de Ştefan Selek
Oaspetele bibliotecii:
prof. Mariana Ferţigan
Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş.
Joi, 13 septembrie
orele 17.00-19.00, Sala de cenaclu
Conferinţa de spiritualitate „Cunoaşterea sinelui”.
Prezintă: Alexandru Avram, biopsihoterapeut holistic.
Vineri, 14 septembrie
ora 17:30, Sala de cenaclu
Curs de dezvoltare personală „Toţi comunicăm, dar puţini stabilim şi relaţii”, bazat pe cartea cu acelaşi titlu scrisă de: John C. Maxwell. Cursul se desfăşoară în patru module independente, în fiecare vineri, în intervalul orar 17.30-19.00, până în data de 20 decembrie 2018.
Facilitat de: Ana Erica Venemozer, psiholog, trainer John Maxwell Team.
Activităţi extra muros din săptămâna 10 – 14 septembrie 2018
Joi, 13 septembrie şi Vineri, 14 septembrie 2018, Giuleşti
În perioada 13-14 septembrie 2018, la Giuleşti, va avea loc ediţia a IV-a a Simpozionului Naţional Istorico-Teologic din Maramureş, cu titlul „Personalităţi maramureşene participante la Marea Adunare de la Alba Iulia”.
Evenimentul este organizat de Centrul de Cercetări Istorico-Teologice ale Credinţelor şi Cultelor din Maramureş, Academia Română şi Primăria Giuleşti, ocazie cu care va fi inaugurată clădirea centrului mai sus amintit.
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” va fi reprezentată prin: dr. Teodor Ardelean, director, care va prezenta lucrarea cu titlul: „100 de ani de la Marea Unire, 100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie”.