SLĂNINUȚA ÎN PERICOL

de Gențiana GROZA

Căsătoria mea cu bihoreanul Teodor, originar din satul Gurbediu, comuna Tinca, m-a purtat pe meleagurile pe care nu le-am visat vreodată. Anul acesta am aniversat 54 de ani viețuire împreună și locuim în urbea de pe Someș. M-am născut în  satul prahovean Vadu Săpat, am locuit aici cu părinții și cei patru frați până la 9 ani, astfel că nu-mi amintesc prea multe obiceiuri locale. Am locuit o mare parte din viață în Ploiești. Până la căsătorie nu văzusem cum, în satul bihorean, oamenii își produceau cele necesare aproape în întregime în gospodăria proprie, neavând grija hranei zilnice, așa cum se întâmpla la oraș. Cel mai mult m-a impresionat obiceiul tăierii porcului. Din organele sale se preparau atâtea și atâtea bunătăți!… Slănina și cârnații se afumau în podul casei, apoi erau agățate în cămara rece alături de carnea de asemenea afumată și de  caltaboși. Am rămas cu imaginea forfotei celor implicați în procesul minuțios din ziua de Ignat. Îmi place să am mereu în casă slănină ardelenească și găsesc că gustul și aroma ei sunt inegalabile. Apariția virusului ucigaș la porci a produs mare supărare celor care știau că de Crăciun vor avea posibilitatea să își hrănească familia, să se bucure de zile binecuvântate, așa cum obișnuiau în fiecare an, ca într-un ritual bine înrădăcinat.

DĂ-MI MĂCAR, VISU-NAPOI

Am plecat demult de-acasă
Și nu m-aș simți străină
De-aș avea acum pe masă
O bucată de slănină…
Mă visez că-s în cămară
La cârnați și slăninuțe
Și mă bucură pe nară
Afumate șunculițe.
Dorm bucățile în țeapă…
Simt miresme ne-ntrecute
De slănină și o ceapă,
Ce mâncare-i mai plăcută?
Dau să gust o bucățică
Și insist…dar e în van!
Că slănina-i tot mai mică
Și dispare în tavan!
………………………………………

Mă trezesc, aprind lumina
Îmi fac cruce, zic apoi:
Doamne, unde e slănina?
Dă-mi măcar, visu-napoi!…