Cine este egoul?!

MOTTO: „Egoul este acea parte a instinctului care a fost modificată prin influența directă a lumii exterioare […]” – Sigmund Freud (1856-1939)

de jr. col. (r) dr. Eugen-Nicolae ROTĂRESCU

La naştere, fiinţa umană nu cunoaşte egoul. Mai târziu, omul deprinde capacitatea de conştientizare, şi egoul îşi intră în drepturile sale.
Fiecare om are egoul său personal.

Dar cine este egoul? Termenul este cunoscut din vremuri imemoriale şi este tot mai des utilizat în zilele noastre. Conceptul de ego este definit în raport cu referinţele autorilor: după unii, el reprezintă partea negativă a omului, care trebuie eliminată pentru a evolua spiritual, iar pentru alţii, el este partea funcţională a fiinţei umane, necesară pentru a răzbi în lumea înconjurătoare.

În epoca modernă, Sigmund Freud, neuropsihiatru şi fondator al şcolii psihologice de psihanaliză, a definit pentru prima dată egoul ca fiind parte a personalităţii umane, alături de id şi superego.

În concepţia acestui specialist, egoul cuprinde un set de funcţii psihice, cum ar fi percepţia realităţii, cogniţia şi sinteza informaţiilor, raţiunea şi judecata, memoria, apărarea, planificarea şi controlul acţiunilor umane etc.

Dacă, iniţial, Freud a susţinut că egoul reprezintă un sentiment de sine, ulterior i-a atribuit calitatea de instrument care „încearcă să medieze între instinct şi realitate […] să trimită comenzi inconştiente care să conţină propriile raţionalizări, pentru a ascunde conflictele dintre instinct şi realitate”.

Din acest punct de vedere, egoul devine moderatorul dintre id (expresia psihologică a necesităţilor biologice umane – foamea, setea, plăcerea, somnul etc.) şi superego (ghidul nostru moral şi social – rău, bine, greşit, corect).

În opiniile altor autori, egoul reprezintă instrumentul manipulator autodistrugător, sursa mândriei, a judecăţii şi a limitării vieţii oamenilor. O opinie separată şi explicită ar fi că, „egoul este mintea ta reactivă ataşată”.

Da, ataşamentul egoului faţă de mintea umană, care produce judecăţi, raţionamente, silogisme şi decizii relativ adevărate, este relaţia sa cea mai profundă.

Din acest punct de vedere, egoul este o abstracţie mentală, care crede că nu există nimic dincolo de percepţia şi înţelegerea sa imediată. Ca atare, „egoul n-ar fi altceva decât logica îmbătată de putere”.

Permanent agitat şi în stres, prin natura sa reactivă şi axată pe supravieţuire, egoul, într-o altă opinie, nu poate fi altruist şi generator de progres, cu atât mai mult, nu poate fi un instrument al spiritului, întrucât se bazează pe gândirea şi emoţia materială.

Acest lucru este posibil, întrucât, egoul este doar o parte din personalitatea umană şi se poate rătăci în oscilaţiile de dispoziţie ale minţii pentru a genera anumite afecte: egoismul şi mândria, dispreţul şi ura, bârfa şi gelozia faţă de semeni etc.

Egoul, dependent de informaţia aleatorie percepută din realitatea impură, devine vulnerabil pentru a fi creativ şi stăpânitor al stării de bine, liber, creativ şi iubitor al vieţii.

A trăi doar sub impulsul lumii materiale înseamnă a suferi, de aceea omul se va elibera numai dacă se ridică deasupra ei şi îşi va depăşi limita propriului ego.

Egoul, acea voce mentală care consideră că viaţa este o luptă grea şi dificilă, mereu îngrijorat şi temător, care inventează pericole şi ameninţări, poate fi ajutat şi protejat de propriile mecanisme dacă rămâne calm, liniştit şi ascultător de conştiinţa fiinţei umane şi de Sinele Suprem. Astfel, egoul îşi va depăşi propriile limite şi va deveni generator de progres.

Totul în viaţă are un scop interrelaţionat cu toate celelalte lucruri din lumea înconjurătoare, „problema este că egoul poate converti totul pentru propriul său interes, chiar şi spiritualitatea” (Chögyam Trungpa – profesor tibetan), respectiv să devină o altă formă de ego – egoul spiritual.

Sibiu, 27 martie 2018