de Ştefan SELEK
Oaspetele bibliotecii:
profesor Dan Filip
directorul Colegiului de Arte din Baia Mare
Luni, 1 aprilie
ora 9.00, Secţia pentru copii
Cu ocazia Zilei Internaționale a Păsărilor la Secția pentru copii a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, elevii clasei pregătitoare B de la Școala Gimnazială „George Coșbuc” (director Anamaria Nagy), învățătoare Alina Bozga vor asista la prezentarea covorului povestitor „Legenda sticletelui” realizată de bibliotecar Amalia Talpoș. Apoi vor participa la prezentarea de carte „Prima mea carte despre păsări” realizată de bibliotecarele secției, în Sala Mircea Pop.
ora 12:30, Secţia pentru copii
În Sala de lectură va avea loc activitatea cu titlul „Cartea de ştiinţă şi tehnică”, realizată de elevii claselor a IX-a A şi C de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” (dir. prof. Mariana Pop). Cadre didactice implicate: Cornelia Aniţaş şi Edina Timb.
ora 15.00, Salonul Artelor
Cea mai recentă ediție a proiectului clujean „Fotografia – document etnografic” (F-DE) va fi prezentată publicului din Baia Mare în perioada 1-14 aprilie 2019.
Valoroasa expoziție de pe simezele băimărene cuprinde 100 de fotografii etnografice, selectate în cadrul celei de-a XV-a ediții a Concursului național F-DE, realizate de fotografi din întreaga ţară și străinătate, care surprind momente importante și detalii din viața comunităților sătești din România. Multitudinea situațiilor surprinse în imagini de 40 de fotografi, pasionați de fotografia etnografică, îi permite privitorului să-și construiască o perspectivă proprie asupra satului românesc contemporan.
Invitatul Secțiunii Internaționale, din acest an, este Manolis Metzakis din Grecia ale cărui lucrări exotice intră în dialog cu restul expoziției.
Expun: Ádám Gyula-Miercurea Ciuc, Algasovschi Marco-Braşov, Andrei Lucian – Cluj-Napoca, Andrei Susana – Cluj-Napoca, Antal Attila – Sfântu Gheorghe, Balint Zsigmong – Tîrgu Mureș, Balog Zoltan – Aiud, Boarță Paula – Cluj-Napoca, Bogdan Lucian – Cluj-Napoca, Both Gyula – Târgu Mureş, Dumitrescu Vlad – Braşov, Flach Jolanta–Zakopane (Polonia), Fülöp Jenő – Sângeorgiu de Mureș, Georgescu Codruța – Cluj-Napoca, Iancu I.Daniel – Orăştie, Iftinchi Costel – Iași, Incze Domokos – Miercurea Ciuc, Incze László – Miercurea Ciuc, Isfan Elena – Hunedoara, Isfan Marius Romulus – Hunedoara, Kerekes Péter Pál – Tîrgu Mureș, Kucsera Jenö – Tîrgu Mureş, Kuti Zoltán Hermann – Miercurea Ciuc, Negru Carmen – Cluj, Petrila Gheorghe – Oradea, Poenar Raul – Orăștie, Pop Ovi D. – Oradea, Pop Florin Vasile – Baia Mare, Popa Alexandru Nicolae – Deva, Roibu Grigore – Deva, Rusu Adela Lia – Oradea, Rusu Simona – Tîrgu Mureș, Săteanu Felician – Baia Mare, Sofronie Costică – Cluj-Napoca, Szegedi Ferenc – Tîrgu Mureș, Szigeti Vajk István – Miercurea Ciuc, Szilágyi-Palkó Pál – Cluj-Napoca, Szökő Sándor – Miercurea Ciuc, Tordai Ede – Tîrgu Mureș.
Vernisajul va avea loc luni, 1 aprilie 2019, ora 15.00, la Salonul Artelor de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”. În cadrul acestei manifestări va fi prezentat albumul Fotografia –document etnografic la 15 ani și activitățile de salvgardare a patrimoniului imaterial, care vor fi expuse de dr. Mircea Cîmpeanu, cercetător științific în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Invitat special: artistul fotograf Felician Săteanu.
„Fotografia–document etnografic”(F-DE) este un apreciat proiect organizat anual de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Asociația ArtImage; coordonatoare de proiect, Consuela Bendea și Adriana Andrei. Ediții anterioare ale concursului au mai fost prezentate, cu succes, iubitorilor de fotografie din Baia Mare.
Marţi, 2 aprilie
ora 13, Sala de conferinţe
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează lansarea cărţii „100 de şahişti cu care am jucat”, autor: Alexandru Cornea, apărută la Editura Casei Corpului Didactic „Maria Montessori”, Baia Mare, 2019.
Vor lua cuvântul: economist Vasile Tepei, Ioan Costiuc, antrenor de şah, ing. Daniel Pop, preşedintele Clubului de şah al municipiului Baia Mare.
Joi, 4 aprilie
ora 10, Secţia pentru copii
Va avea loc vernisajul expoziției de artă plastică „Versiuni plastice ale copilăriei”, realizată de elevii claselor V-VIII de la Colegiul de Arte (director Dan Filip), coordonator profesor Anca Băbuță.
Sâmbătă, 6 aprilie
Ora 11.00, Sala de cenaclu
Liga Scriitorilor – şedinţă cenaclu.
Activităţi extramuros din săptămâna 1-6 aprilie 2019
Joi, 4 aprilie
ora 13, Centrul Social Multifuncțional „Romanii”, str. Electrolizei, nr. 1
Campania de donaţii „Dăruieşte din suflet pentru un zâmbet de copil” face parte din proiectul „4/4 pentru prieteni” organizat de Ambasada Statelor Unite în România şi American Councils for Internaţional Education în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, compartimentul American Corner.
De ce „4/4pentru prieteni”? Prietenia este una dintre valorile de bază ale comunității și ale voluntariatului, iar Statele Unite ale Americii sărbătoresc luna voluntariatului chiar în Aprilie. Ziua de 4 nu este aleasă întâmplător, pentru că pe 4/4/2019 se comemorează 51 de ani de la asasinarea lui Martin Luther King Jr. și onorează moștenirea incredibilă lăsată de acesta. Creat în memoria lui, proiectul „4/4PentruPrieteni” își propune să celebreze la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei.
Ambasada Statelor Unite în România alături de American Councils for International Education, a iniţiat proiectul „4/4 pentru prieteni”, având ca motto gândurile exprimate de remarcabilul activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai urgentă și insistentă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”
Echipa American Corner, prin campania de donaţii „Dăruieşte din suflet pentru un zâmbet de copil”, a strâns carţi şi jucării pentru copiii de la Centrul Social Multifuncțional „Romanii” din Baia Mare. Predarea oficială a donaţiei va avea loc joi, 4 aprilie 2019, la ora 13, la sediul Centrului de pe str. Electrolizei, nr. 1.
Pregătire pentru bacalaureat la Filiala Traian
În fiecare miercuri de la ora 15.00, la Filiala „Traian” a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, vor avea loc consultații gratuite, coordonate de prof. Gabriela Vanca de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, ce vizează tematica examenului de bacalaureat la limba şi literatura română pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a. Proiectul va continua în anul şcolar 2019-2020, cu privire la admiterea în liceu, urmând să se adreseze deopotrivă claselor a VII-a şi a VIII-a.
Persoană de contact:
Ștefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com