Agenda evenimentelor săptămânii 5 – 10 noiembrie 2018 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

de Ştefan SELEK

Biblioteca PD_foto_Alexandru Ioan Roman

Oaspetele bibliotecii:
conf. univ. dr. Adrian Chira
Facultatea de Litere – Secţia Pictură, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

 

Luni, 5 noiembrie

Ora: 10.30, Secţia pentru copii

Va avea loc vernisajul expoziţiei de artă plastică şi practică „Culorile toamnei”, realizată de preşcolarii Grădiniţei Maya (director prof. Alexandrina Botiş), coordonaţi de educatoarele Mihaela Groza (grupa mică), Simona Todea (grupa mijlocie), Diana Rablău (grupa mare). Vernisajul expoziţiei va fi însoţit de un montaj literar-artistic.

Ora: 11.00, Secţia pentru copii

Va avea loc activitatea „Sadoveanu şi noi” realizată de elevii claselor V-VIII de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” (director prof. Ioan Tămaş), coordonaţi de cadrele didactice: Ramona Ardelean, Ligia Buzsor şi Diana Gavriş.

Marţi, 6 noiembrie

Ora: 10.00, Salonul Artelor

Asociaţia ArtStudio – MH din Arad şi compania de evenimente şi teatru pentru copii „Teatrul pe Roţi” Arad prezintă spectacolul multimedia „Domnul Nostoc şi cabana cu cărţi”, de Patrice Seiler. Regia îi aparţine lui Radu Dinulescu, iar scenografia lui Patrice Seiler. Actori: Lenuţa Dorobanţu şi Sorin  Dorobanţu. Vor participa elevi din clasele I şi a II-a de la Școala Gimnazială „George Coşbuc” (dir. prof. Gianina Hampu). Cadre didactice implicate: Gabriela Câmpan şi Camelia Minghiraş.

Proiectul are un puternic caracter educativ atât prin subiectul spectacolului, cât și prin organizarea, în jurul evenimentului teatral, a unor ateliere de lucru cu copiii, ateliere care au ca scop construirea de personaje și elemente de decor din obiecte distruse, inutile, cu scopul direct de a le vedea integrate într-un spectacol care are ca temă  principală reorientarea copiilor și tinerilor către lectură, către lumea cărții, către locul sacru de păstrare și deschidere al cărților: BIBLIOTECA (cabana cu cărți).

„Domnul Nostoc şi cabana cu cărţi” este un proiect al Asociaţiei ArtStudio-MH Arad în parteneriat cu Asociaţia „Teatrul pe roţi” Arad şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Ora: 12.00, Fondul Documentar al Academiei Române

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Centrul de Cultură  şi Artă al judeţului Sălaj, Asociaţia sălăjenilor din Maramureş „Porolissum” şi Editura Panda Print organizează lansarea cărţii „Ioan Ardeleanu Senior. Onoare şi Demnitate”, autor: Inocenţiu Ardelean.

Lansarea ar fi trebuit să aibă loc în data de 28 octombrie 2018, la Supurul de Sus, cu ocazia împlinirii a 110 ani de la naşterea lui Ioan Ardeleanu Senior.

Lansarea are loc în această zi, în care fiul marelui istoric sălăjean, Horea Doru Ardelean, cel ce a iniţiat cartea, ar fi împlinit 75 de ani.

Vor lua cuvântul: contributorii editoriali, prietenii lui Horea Doru Ardelean şi sălăjenii mândri de înaintaşii lor.

Orele: 16.00-18.00, Sala de conferinţe

UMF Cluj-Napoca – cursuri pentru medici cu titlul „Evaluarea stresului oxidativ şi implicaţiile hipotalamusului în reglarea comportamentului alimentar şi apariţia sindromului risc metabolic”.

Prezintă: şef lucrări Irina Chiş, medic internist – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.

Miercuri, 7 noiembrie

Ora: 13.00, Sala de conferinţe

Va avea loc lansarea volumului de interviuri „În direct”, semnat de prof. dr. Daniela Sitar Tăut, apărut la editura Acteon Books, Baia Mare, 2018. Evenimentul este organizat de Uniunea Scriitorilor Români – Fliliala Cluj-Napoca, Reprezentanţa Maramureş în colaborare cu Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi editura Acteon Books.

Prezintă membri ai Uniunii Scriitorilor din România: George Achim, Gheorghe Mihai Bârlea, Florica Bud, Săluc Horvat, Gheorghe Pârja, Marian Ilea.

Moderator: prof. Janina Friedrich.

Orele: 16.00-18.00, Sala de conferinţe

UMF Cluj-Napoca – cursuri pentru medici cu titlul „Evaluarea stresului oxidativ şi implicaţiile hipotalamusului în reglarea comportamentului alimentar şi apariţia sindromului risc metabolic”.

Prezintă: şef lucrări Irina Chiş, medic internist – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.

Joi, 8 noiembrie

Orele: 9.00-13.30, Sala de conferinţe

Consiliul Judeţean Maramureş organizează seminarul inter-regional de învăţare intitulat „Tradiţie şi inovare” în cadrul proiectului „Food Chains 4 EU”, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Regional de Dezvoltare.

Proiectul Food Chains 4 EU îmbunătăţeşte politicile şi iniţiativele privind lanţuri alimentare inovative şi durabile, care să răspundă aşteptărilor şi nevoilor regiunilor europene implicate: Flevoland (Olanda), Plovdiv/Sofia (Bulgaria), Emilia-Romagna (Italia), Maramureș (România) şi Greater Manchester (Marea Britanie).

Persoană de contact: Mihaela Liţe, Consiliul Judeţean Maramureş.

Orele: 16.00-18.00, Sala de conferinţe

UMF Cluj-Napoca – cursuri pentru medici cu titlul „Evaluarea stresului oxidativ şi implicaţiile hipotalamusului în reglarea comportamentului alimentar şi apariţia sindromului risc metabolic”.

Prezintă: şef lucrări Irina Chiş, medic internist – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.

Vineri, 9 noiembrie

Ora: 13, Sala de conferinţe

Va avea loc concertul şi lansarea cărţii Tu ce-ai făcut astăzi?” de Ovidiu Scridon, apărută la editura Alexandria Publishing House, 2017. Evenimentul face parte dintr-un turneu de promovare al cărţii, care a ajuns în acest an într-un număr de 63 de oraşe din România.

Ovidiu Scridon este interpret de muzică folk şi scriitor, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă română din Chişinău. A participat la multe evenimente muzicale și a susținut sute de concerte atât în România cât şi în străinătate (USA, Italia, UK). Totodată este invitat frecvent şi participă la diverse emisiuni de radio şi televiziune. A publicat două cărți de poezii, „Portretul unui gând”, apărută la Editura Tritonic (martie 2012) și re-editată în 2015 la Alexandria Publishing House și „Tu ce-ai făcut astăzi?” (nov. 2017 – Alexandria Publishing House).

Activităţi extra muros  ale săptămânii 5 – 10 noiembrie 2018

În perioada 8-11 noiembrie 2018, o delegaţie din partea Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare şi a Centrului de Cercetare şi Documentare Baia Mare, se va deplasa la Cernăuţi în vederea unor întâlniri de lucru şi a unor vizite culturale, cu ocazia Centenarului Unirii Bucovinei cu România.

În data de 5 noiembrie, bibliotecara Paula Roman va realiza o prezentare a serviciilor oferite de bibliotecă elevilor din clasa I A şi I B de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” (director profesor Grigore Mureşan). Cadre didactice implicate: Maricica Man, Cristina Ropan Filip şi Carmen Lenghel.

În data de 7 noiembrie, în cadrul poiectului „ROMarmaţia – abordare integrată a sărăciei şi excluziunii sociale”, realizat de Asociaţia „Vis Juventum” Baia Mare, bibliotecarele Mara Popovici, Laura Zah, Casilda Mare şi Amalia Talpoş, vor prezenta covoare povestitoare unui număr de 600 de elevi din clasele pregătitoare şi clasele I-IV de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 şi Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” din Sighetu Marmaţiei.

În data de 8 noiembrie, elevii clasei a II-a D, de la Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” (director Mihai Boloş), vor organiza activitatea intitulată ,,Copii și natura” în colaborare cu Filiala ,,Nicolae Iorga”. Activitatea va fi coordonată de învăţătoarea Mihaela Todașcă, precum şi de bibliotecara Titiana Tomoiagă. La sfârșitul activității, elevilor li se va prezenta expoziția de carte „Cartea naturii” realizată de către bibliotecar Mirela Avram de la Filiala ,,Nicolae Iorga”.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: