu ce spuneau că se va întâmpla cu mine.
Până la urmă, mama, după un consiliu cu Moşu şi fraţii mai
Mari, s-a decis să-ncerce cu mine la Craiova.
Îmi trebuiau acum două poze trei pe cinci pentru înscriere,
Se punea mare bază pe aceste fotografii, nu ştiu din ce
Cauză, ce-or fi vrut să vadă la mine?
Şi zice mama: Sui în car, mă, şi dă-ţi cu deştele prin păr,
Ai paie, mergem la fotograf.
– Nu, că merg şi eu, sare Ionică. – Păi dar! Te găsişi.
– Ba merg.
– Taci, mă, din gură, stai mereu,
Că n-o să ne fotografiem toţi, Doamne iartă-ne!

Plecasem de cu seară, să fim dis de dimineaţă, când intră
Zorii
În aparat, să mă pozeze bine.
Trecusem amândouă pădurile, se auzea doar scârţâitul
Roţilor
Ca un scâncet de greieri,
Că şi ei cică tot aşa cântă când merg şi le scârţâie oasele.
Eram atent, poate văd şi lupul cu ocazia asta şi trenul.
Mă luau grijile, parcă visam, ascultam cucuvelele şi făceam
Planuri măreţe.
Am aţipit de vreo trei, patru ori, tresăream la hurducături,
„Ajunseră?”
– E-he! Râdea mama, îndemnând boii cu biciuşca,
Ouă raţa-n traistă pân-acolo şi scoate şi pui.
Iarăşi am adormit şi deodată carul, simt prin vis, se
Opreşte.
– Gata? zic, pregătit să sar la fotograf. Unde e?
– Suntem abia la Motoci, jumătatea drumului, Galben trage la
Fântână.
Ajută-mă să dejug ăle vite, vezi să nu te calce.
Mi se speriase somnul,
Ascultam bufniţele pe marginea drumului, ori cucuvelele,
Uşi! încerca mama să le sperie, că numai voi mi-aţi cântat
Toată viaţa,
Parcă s-ar fi isprăvit privighetorile, acum vă găsirăţi să
Cobiţi?
Veni-v-ar numele!
– Lasă-le, mamă, ce-ai cu ele, dacă aşa le e cântecul!
Mie-mi place şi acesta!
– Ce ştii tu, mă? Tu eşti învăţat cu puţin.

Boii s-au oprit dintr-o dată singuri jos la vale:
O mare de lumini aprinse, o pâlpâială ca de idei în cap;
Că şi vitelor de la jug
Le mergea parcă la inimă priveliştea.
Făcea să tragi carul
O noapte întreagă să vezi panorama civilizaţiei.
Şi un şuierat: trenul.
Mi s-a pus un nod în gât de emoţie.
– Va să zică asta e Craiova, cetatea banilor… am gândit
Cu glas tare.
– A banilor… dacă i-ai face! A oftat mama. Alfel…
Hăis, Galben,
Lovi-te-ar boala, că ne-apucă prânzul.
Şi dintr-o dată mama s-a îngândurat: „Dac-om avea noroc să-l
Găsim pe omul ăla…”

– Care om?
– Fotograful…
– Păi numai unul singur e-n toată Craiova?
– Sunt mai mulţi, dar numai unul singur pozează pe mălai,
Îl cunoaşte Florea lui Ghiţă, e un fel de prieten cu el,
Mi-a dat adresa.
Că toţi ceilaţi iau bani, şi de unde să am? Că dacă trăia
Tac’ tu…
Dacă n-o vrea mălai, întoarcem diligenţa şi-acasă.
– Şi cu mine cum rămâne?
– Aşa bine, la curci – văzuşi că le lăsaşi în salcâm,
Abia te-aşteaptă.
Mai stai un an, poate se mai întâmplă ceva.
– A, nu. Ce să se mai întâmple?

Am avut noroc, fotograful a luat sacul cu mălai,
După aia a băgat capul în fusta aparatului,
Eu stăteam ţeapăn, parcă aşteptam să mă trăsnească, eram
Dispus la orice,
Numai să mă văd la şcoală.
Şi spre seară, după ce mai dădusem cu carul o raită
Prin târg, opream boii şi ne uitam la vitrine,
Fotografiile la minut erau aproape gata.
Din ele mă privea un copil speriat,
Gata să ia în piept drumul ştiinţei.
M-am uitat la Galben şi la Vână: M-a luat un fel de milă de ei,
Eu o să-ncep o altă viaţă, alte orizonturi, ehe!
Ori cine ştie dacă n-a stricat mama mălaiul degeaba!
– Ce ziseşi, mă? Întreabă ea înjugând.
– Mă gândesc… dacă n-or fi trei pe cinci? Ne-o fi păcălit,
Nu le măsurarăm…
– Ei, lasă, nu ne înşală el…
Lăsasem în urmă oraşul cu splendorile lui,
Vitele ne îndemnau la drum pe câmpul Vulpenilor
Ştiind că merg acasă, la uroaie.
Mama, mulţumită oarecum de rezultatul expediţiei,
Ca şi când totul atârna de cele două poze
Care după părerea ei erau nimerite,
Mi-a spus mângâindu-mă pe creştet:
– Măi băiete, eu mi-am făcut datoria,
Acum să te văd cum mănânci cartea.

Marin Sorescu, Craiova văzută din car

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Cultura&optiune=Literatura&optiune2=1936.02.19+-+Marin+Sorescu
„România Magnifică” – http://www.romaniamagnifica.ro – un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: