Sărbătorile și titlurile date Maicii Domnului, cea mai cinstită între femei

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Potrivit scrierilor Noului Testament, Fecioara Maria este mama lui Iisus Hristos. Prototevanghelia lui Iacov face precizarea că ea s-a născut în chip minunat din părinții Ioachim și Ana care erau înaintați în vârstă. Viața aleasă pe care Fecioara Maria avea să o trăiască a coincis planului pe care Dumnezeu îl avea din veșnicie, ca ea să fie Născătoarea Fiului Său, mamă după trup. Această denumire s-a păstrat până în zilele noastre, cu atât mai mult cu cât Sinodul Ecumenic de la Efes din anul 431 a întărit învățătura Bisericii de până atunci prin care Fecioarei Maria i se atribuia titlul de Născătoare de Dumnezeu sau Theotokos. Conform tradiției patristice, mulți credincioși au început să afirme că la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie (Eva), tot printr-o femeie (Maria) va veni în lume și mântuirea. Din acest motiv, Maica Domnului a fost numită „noua Evă”.

Încercarea Sfinților Părinți de a-i lămuri pe necredincioși de darul pe care Fecioara Maria l-a purtat, a coincis cu atribuirea unor titluri care să exprime în mod vădit calitățile cu care aceasta a fost înzestrată din pântecele mamei sale. În acest context, Sfântul Vasile cel Mare o numește „Comoara și visteria tuturor darurilor Duhului Sfânt”; Sfântul Iacov o definește ca fiind „Scara pe care se pogoară și se urcă îngerii lui Dumnezeu”, iar Sfântul Ioan Damaschinul spune despre Maica Domnului că este „al doilea cer”. Biserica o consideră „Porumbița care a încetat pierderea sau potopul păcatelor”, dar și „Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului sau Locașul Duhului Sfânt”.

Fecioarei Maria i s-a dat misiunea de a fi Mama Fiului lui Dumnezeu, fapt întărit de cuvintele arhanghelului Gavril, „iată roaba Domnului”. Conștientă de acest dar, afirmă: „toate popoarele, îngerii și heruvimii mă vor slăvi de acum. Așa a voit Dumnezeu să mă aleagă din toate fecioarele de pe fața pământului”[1]. Tradiția creștină subliniază atributul Maicii Domnului de a rămâne fecioară înainte, în timpul și după nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, fapt ce stă în strânsă legătură cu doctrina Sfinților Părinți adunați la Sinodul de la Efes, care au demonstrat că ea a fost mama lui Iisus, a pruncului divino-uman[2]. Acest fapt vădește lumii că prin ea s-a înnoit neamul omenesc, fiind cu adevărat mijlocitoare între Cer și pământ.

Pentru faptul că Preacurata Maria a născut pe Fiul lui Dumnezeu în trup, suferind vitregiile vremurilor și ale prigoanelor, Dumnezeu a învrednicit-o de cea mai înaltă sfințenie, iar acest fapt se transpune azi prin hiperdulia pe care credincioșii i-o acordă, găsind în bunătatea ei nemărginită o nădejde asupra tuturor ispitelor care împresoară viața omului.

Datorită iubirii sale incomensurabile față de întreaga lume, Biserica a rânduit zile speciale în care Maica Domnului să fie sărbătorită. Prima sărbătoare închinată Fecioarei Maria stă în strânsă legătură cu începutul anului bisericesc. Aceasta are loc la data de 8 septembrie (Nașterea Maicii Domnului). Pe data de 12 septembrie, romano-catolicii sărbătoresc Sfântul Nume al Mariei. Pe 25 martie, Biserica Ortodoxă și Catolică sărbătorește Buna Vestire, iar Biserica Anglicană, Ridicarea Sa la Ceruri. Pe 21 noiembrie are loc sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului. În data de 8 decembrie, Biserica Catolică sărbătorește Neprihănita zămislire a Preasfintei Fecioare. Biserica Ortodoxă mai sărbătorește la data de 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului, iar în vinerea luminată, Izvorul Tămăduirii. Punerea în raclă a cinstitului veșmânt are loc la 2 iulie, iar punerea în raclă a brâului Maicii Domnului la 31 august. În unele regiuni ale Europei, Adormirea Maicii Domnului se sărbătorea în lunile ianuarie și februarie[3].

Ziua Bunei Vestiri a fost o zi de aleasă însemnătate pentru neamul creștinesc. În acea zi, lumii s-a descoperit taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută. Nicicând pe pământ nu a răsunat o veste mai bună, că iată, va veni în lume Fiul lui Dumnezeu, Cel ce va dărui omului viața cea veșnică. În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „precum grădina se face ca să sădim pomi și pomii se sădesc pentru grădină, așa Maica Domnului s-a făcut de Dumnezeu mai înainte și s-a întocmit planul ca din ea să se nască Hristos”[4].

Cu mintea copleșită de minunea nașterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Preacurată, cu inima plină de bucurie pentru această solie pe care îngerul Domnului a făcut-o uneia dintre fiicele pământului, omul este dator să se apropie de lumina feței Maicii Domnului, cerând în toată vremea iertare pentru păcatele săvârșite, milă și nemăsurată dragoste, spunând așa: „Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”[5].

[1] Pr. Cleopa Ilie, Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 7, Roman, Editura Episcopiei Romanului, 1998, p. 21.

[2] Gheorghe Băbuț, Să ne cunoaștem credința, Satu Mare, Editura Mănăstirii Portărița, 2007, p. 40.

[3] www. Wikipedia. Org.

[4] Pr. Cleopa Ilie, Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 9, Roman, Editura Episcopiei Romanului, 1999, p. 32.

[5] www.doxologia.ro