Paradisuri culturale

de Vasile HATOS

A treia ediție a Premiului Literar Internațional „Corona”, s-a desfășurat în 15 .09.2018, ora 18, în comuna Cassano All’Ionio, Calabria. Un eveniment organizat de „TraduzioniTalabà”, prezidată de Mihaela Talabà, dedicat în memoria lui Salvatore Paladino. Eveniment așteptat de scriitori și poeți care au ieșit învingători în această ediție. Desfășurat într-o atmosferă pitorească, la l’Agriturismo „Colle degli Ulivi”, înconjurat cu plantații de măslini, portocali, mandarini etc., au adus un farmec acestei premieri. Palmierii din jur îți dădea senzația că te afli într-un „sat” cultural unde spiritul îmbină frumusețea sufletului cu noblețea oamenilor veniți din Europa. Nu conta numai scrisul, ci și sufletele lor, blânde, atrăgătoare, deschise spre dialog. Un amalgam de pledoarii aduse spiritului ancestral, parcă coborât dintr-o altă lume, unde Dumnezeu și-a pus pecetea pe farmecul oamenilor. Aici, uiți de toate, grijile dispar, atmosfera devine fermecătoare, fiindcă scriitorul și omul de rând își deapănă amintirile. Nu există diferență, că ești scriitor, poet, filosof, geniu sau un simplu muncitor, toate aceste dau culori spiritului. Scriitorul este egal omului de rând și invers! Când vezi aceste lucruri te inundă o bucurie imensă, și-ți dai seama că apropierea omului de Dumnezeu se face, uneori, prin creație. Cunoști pictori, actori, scriitori, poeți, oameni de rând, copii etc., luminându-ți sufletul și mintea cu creațiile lor. Arta, dar mai ales arta creată din adâncul ființei, dau valori sacre umanității. Prin arta spiritului devenim mai buni, reunind naționalități, pentru că nu există diferențe, că este un artist român, olandez, italian, francez etc., toate se îmbină într-un focar al spiritului unde iubirea cuantică îmbină frumosul cu pitorescul, iertarea cu iubirea, sacrificiul cu ura de sine. Toate aceste dau beneficii spiritului, călătorind în ființă, deschizându-i noi orizonturi spirituale. Am stat de vorbă cu pictorul Marcello Le Neve; Giorgio Naccarato, lucrează la radio Cosenza Nord; prezentatoarea concursului Mihaela Olimpia Totu; președinta concursului Mihaela Talabà; artistul Massimo Cistaro; Rocco Leonetti etc., apoi cu scriitori veniți din România. Aș enumera câțiva: poeta Angi Melania Cristea, câștigătoare absolută al Premiului „Coroana”, cu cartea „Căutătorul de pokemoni” și alte premii; poeta Adriana Weimer, care anul trecut a câștigat două premii: Mențiune Specială la poezia cuantică: „Lumină de stea” și al treilea premiu cu cartea: „Un cer de cuvinte”, anul acesta fiind în juriu; poeta Diana Olteanu, care a câștigat la Poezie inedită cu temă impusă: poezia cuantică, premiul I: „Se zbate lin, tangenta, în spirală” și Mențiune Specială: „Îmi puseși mama, cântecul în suflet”; poeta Claudia Bota la Poezie inedită premiul III: „Amprentele dorului” și Poezie inedită cu temă impusă: poezia cuantică, premiul III: „Picătură divină”; poeta Silvia Rîșnoveanu, Germania – Carte edită de poezii: Premiul III: Aripi; poeta Roxana Elena Sandu, Ialomița – Poezie inedită cu temă impusă: poezia cuantică: Mențiune specială: Iubire; poeta Olga Văduva: Carte edită de poezii Premiul II: Ponte tra I pensieri/Pod peste gânduri, secțiunea italiană. Apoi cu scriitorul italian Alfredo Bruni, fondatorul Asociației Culturale „La colpa di scrivere” (Vina scrisului), care a primit Premio alla Carriera per la letteratura și Luigi Silvestri – Premio Speciale Cuore Verde.

Toate aceste întâlniri culturale deschid spiritul spre noi orizonturi, călătorind spre timpuri primordiale, unde omul putea sta de vorbă cu Dumnezeu! Există în fiecare ființă un paradis al culturii, unde educația spiritului vine din timpuri ancestrale, demult apuse, pentru că omul, în ziua de azi, își croiește cu greu  drum prin tranșeele culturii care apar tot mai des. Scriitori fără valoare ies la iveală prin stingerea culturii, prin acapararea unor valori mici, puse pe stâlpul umanității, pentru că, uneori, cultura devine un brand unde banii își spun cuvântul, iar adevăratele valori se sting pentru că nu le ajută statul! Nae Ionescu spunea: „Singura datorie a statului este de a îngădui și a ajuta pe orice om să creeze”. Creația adevărată, dar mai ales cea lăuntrică, poate crea mitul fericirii, să-l ducă pe cel ce creează dincolo de limitele existenței, chiar poate deveni nemuritor, prin depășirea propriei condiții, dar sunt atât de puțini care se încumetă să meargă pe calea cunoașterii de sine. Ar trebui să înțelegem că fără paradisuri culturale, școli academice, fără sacrificii imense, nu putem crea cultură cu adevărat. De aceea Mihaela Talabà impune valori spirituale prin căutarea în sine a creației, pentru că poezia cuantică deschide noi orizonturi în creație, prin unirea valorilor spirituale în unul singur: cel ce se caută în sine. De aici denotă că, creația interioară este și creația lui Dumnezeu! Numai prin integrarea în natură, mai bine zis în legile naturii, ne putem recâștiga paradisul pierdut. Vedem aceste salturi spirituale în „Luceafărul” – Eminescu; Faust – Goethe; Divina Comedie – Dante; Corbul – Poe; Dacă – Kipling și de ce nu, în Coșbuc, Alecsandri, Bacovia, Nichita Stănescu, Leopardi, Virgiliu, Ovidiu etc. Toți acești creatori de eternitate au dus spiritul pe plaiurile nebănuite ale sensibilității interioare, pentru că fiecare și-a căutat adevărata fericire!

Rezultatele în limba română:

Carte edită de poezii Premiul I: Căutătorul de pokemoni de Angi Melania Cristea, Craiova. Premiul II: ex aequo Omnia Vincit Amor! de Florin T. Roman, Sebiș (Arad); Inimă soare neobișnuit de Ciprian Muntean, Lugoj. Premiul III: ex aequo Limita umbrei de Silvia Bodea-Sălăjan, Zalău Aripi de Silvia Rîșnoveanu, Germania; Mențiune de onoare: Suflete de ceară de Camelia Ardelean, Deva; Numele meu,e… de Stejărel Ionescu, Timișoara; Mențiune specială: Gramatica iubirii de Dan Mitrache, Bălcești; Labirintul iubirii de Claudia Bota, București; Florile cireșului tânăr de Daniela Gumann, Germania; Premii Speciale: Premiul Special Quantum: Eterna iubire de Daniela Gumann, Austria.

22.09.2018, Castiglione di Ravenna, Italia

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: