[Pasiunea de a recompune natura]

Fragmente din prefața la volumul „Învață-mă iubirea” de Ion Georgescu-Muscel

„Nu-mă-uita” (Ion Georgescu-Muscel)

de Dumitru FÂNĂȚEANU

Despre limbajul culorilor pe care le așterne pe pânze Ion Georgescu-Muscel, aș putea spune că de fiecare dată admirându-i lucrările de pictură simt acel tremur de lumină profetic ce înfruntă zeii, și ecoul uimirii îmi răscolește sufletul până dincolo de înțelegere.

La Ion Georgescu-Muscel, există o legătură adâncă și tainică ce subzistă din pasiunea de a recompune natura. Așa spiritul poeziei pe care o scrie poetul Ion Georgescu-Muscel își află odihna într-o lumină mereu proaspătă. Poetul și pictorul stau de vorbă într-o limbă numai de ei știută. Cert este că timpul eternelor rătăciri și chemări din preaplinul dorului este măsurat cu aceeași delicatețe și în pictură. Reflexele razelor de lumină se aștern peste uitare și înserările curg peste câmpii și munți în toate anotimpurile împrăștiind mireasmă de poezie lunecând apoi pe pereții de piatră în clepsidra pe jumătate deschisă. Apoi, iarăși, poetul și pictorul, împreună, dăruiesc iubirea, ca peste suflete nicicând să nu coboare tristețea.