Iertare

de Mina STAN-LASCU

De ce nu-nţelegi tăcerea?
De ce graiul tău e mut?
De ce-ai vrut să-mi iei suflarea
În ajunul de Crăciun?

Grea e faţa mea cea rece
Strânsă tare-n palma ta
Nu-ncerca să-mi furi Lumina
De-am să mor… tu ce-i avea?

N-ai ştiut, cum n-am ştiut
De iubire să te las
Să te văd plângând cu focuri
Iarna din al tău obraz.

De-ar zbiera pereţii noaptea-n
Care-ai vrut să zbor spre cer
M-ar plânge toţi: mama şi tata
Că nu-ai vrut ca să mai sper.

Iartă-mi oful, iartă-mi glasul…
Poate nu e vina ta,
Timpul vindecă iubirea:
O petrece şi o ia.

Şi te lasă singur, rece…
Ca să speri, El nu mai vrea,
C-ai frânt îngerul de aripi
Şi l-ai strivit sub vraja ta!

Doar eşti om şi eşti greşeală,
Numai timpul e perfect;
N-ai fugi o viaţă-ntreagă
Să mă rogi ca să te iert!