31 MARTIE 2018 – 85 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUI
NICHITA STĂNESCU
de Nichita STĂNESCU
selecția textului: Valentin-Nicolae BERCĂ
A vorbi despre limba în care gândeşti, a gândi – gândire nu se poate face decât numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru mine arborele se numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul se numeşte nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanţă apare, îmi dau seama că ea o are! Această observaţie, această revelaţie am avut-o abia atunci când am învăţat o altă limbă.
Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate şi frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât aproape nu o pot considera altfel decât iarba. Noi, de fapt, avem două patrii coincidente; o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este patrie. Limba română este patria mea.
De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.
Despre limba română
RESPIRĂRI de NICHITA STĂNESCU (Editura Sport-Turism, Bucureşti 1982)