DE LA LATINĂ LA LIMBILE ROMANICE: CONDIȚIA SOȚIEI REFLECTATĂ ÎN PROVERBE

 

de CS dr. Adelina Emilia MIHALI

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”
Cluj-Napoca

Considerată o „limbă moartă”, latina nu mai este privită ca matricea creatoare de civilizaţie, limba înțelepților antici, fiind studiată puțin în școala românească. Datorită acestor prejudecăţi, intenţia noastră este de a oferi o modalitate de abordare a limbii și a culturii latine, atât în școală, cât și în afara ei, astfel încât elevii să facă o serie de conexiuni între trecut și prezent, între mentalitatea populară, cultură și aspectele lingvistice.

Condiţia femeii a fost reflectată în proverbele și cugetările latinești, ele fiind o oglindă a mentalității colective. De la agricultoare la economistă şi până la implicarea ei în politică, femeia a fost nevoită să se supună patului procustian al comunităţii din care a facut parte. Aflatǎ pânǎ la cǎsǎtorie sub tutela tatǎlui, odatǎ cu pǎrǎsirea casei pǎrinteşti, în Roma antică, femeia intrǎ sub autoritatea soţului, care are, prin religie, drept de viață și de moarte asupra membrilor familiei. Atât averea, titlul, cât şi credinţa religioasă se transmit pe linie paternǎ. Dat fiind faptul cǎ în Roma vorbim, în perioada arhaică, de o religie casnicǎ, soţul e cel ce impune religia în casa sa, astfel cultul o face pe femeie subordonatǎ. Bǎrbatul oficiazǎ ceremoniile religioase asistat de soţia sa, care, deşi nu deţine vatra sacrǎ, are datoria de a vechea ca focul sacru, simbolul credinţei şi protectorul familiei, sǎ nu se stingǎ. Menţionǎm cǎ femeia nu poate fi liberǎ şi stǎpânǎ pe ea nici dupǎ decesul soţului. De regulǎ, înainte de moarte, el îi cǎută un tutore sau îi alege un al doilea soţ. Abia în timpul împǎratului Hadrian, femeile nu mai au nevoie de tutore şi pot deveni chiar ele tutorele copiilor lor, în cazul în care cel de drept manifestǎ un comportament neadecvat.

Cu toate cǎ este lipsitǎ de drepturi cetǎţeneşti, în casa ei soţia are autoritate deplinǎ. „Femeia avea autoritate moralǎ asupra copiilor şi dreptul la reverentia din partea liberţilor soţului ei, într-un cuvânt, era o adevǎratǎ stǎpânǎ în cǎminul ei, tratatǎ cu toatǎ consideraţia” (Paraschiv 2003: 117). În Grecia, pentru sclavi, ea este déspoina, stǎpâna casei. Femeia căsătorită primește titlul de mater familias, pe care îl pierde după moartea soțului. Ea nu munceşte, se ocupǎ de educaţia copiilor și de gospodǎrie. De altfel, ea este prezentatǎ ca lanifica, pia, pudica, domiseda, adicǎ ea este cea care toarce lâna, este evlavioasǎ, cinstitǎ şi stǎ în casǎ. Tradiţia consemneazǎ vorbele lui Romulus adresate sabinelor în momentul rǎpirii lor: „Conform fǎgǎduinţei lui Romulus, fǎcutǎ sabinelor rǎpite, soţia unui roman nu avea sǎ îndeplineascǎ în gospodǎria ei o treabǎ mai anevoioasǎ decât torsul lânii” (Paraschiv 2003: 169).

Matroana nu deţinea niciun drept la nivelul cetǎţii: nu se implica în politicǎ, nu avea acces la culturǎ şi nu îşi însoţeşte soţul la banchete. Soția pǎrǎseşte locuinţa doar atunci când are de fǎcut cumpǎrǎturi personale, în cazuri rare, vizite sau pentru a participa la sǎrbǎtorile cetǎţii.

În ceea ce priveşte vestimentaţia matroanei, precizǎm cǎ ea utilizeazǎ o ţinutǎ comunǎ tuturor femeilor romane – sutienul (strophium, mamillare)  sau  centura (capetium), tunica (Carcopino 1979: 210) – alǎturi de care mai poartǎ un veşmânt special creat pentru ea, stola matronalis, ca cei din jur sǎ-i recunoascǎ statutul de femeie cǎsǎtoritǎ, sǎ aibă prioritate pe stradă și să fie invitată la ceremonii (Paraschiv 2003: 118). Matroanele puneau un mare accent pe accesorii, pe care le asortau la ţinuta adoptatǎ. Utilizau podoabe (ornamenta) atât în aranjarea pǎrului – diademe, cozi false, peruci colorate divers, cât şi bijuterii de aur sau de argint: cercei, coliere (monile) sau brelocuri (catellae), ori pandantive (pectoral), brǎţǎri şi inele cu pietre preţioase. Specificǎm cǎ în anul 215 a. Chr., într-o perioadǎ tulburatǎ de desele rǎzboaie, li s-a interzis matroanelor romane sǎ poarte bijuterii, însǎ, datoritǎ unor susţinǎtori ai condiţiei feminine, buni oratori, s-a revenit la vechile obiceiuri.

Matroanele impuneau respectul prin ţinuta lor şi prin calitǎţile pe care le aveau: hǎrnicie, fidelitate, servitute. Din istoria Imperiului Roman putem aminti pe Livia Augusta sau pe Pompeia Plotina, femei echilibrate, fǎrǎ aplecǎri spre glorie şi bogǎţie, reprezentând matroana romanǎ. Livia Augusta, cea de-a treia soţie a lui Octavian, provenea dintr-o familie de aristocraţi romani, pǎstrǎtori ai tradiţiilor republicane. Pompeia, soţia împǎratului Traian, nu s-a implicat în viaţa politicǎ, contrar obiceiurilor compatrioatelor sale, dimpotrivǎ, a renunţat la titlu onorific de „Augusta”.

În proverbele latineşti întâlnim trimiteri directe la condiția matroanelor, care nu excelau prin educație, ci prin virtute și supunere. Principiul juridic Uxor viri domicilium sequitur sui. „Femeia urmeazǎ locuinţa bǎrbatului sǎu” (Munteanu 2003: 498) este ilustrat și de formula folosită la căsătoria romanilor, Ubi tu Gaius, ego Gaia. „Unde eşti tu, Gaius, acolo sunt şi eu, Gaia” (Proverbe 1976: 54) și de aforismele: Uxori vir est magister, et non uxor contra viro. „Soţul este îndrumǎtorul soţiei şi nu, dimpotrivǎ, soţia soţului” (Paraschiv 2003: 279); Casta ad virum matrona parendo imperat. „Matroana castǎ porunceşte bǎrbatului prin supunere” (Syrus 2003: 33); Consortis virtus est mihi testi amoris. „Virtutea soţiei este pentru mine o dovadǎ de iubire” (Munteanu 2003: 65).

Referitor la educația soțiilor, romanii spuneau Femina culta nimis – femina casta minus. „Femeia prea cultǎ – femeia mai puţin castǎ” (Munteanu 2003: 141). De asemenea, se considera cǎ femeia nu era capabilǎ sǎ ocupe o funcţie socială: Mulier cum sola cogitate, male cogitat. „Femeia, când gândeşte singurǎ, gândeşte prost” (Munteanu 2003: 241); Camisiam longam, mentem fert femina curtam. „Femeia poartǎ cǎmaşǎ lungǎ, dar minte scurtǎ” (Munteanu 2003: 52); Mulieres longam habent caesariem, breve sensum. „Femeile au plete lungi, dar mintea scurtǎ” (Munteanu 2003: 241). Acelaşi proverb se regăseşte în limbile romanice: Long cheveux, courte cervelle (franceză), Le donne hanno lunghi i capelli e corti i cervelli (italiană), Cabello luengo y corto el seso (spaniolă), Părul lung şi minte scurtă (română).

Din punct de vedere lingvistic, proverbele latinești prezentate conservă doi termeni pentru sensul „femeie”, femina,-ae, mulier,-eris, și patru pentru sensul „soție”: consors,-tis, coniux,conigius, matrona,-ae, uxor, -oris. Cuvântului femeie pentru limbile romanice, cu excepţia românei, este latinescul femina, moştenit cu sensul din latină. Limba română se diferenţiază de celelalte limbi romanice prin sensul restrictiv „femeie” atribuit termenului latin familia „familie”, fapt ce s-ar putea explica prin prisma mentalităţii populare: în momentul în care bărbatul se căsătoreşte, el întemeiază o familie. Latinescul mulier a dat în română muiere, în italiană – moglie, în provensală – molher, în spaniolă – mujer și în portugheză – mulher. Românescul consoartă este moștenit din latinescu consors, iar matroană < lat. matrona,-ae (vezi Meyer-Lübke 1935).

Scurta incursiune făcută prin lumea romanică a demonstrat faptul că realitatea socială nu este reliefată doar de dovezi materiale, ci şi de literatura populară, care conservă cel mai bine tradiţia. Prezentarea zicalelor lumii romanice este demonstrativă pentru argumentarea continuităţii limbii și a culturii latine.

Bibliografie

Carcopino 1979 = Jérôme Carcopino, Viaţa cotidianǎ în Roma la apogeul imperiului, Bucureşti, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ.

Munteanu 2003 = Eugen Munteanu; Lucia-Gabriela, Aeterna Latinitas. Mică enciclopedie a gândirii europene în expresie latină, Ediţia a II-a, Bucureşti – Chişinău, Editura Litera Internaţional.

Paraschiv 2003 = Mihaela Paraschiv, Femeia în Roma antică, Iaşi, Editura Junimea.

Meyer-Lübke 1935 = W. Meyer – Lübke, Romanisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg, Carl Winters Universitätsbuchhandlung.

Syrus 2003 = Publilius Syrus, Sententiae maxime, Bucureşti, Editura Saeculum I.O.

Proverbe 1976 = ***, Proverbe şi cugetări latine, Colecţia Cogito, [Bucureşti], Editura Albatros.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: