Ţara mea

(pentru tata)

de Mina STAN-LASCU

Cât crez să am în ţara mea
Să-not cât curge Dunărea?
S-aştept să fiu mai fericită
De ochii lumii umilită?
Să m-aruncaţi ca pe-un pendul
În ceasul nopţii surd şi dur,
În întuneric să mai sper
Cu sufletul meu efemer?
De ce fugiţi toţi şi uitaţi,
Copiii voştri îi lăsaţi
În ţara mea cea suspinândă
Umilă veşnic şi tăcută,
Arzând mocnit ca o făclie –
Un lampadar de veşnicie?
Lăsaţi-i să vă strige „Mamă”,
Să-i faceţi „pumn” în drum spre şcoală
Să le-ncălziţi mânuţele
Prea tinere şi fragede,
Nu aşteptaţi să mor de dor,
Să-ngheţe şi să-mi fie dor
De muzica lui Dumnezeu
Ce n-am ştiut s-o simt mereu.

În taina mea şi-n ceasul nopţii
Am scris acest poem al sorţii
Să-l fericesc pe Dumnezeu
Că muzica… n-am scris-o eu.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: