Îmbrăţişarea lui „a Avea” !

de jr. col. (r) dr. Eugen-Nicolae ROTĂRESCU

Motto:

Ce mă surprinde cel mai mult la umanitate?
Omul. Îşi sacrifică sănătatea pentru a face bani.
Apoi îşi sacrifică banii pentru a-şi recupera sănătatea.

(Dalai Lama)

 

Omul contemporan trăieşte într-o lume stresantă şi în continuă schimbare. El încearcă să se adapteze mediului în care trăieşte, munceşte, se pregăteşte pentru o carieră, se luptă pentru o viaţă mai bună, şi totuşi, este nemulţumit, chiar nefericit.

De ce o asemenea existenţă?

Unii oameni, ca să nu exagerez, chiar majoritatea, trăiesc sub puterea presantă a nevoilor personale şi se concentrează spre „a avea” cele trebuincioase existenţei materiale şi intelectuale, mai puţin celor de ordin spiritual. Rezultatul acestor eforturi este relativ, atât timp, cât omul se automulţumeşte pentru un trai existenţial mai bun, cu bogăţia materială şi intelectuală obţinute în decursul unei vieţi.

Sunt justificate asemenea comportamente în viaţa oamenilor?

În parte, asemenea comportamente sunt motivate de faptul că, în existenţa fiecărui om şi a comunităţii lui, apar multe obstacole şi probleme ce necesită a fi rezolvate, multe din acestea încurcându-i puterile fizice şi intelectuale, intră în criză de timp şi cedează cu destulă uşurinţă abordarea şi întregirea fiinţei sale propriu-zise.

Desigur, un asemenea comportament înseamnă abandonarea de către om a „diamantului său interior” şi ca atare, îmbogăţirea continuă a acestuia se află în mare primejdie cu un nivel ridicat al probabilităţii distrugerii sale complete.

Deseori, pe stradă sau în alte împrejurări, întâlnim oameni, de fapt „cadavre vii” care mai circulă pe planetă fără busolă şi azimut. Cu atât mai mult, astăzi, în epoca cunoaşterii, a tehnologiei informaţionale şi comunicaţionale, omul riscă să aibă „cap mare şi inimă mică”. Dacă, în vechime, omul era sclav, astăzi va deveni un „robot” care se conduce după principiul obţinerii bunurilor materiale şi a consumului maximal.

În acest mod, omul îşi pierde legătura cu „diamantul interior”, respectiv energia şi forţa divină cu care a fost înzestrat.

Mulţi dintre noi nu au înţeles şi conştientizat pe deplin o lege cu adevărat universală care i-ar face mai uşoară tranziţia de la o lume dominată de rău şi moarte, la o viaţă pământeană a iluminării şi frumuseţii. Ciclul vieţii noastre pământene poate fi exprimat pe înţelesul tuturor prin verbele: „a fi”, „a face”,„a avea”.

„A fi” exprimă fiinţa umană în dimensiunile ei fizică, mentală şi spirituală.

„A face” este vehiculul şi exerciţiul care conduce spre „a avea”, şi din nou, ciclul vieţii fiecărui om ar trebui să se repete continuu: „a fi”, „a face”, „a avea”.

Cu toate acestea, mulţi dintre oameni, îl îmbrăţişează pe „a avea” şi se opresc la acest nivel, ceea ce înseamnă, îndeobşte, acumulare în plan material: avere, bani, putere, faimă etc.

Acest comportament limitează sau chiar închide definitiv posibilităţile de dezvoltare a sinelui interior, mult încercat în acest proces legic şi astfel omul trăieşte dilema dintre „a fi” şi „a avea”.

Adesea, dorinţa spre „a avea” înainte de „a face”, va conduce la ataşarea bolnăvicioasă de avuţie în plan material în defavoarea dezvoltării şi întregirii capacităţii şi virtuţilor spirituale la nerealizarea unei congruenţe continue a „fiinţării omului” cu faptele şi rezultatele sale.

Dorinţa omului de ,,a avea”, de a fi proprietarul şi consumatorul bunurilor sale materiale dobândite, este supusă deşertăciunii şi uciderii fiinţei sale lăuntrice.

A rămâne la nivelul lui „a avea” înseamnă a da satisfacţie ego-ului care se mândreşte cu ceea ce a agonisit pentru supravieţuire şi chiar pentru îndestularea sa materială.

Astfel, „sinele uman”, numit şi suflet, rămâne prins în strânsoarea ego-ului care devine obsesiv, faţă de el însuşi şi arogant, faţă de semeni şi lumea sa înconjurătoare.

Ne este cunoscut limbajul multor oameni de tipul „eu am”, „eu sunt cineva”, „nu-mi pasă de alţii”. Persoanele egocentriste, nu au o relaţie prea bună cu semenii şi mai grav este că au uitat de sinele lor uman, de spiritul lăuntric, parte infinitezimală a divinului din omul pământean.

Satisfacţia lui „a avea” se sfârşeşte prin suferinţă şi moarte pentru că unii oameni în viaţa lor sau concentrat pe „a avea” şi s-au despărţit de „a fi”, partea divină a fiinţei umane.

Aşadar, evoluţia spirituală a omului nu este o săgeată fără obstacole, ea parcurge un drum încărcat de greşeli, unele impardonabile, cea mai gravă fiind rămânerea în starea de „a avea”.

De cele mai multe ori, „îmbrăţişarea lui a avea” generează comparaţii şi dualităţi, complicităţi şi agresiuni, între oameni, popoare, naţiuni şi ţări conduse de către lideri anchilozaţi în starea de „a avea”. Agresiunile fizice, conflictele interumane până la distrugerea şi luarea vieţii oamenilor prin războaie, exploatare sau menţinerea în sclavie a altor fiinţe etc., sunt forme ale ego-ului de „a avea” despărţit de „a fi”.

Lucrurile ar putea fi schimbate, dacă fiecare om şi cu atât mai mult cei care conduc pe alţi oameni, vor privi în interiorul lor unde vor descoperi ceva miraculos, „sinele –uman”, care poate determina şi influenţa buna înţelegere şi pacea în lume.

Ce am putea face?

Să conştientizăm şi să implementăm în viaţa noastră legitatea procesului „a fi”, „a face”, „a avea”.

Omule… de ce te fereşti oare să stai de vorbă cu tine însuţi, descoperindu-te astfel un perfect zeu?” (Tudor Arghezi).

Sibiu, 28 martie 2019

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: