Pelerinaj de iarnă – 17-21 februarie 2018

Fam. Mîndruță: Tatiana, Constantin și Emanuel

de Constantin MÎNDRUŢĂ

ZIUA ÎNTÂI – SÂMBĂTĂ 17

În Argeş nu mai e zăpadă,
Uşor, uşor se simte-a primăvară,
Aş vrea în făurar ea să mai cadă,
Să ningă chiar în fiecare seară.

Plecăm spre Neamţ şi ne oprim la Bran,
Frumos Braşovul parcă-ntinereşte,
Aşa îl vrem în fiecare an,
Ce-i românesc, românul tot iubeşte!

„Izvoru Mureşului”, dragă mânăstire,
Ce binecuvântare dă celor ce pleacă,
Simţim în suflete aleasa ei iubire
Şi frunţile pios ni se apleacă.

Popas urmează-apoi la Pângăraţi,
Pe cer seninul este mai frumos
Şi pelerinii simt că sunt iar fraţi,
Spre Bistriţa ar lua-o şi pe jos.

Că este Sfânta Ana ce ne-aşteaptă
Şi ne rugăm la Mama Maicii noastre,
Ca să ne fie calea şi mai dreaptă,
S-avem o stea şi noi printr-alte astre.

Văraticul cu Sfântul Iosif ştie
De liturghii şi acatiste scrise
Şi-n inimile noastre reînvie
Speranţa viselor mereu ne-nvinse.

Agapia, istorie deplină,
Aprinde-n mâini o altă lumânare,
Prin rugăciuni noi mai lăsăm din vină,
Că după Lună, Soarele răsare.

Şi ultimul popas e Sihăstria,
Cazare şi o sfântă cină,
Simţim privindu-ne în ochi, mândria,
Moldova mea cu patria divină.

A DOUA ZI – DUMINICĂ 18

Ne-aşteaptă Iaşul, Sfânta Catedrală,
Plecăm în dimineaţa cea de iarnă,
O Catedrală a Moldovei fală
Şi mai frumoasă, cerul fulgi să cearnă.

Îngenunchez la Sfânta Parascheva,
Mă rog cum numai eu ştiu să o fac
Şi lacrima din suflet mi-e aieva
Şi Cuvioasei ştiu că-i sunt pe plac.

Că Dumnezeu pe rând ne tot încearcă,
Cum viaţa noastră nu-i indiferentă,
Durerea să nu fie mai săracă,
Alunecând, se rupe-o mână neatentă.

ROMÂNIA MARE

Ninge în Moldova, e albă crăiasa
Şi văd voievozii aşezaţi în doi,
Sunt ca la o nuntă, că ea e mireasa
Şi e frumos gândul, Prutul e la noi.

Cât ne-om spune vorba, frate al meu frate,
Că ea e aceeaşi dulce la fel grai,
Prutul e un Milcov, nu ne mai desparte,
Singur e doar Podul despărţit de Rai.

De ce mai cad lacrimi la fel de sărate,
Cât mai poate dorul să tot ne despartă,
Când tu îmi eşti soră, când tu îmi eşti frate,
Cine şi cu cine poate să se „ceartă”?

Ne-om strânge în braţe, ne-om strânge la piept,
Patria e una, una e o ţară,
Unirea e-al nostru gândul cel mai drept,
România Mare a fost, este iară!

***

La Mânăstirea Neamţ îngenunchem,
E Slujba Sfântă ca o dezmierdare,
La mine, Doamne,-n rugă eu te chem,
Că simt mereu nevoia de iertare.

Apoi la Secu am urcat pe scări
Şi ne-am rugat de bună sănătate,
Curaţi şi albi cum ninge dinspre zări,
În suflete cu blândă bunătate.

La Sihăstria ne întoarcem seara,
Cinăm, lăsat de sec cu Dumnezeu,
Sunt iar copilul, iar cu sănioara
Şi ninge minunat, totul e-al meu!

***

Cad fulgi, cad stele, cad păcate
Şi dincolo de moarte suntem noi,
Că ai rămas, iubito, dintre toate
O singură lumină-n ochii goi.

Cum pot avea o grijă şi de tine,
Când eşti departe, dincolo de zare?
Nu ştiu cum sunt iubirile străine,
Dar eu iubesc până la disperare.

Dacă fără de mine îţi e bine,
Am dreptul să nu cred, să mă-ndoiesc,
Am fruntea ta pe umăr să te-aline,
În faţa Domnului eu jur că te iubesc.

Am să mă rog, că mi-a rămas credinţa,
Menţine trează singura speranţă,
Ne-am exprimat de mult spre cer voinţa,
Nu ne va despărţi nicio instanţă.

Vino spre tot ce mai înseamnă viaţă,
Vino oricând, în orice anotimp,
Ai ani destui care te mai învaţă,
Eu am şi dor, iubire, am şi timp.

Pelerinajul e o binecuvântare,
Întoarce-te la mine cu gând bun,
Eu îţi trimit nu doar o sărutare,
Ci flacăra iubirii de nebun.

Odată prinsă-n mână e făclie,
Olimpiada celor mai iubiţi,
Cu Dumnezeu e viaţa veşnicie,
De-o porţi spre mine fi-vom fericiţi!

Sihăstria – 18 februarie 2018