Ștefan, al Moldovei soare,
Ștefan, glie roditoare,
Sol din cer, sabie dreaptă,
Ștefan, minte înțeleaptă,
Spaima ghearelor păgâne
Ce se cred pe tot stăpâne! …
La hotar, ne-întârziat
Un castel ai ridicat
Cu creneluri argintate,
Turnuri bine ferecate
Și străjeri neînfricați
În războaie încercați.
Inimă nespus de mare
În dreptate-încrezătoare
Dumnezeu nouă ne-a dat
Să-i fii păcii împărat.
Bob de rouă din colindă,
A strămoșilor oglindă,
O comoară s-a păstrat
Datina la noi în sat.
Ai oprit în piept stihii
Și smintitele urgii.
Ocrotit de Domnul Sfânt
Ai fost fulger pe pământ!
După fiece izbândă
– A dușmanilor osândă –
Mila păcii ai sporit
Și altare ai clădit.
Ai adus din ceruri aur,
Din al tronului tezaur,
La întoarceri din război
Când aveai victorii noi,
Făurind catapeteasmă
Cu a raiului mireasmă.
Ștefan cu credință tare,
Vrășmașului înfricare,
Curmător de spini în floare,
Creștinilor apărare,
În a vieții încercare
Primește a mea-închinare,
Sufletului alinare,
Sfinte Ștefane cel Mare!
This entry was posted on Marți, 13 noiembrie 2018 at 2:00 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.