Utoya și simfonia respirațiilor

de Alexandru Jurcan

 Am vizitat orășelul mătușii, invadat oarecum de castelele țiganilor, labirintice și mereu în construcție. La un colț de stradă, vreo zece puștani romi loveau fără milă un biet copil (tot țigan), îl umileau fără încetare, apoi l-au dus lângă niște pubele, ca să-și continue bullyngul nejustificat, macabru și revoltător. Imediat gândul mi s-a dus spre Împăratul muștelor de William Golding. Un extremist de dreapta, pe nume Breivik, a detonat o mașină capcană în apropierea clădirilor guvernamentale din Oslo. În aceeași zi – 22 iulie 2011 – el a împușcat 69 de tineri laburiști (pretinzând că este polițist), prinși fără scăpare pe insula Utoya, nu departe de Oslo. Prin ochii unui personaj fictiv (Kaja, 19 ani), filmul Utoya  redă acele 72 de minute ucigașe, interminabile. Regizorul Erik Poppe s-a folosit de mărturiile supraviețuitorilor, ca să refacă tensiunea masacrului. Doar la filmul lui Laszlo Nemes  – Fiul lui Saul – am mai simțit o insuportabilă crispare, ca și cum aș fi fost prins în trauma istoriei. Regizorul folosește un singur cadru-secvență, ce are lungimea duratei atacului terorist. Timp real, deci, thriller uluitor, plus camera de filmat multifuncțională, neobosită, de un voyeurism atroce, necruțător. Suntem acolo, în respirația speriată, blocată subit de sinistre împușcături. Ajunge să fim martori la moartea unei singure fete, să vedem o insectă impasibilă pe mâna plină de noroi și sânge, să ni se pară că un fum sângeriu coboară peste copaci. Unde se poate fugi? Cine poate explica nebunia acelui individ? El apare ca un spectru al răului, câteva secunde, undeva în plan îndepărtat. Camera de filmat se ocupă de victime și ne implică mereu, prinzându-ne în vârtejul unei gâfâieli tensionate,  a lipirii trupului de pământul pădurii ori de stâncile reci și dușmănoase. Vrem și noi, spectatorii, să ieșim din coșmar, să scăpăm de radiografia unei orori fără precedent. Iată cum un regizor genial a reconstituit totul cu o economie incredibilă de mijloace: câteva chipuri mișcate de ritmul împușcăturilor infernale. Și o simfonie galopantă a respirațiilor. Acel Breivik a primit în 2012 o condamnare la 21 de ani de închisoare. Acum are 39 de ani și se numește…Fjotolf Hansen. La zece ani de la atacul terorist (în 2021), Norvegia va interzice armele semiautomate. Care dintre copiii dornici de violență îl va urma pe Breivik ? Cum se poate stopa răul ? De unde vine setea inumană de sânge? Oricum, după filmul Utoya reperele se reordonează, rațiunea se pune în mișcare, deoarece „mintea e o boală a omului”, vorba lui Radu Cosașu.