Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 395 (1 – 15 Aprilie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! 

Rastignirea_RubliovMântuitorul și procesul electoral. Evanghelia din Duminica a V-a a Postului Sf. Paști (Marc., X, 32-45) ne prezintă o discuție dintre Mântuitorul și ucenicii Săi. La un moment dat, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, L-au rugat așa: „Doamne, dă-ne să ședem unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta întru împărăția Ta”. După judecata noastră omenească, rugămintea celor doi trebuia împlinită. Erau prieteni și ucenici ai lui Iisus. Își lăsaseră familiile, bruma de avere, ocupațiile și-L urmaseră pe El. Răspunsul Mântuitorului însă este surprinzător: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.”

Așadar, înțelegem de aici care era gândirea Mântuitorului privind ocuparea unor funcții publice. Am spus în alte rânduri că în multe privințe învățătura Mântuitorului era de-a dreptul revoluționară pentru vremea de acum două mii de ani. Să afirmi, spre exemplu, că oamenii sunt frați între ei, în vreme ce sclavul era socotit un obiect însuflețit, nici măcar om, iar împăratul era considerat zeu sau semizeu, era o ofensă adusă conducătorilor de state și celor din clasele sociale privilegiate. Și, totuși, El îndrăznea să promoveze o asemenea învățătură. Așa era și de data aceasta. Ocuparea unei funcții nu se făcea pe bază de relații personale, de relații de rudenie, de favoruri și bunăvoință a cuiva, ci pe bază de vrednicie. Locurile cerute de cei doi urmau a fi date „celor pentru care s-a pregătit”. Nu e vorba aici de o predestinație; locurile respective nu erau „sortite” cuiva anume, ci se vor da acelora care se fac vrednici de ele prin faptele lor. Că cei doi ucenici, Ioan și Iacov, s-au făcut vrednici până la urmă,  prin faptul că și-au jertfit viața pentru Domnul Hristos și învățătura Lui este adevărat și Mântuitorul știa lucrul acesta chiar în momentul cererii lor, dar îi lasă ca să dovedească ei înșiși că sunt vrednici de locuri de cinste în împărăția lui Dumnezeu.

În aceeași Evanghelie, Mântuitorul mai face o precizare cu adevărat revoluționară pentru gândirea politică din vremea aceea, dar și din toate epocile: „Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.”

Așadar, funcționarul public, conducătorul unei instituții, al unei comunități mai mici sau mai mari, al unei țări, este slujitorul subordonaților săi, al supușilor săi, ci nu stăpânul lor. Câți, oare, dintre regii și împărații lumii, dintre dregătorii mai mici sau mai mari, au pus în aplicare acest principiu, această învățătură? Puțini, foarte puțini! Din păcate.

Numai cele două aspecte menționate mai sus, cel al numirii sau alegerii în funcții publice și cel al raportului dintre demnitarul de stat și oamenii de rând, și ar fi suficiente ca să ne dovedească dumnezeirea Mântuitorului. Numai Dumnezeu putea gândi astfel. Numai Dumnezeu putea face așa: „Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să – Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.”

În istoria omenirii, popoarele au fost conduse, cel mai adesea, de regi și împărați. Aceștia se socoteau mai presus de oamenii ceilalți, își clădeau o biografie cât mai impresionantă, se socoteau că sunt fii de zei, semizei sau chiar zei adevărați. Ei aveau putere de viață și de moarte asupra supușilor. Ceea ce ziceau ei era literă de lege și nimeni nu avea voie să-i contrazică. Popoarele au mai fost conduse de conducători militari, ori de oameni care au smuls puterea prin forță, autointitulându-se conducători. Și aceștia au avut o conducere despotică, bazată cel mai adesea pe bunul plac. Cea mai mare cucerire în gândirea politică a lumii a fost conducerea democratică. În limba greacă, „demos” înseamnă popor, adică conducerea poporului. Conceptul unei asemenea conduceri s-a zămislit în Grecia antică și a progresat cu greu de-a lungul veacurilor în Europa mai întâi, apoi și în alte continente. Astăzi această conducere democratică se exercită prin demnitarii aleși de popor prin vot liber, direct și egal. Se practică de multă vreme și la noi, la români. Dacă ar fi aplicat corect, rezultatele ar fi excepționale, dar de multe ori procesul electoral este denaturat, falsificat. În epoca stalinistă, spre exemplu, se spunea că „nu e important cine votează, important este cine numără voturile”, vrând prin aceasta să spună că rezultatele electorale pot fi falsificate, după voința celor mai puternici. Poporul mai poate fi împiedecat să-și aleagă pe cei pe care-i consideră a fi cei mai vrednici și mai capabili să-l conducă, pornindu-se de la centru, de la cei care organizează alegerile. Pe buletinul de vot sunt trecuți, spre exemplu, grupuri de candidați. Între ei recunoști oameni de toată nădejdea, pe care tu, alegător dintr-o localitate oarecare, îi cunoști și ai încredere în ei. Pe aceia ai vrea să-i promovezi într-o anumită funcție, ai vrea să aibă un anumit rol în societate și, drept urmare, pui ștampila pe grupul în care se află cel socotit de tine vrednic. Din păcate, de cele mai multe ori, cel ales de tine este la coada listei sau pe ultimele locuri. În fruntea grupului se află cineva de la centru, cineva pe care puterea politică vrea cu orice preț să-l promoveze. Și așa te trezești că, vrând-nevrând, votezi pe un Agamiță Dandanache, adică un om de cine știe unde, care n-are nici o legătură cu zona ta, cu problemele tale, de cele mai multe ori un incapabil și un incompetent.

Procesul electoral poate fi denaturat și falsificat la nivel local. Știm cu toții cum s-au făcut campaniile electorale. Ne amintim cum umblau domnii de pe la diferite partide cu traista cu făină, cu zahăr și ulei în spate, cu găleți, șepcuțe, mături și tigăi, îmbiind, din poartă-n poartă, pe bieții alegători să primească asemenea „daruri”, dar să le dea lor și numai lor, votul de peste câteva zile. Ne amintim cum se făceau petreceri pe la cârciumi, pe la casele candidaților sau pe aiurea, cum se goleau sticlele și se rodeau ciolanele. În aceste condiții, conștiința alegătorului era pervertită, intoxicată. Mă întreb, cum raționa cel care beneficia de asemenea „bunătăți” în cabina de vot? Pe care candidat alegea: pe cel care i-a dat mai multă bere; pe cel care i-a dat mâncare mai bună, sau pe cel care i-a dat tigaia mai mare? Grea alegere!! Ne amintim, de asemenea, cum, în campaniile electorale, vin candidații din poartă-n poartă și, vrei nu vrei, te iau în brațe și te pupă, îți zâmbesc drăgăstos, îți promit marea cu sarea, ba chiar și luna de pe cer, cu singura condiție: să-i alegi. De îndată ce sunt aleși, patru ani nu-i mai vezi, nu-i mai auzi, după care se repetă scena.

Cel care intră în cabina de votare se aseamănă cu cel care vine la spovedanie. Acolo se află doar el și conștiința lui. Nu trebuie să se gândească la beneficiile și interesele personale, ci la binele social, la binele țării. Nu trebuie să voteze pe cineva că i-a dat sau că-i va da lui vreun favor, vreun beneficiu oarecare, ci el trebuie să știe că prin votul lui pune o cărămidă în zidirea țării sale, oferă o șansă mai bună copiilor și nepoților lui. Partidele care propun candidații, au datoria sfântă de a-și sluji țara, ci nu de a batjocori-o. Slujesc Țara propunând candidați capabili pentru funcția pentru care candidează, candidați cinstiți, corecți și cu dragoste de Țară și de Neam. Aceștia trebuie să cunoască limba și istoria țării, tradițiile și idealurile seculare ale nației; batjocoresc Țara și Neamul propunând candidați incapabili, escroci, veri și cumetre, amante și cocote, care, din „succesuri în succesuri” pot ajunge să reprezinte Țara și Poporul în concertul popoarelor. Cum reprezintă, vedem singuri!

Candidații să fie conștienți că ei nu urmează să ajungă stăpânii Țării, ci slujitorii Țării și ai Poporului. Candidații trebuie să pună interesul obștii mai presus de interesul personal, iar, dacă e nevoie, să fie gata să-și dea și viața pentru interesele și drepturile Țării. Acesta este eroismul și patriotismul celor ce îndrăznesc să candideze pentru funcții înalte în viața unei țări. În felul acesta ar ajunge om potrivit la locul potrivit, în felul acesta popoarele ar avea toate șansele să progreseze.

Iată cât de progresistă și de actuală este învățătura Mântuitorului și cât bine ar putea aduce lumii, dacă ar fi pusă în aplicare.

*

sf-cuv-paisie-de-la-neamtSfaturi părintești. Din învățăturile Sfântului Paisie am selectat un fragment, care ne vorbește despre Sfânta Spovedanie și Sf. Împărtășanie, aceste Sfinte Taine fiind foarte actuale. Iată-l:

„Spun unii”, i-am zis eu, „să ne împărtășim doar o singură dată pe lună ca să nu devină obișnuință”. „Această poziție nu este bună”, a răspuns (Sfântul Paisie – n. n), „pentru că și o singură dată pe an dacă se împărtășește cineva poate să o ia ca pe o obișnuință, că adică am dreptul să mă împărtășesc. Venise aici un preot care mi-a spus că evită să liturghisească des ca să nu-i devină obișnuință. Atunci m-am întristat foarte mult pentru că, cu cât mai regulat liturghisește cineva, cu atât mai mult trebuie să se topească simțind Taina pe care o săvârșește. Trebuie ca regulat să ne spovedim și să ne împărtășim. Atunci când un om se îmbolnăvește, prinde putere prin transfuzia de sânge. Cu cât mai multă putere dobândește omul când i se face transfuzie înăuntrul său cu dumnezeiescul sânge al lui Hristos? Uneori se poate observa o schimbare pe fața celui ce se împărtășește. Încă mai mult, se întâmplă în unele dăți ca omul să simtă o mai mare bucurie atunci când nu este foarte pregătit să se împărtășească decât atunci când este foarte bine pregătit să se împărtășească, pentru că atunci este mai smerit decât alte dăți când se pregătise mai bine”.

*

Crucea. Redăm mai jos o poezie cu acest titlu din 1924, publicată de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei la acea vreme:

 „Mai sfântă mângâiere nu-i
Pe acest pământ de suferință
Pentru creștin, ca sfânta cruce,
Slăvitul semn de biruință.

 

„Să-și ieie fiecare crucea,”
Așa-i porunca lui Iisus,
Dacă voiește ca s-ajungă
În sânul raiului de sus.

 

Când seara mergem la culcare,
Cu crucea sfântă ne-nsemnăm
Și tot cu ea începem ziua,
Când dimineața ne sculăm.

 

Când lângă sânul mamelor
Copiii dorm, ele-i așează
În leagăn și cu crucea sfântă,
Cu dragoste îi însemnează.

 

În orișice călătorie,
De vrem cumva ca să plecăm,
Plini de nădejde-n Dumnezeu,
Noi tot cu crucea ne-nsemnăm.

 

La masă când ne așezăm,
Prin cruce mulțumim mereu
Pentru belșugurile toate
Trimise de la Dumnezeu.

 

În toiul luptelor grozave,
Când crunta moarte stăpânește,
Pe câte suflete viteze
Slăvita cruce nu-ntărește.

 

Și dacă Ea-i nădejdea noastră
Și ajutorul cel mai sfânt,
De ce se mai găsesc ființe,
Creștine pe acest pământ,

 

Care-o insultă-n mii de feluri
Cu vorbe batjocoritoare?
Au nu se tem ei de mânia
Lui Dumnezeu răzbunătoare?

 

Nu se gândește-această lume
Că prea de tot păcătuiește,
Când ori cu fapta, ori cu vorba,
Puterea crucii o hulește?

 

Nu se gândește că viața
Nu ține-o-ntreagă veșnicie?
Azi ești voinic și mâne moartea
Te-apucă cu a ei tărie.

 

Te duci în lumea ceialaltă,
Nepocăit, pe veci pierdut,
Primind răsplata cea amară
La care atâta ai ținut.

 

Creștine, mă întorc spre tine:
Fii om cu înțeleaptă minte,
Respectă crucea cea Divină,
Cu dragostea cea mai fierbinte.

 

Învață și pe alții, care
Azi nu cunosc a ei putere,
Căci ea va fi în veșnicie
Oricui o dulce mângâiere.

*

File de jurnal – 23 iun. 1982 (I). „La ora 4 am plecat cu mașina de acasă. Am lăsat-o-n gară în Severin și cu trenul personal 1002 am ajuns la Craiova, la ora 7.43. M-am dus la editură. Spre nenorocul meu, l-am găsit acolo doar pe economistul  Ionescu. Directorul Ilarie Hinoveanu era plecat la congres. Ionescu mi-a spus că postul lui Ioan Rusu – Șirianu e blocat de o jumătate de an și că nu se știe dacă va mai fi cineva angajat. Se zvonește că toate secțiile de literatură social-politică  vor fi centralizate și puse sub directa supraveghere a organelor Comitetului Central.

I-am lăsat D-lui Ionescu rezumatele  cărții mele Nicolae Iorga. Concepția istorică în franceză, engleză și germană, ca să le depună la manuscrisul cărții, când va veni directorul.

M-am dus apoi la Centru de Științe Sociale (str. Unirii 79), unde l-am întâlnit pe Dl. Virgil Joița. Am discutat cu dumnealui și la birou și la restaurantul „Dunărea”, unde ne-am cinstit cu o cinzeacă. Am stat la taclale cu Dl. Joița mai bine de două ore. M-a pus la curent cu multe probleme, pe care nu le cunoșteam. Amintesc în acest sens:

  1. Toate lucrările de istorie trebuie să aibă viza lui Mircea Mușat. Acesta este omul care, deși abordabil, taie și spânzură. Din numărul 2/1982 al revistei „Arhivele Olteniei” a scos unele materiale, – printre care și unul al mitropolitului Nestor -, și a introdus altele, fără să consulte redacția;
  2. A fost suprimat „Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” de la Iași și „Anuarul Institutului de Istorie de la Cluj”,
  3. Centralizarea cenzurii este necesară. În acest sens se dă exemplu un atlas de istorie al localităților din Maramureș, în care câteva hărți indicau o serie de județe ale noastre din nord în Ungaria. Printre autori erau vreo 15 unguri și vreo doi români destul de dubioși;
  4. La sfârșitul lunii mai și începutul lui iunie au avut loc la Craiova lucrările Comisiei de Istorie Româno – Sovietice. Delegația rusă s-a comportat sub orice critică. Spirite incisive, pornite pe sfadă, gata de a se lua la harță cu cei care și-ar fi manifestat alte păreri, imbatabili în încăpățânarea cu care-și susțineau punctele de vedere, chiar și când vedeau bine că nu au dreptate. Susțineau sus și tare că noi n-am avut revoluție la 1821; că la 1848 am avut doar o stare revoluționară; că ei ne-au dat Constituția din timpul lui Cuza, ca și celorlalte state europene, deși ei înșiși nu aveau constituție la acea vreme; că Unirea de la 1859 a fost un act politico-administrativ forțat, pur românesc, fără semnificații internaționale. De altfel, susțineau rușii, ideea însăși de unitate românească este o teză gratuită, ea neexistând niciodată în conștiința poporului român. Când delegații au fost duși la Mânăstirea Horezu și puși în fața stemei îngemănate a românilor, tăcutu-le-a gurița! Au mai adus cumetrii și un cuc armenesc la acea conferință, care a afirmat cu patos că toate bisericile și mânăstirile moldovenești  cu caractere orientale sunt de influență armenească. L-a pus la punct Domnul Răzvan Teodorescu, care a documentat că arta de tip oriental din Moldova și Armenia au avut o sursă comună: arta turcească, ale cărei influențe au fost destul de puternice. Mai ziceau rușii că noi românii am fost fasciști din 1930 și că am subminat puternic revoluția bolșevică din 1917. Un istoric român (nu i-am reținut numele!) a venit cu o comunicare, în care a documentat cu cuvintele lui Lenin poziția pozitivă a României față de fenomenul sovietic. Cu toate acesta, nu i-am putut convinge! Președintele Comisiei, un bătrân de vreo 87 de ani, de o vivacitate de invidiat, evreu de origine, fost comisar al poporului în 1917, spiritual și bun de gură, căuta să tempereze lucrurile. Românii au avut o comportare academică. Lucrările acestei consfătuiri româno-sovietică nu vor fi publicate, pentru a nu se introduce în circuitul istoriografiei românești teze eronate” (Va urma).

*

Candidatul. Eram într-al doilea an de preoție. Venisem de la Craiova la Gruia în Mehedinți, ca să mă apropii de familie. Locuiam în Severin și făceam naveta cu autobuzul sau cu bicicleta. Cei 60 km erau mulți, dar și eu eram tânăr. Am amenajat într-o magazie din spatele bisericii o cămăruță. Am pus acolo un pat, o masă, câteva scaune. Faptul că mergeam la librăria din comună și cumpăram câte un braț de cărți a impresionat pe mulți. Găseam acolo cărți, pe care nu le găseam în Severin, fiindcă erau prea puțini în Gruia, care să citească.

Fiul vânzătoarei de la librărie, Puiu Ciutureanu, profesor de română și franceză, a venit la mine, însoțit de câțiva tineri din sat. I-am primit cu drag în chilia mea. S-a încins o discuție până către dimineață. Erau curioși să știe câte ceva dintr-ale religiei, veneau cu bagaje de cunoștințe din alte domenii. Nu erau discuții în contradictoriu, ci mai mult informale, cu multe întrebări și răspunsuri. Fiecare seară, fiecare noapte petrecută în compania unor asemenea tineri era pentru mine un adevărat examen. Mă bucuram ca un copil de o notă bună, când reușeam să le dau răspunsuri convingătoare, când reușeam să le demolez teze contrare.

Între tinerii participanți la „seratele” din spatele bisericii mi-a atras atenția Domnul M. Terminase liceul cu medii bune, trecuse cu brio bacalaureatul, dar nu se hotărâse la ce facultate să-și încerce norocul. Citea mult, avea cunoștințe vaste, era un căutător. După câteva săptămâni, mi-a spus că el ar vrea să meargă la Teologie. Am fost într-al nouălea cer. Nu aveam de gând să rămân preot în Gruia multă vreme, doream să mă apropii și eu de casă, iar faptul de a pregăti un tânăr și a-l duce la Teologie mi se părea extraordinar. I-am dus cărțile de care am socotit eu că are nevoie și am început să fac pregătire cu el. Era mult de muncă, dar nu conta. Prindea repede și avea memorie bună. Exact ce-i trebuia. Nu avea legătură cu biserica, dar socoteam că asta o să-i vină pe parcurs. Nu i-am pretins nici o plată pentru timpul și efortul de a-l pregăti. I-am făcut dosarul și m-am dus eu, pe banii mei, să-l înscriu la Sibiu, singura Facultate de Teologie unde se primeau și absolvenți de liceu.

A venit vremea examenului. Pentru mine erau emoțiile mai mari decât pentru Domnul M. M-am dus cu el. Ne-am plătit fiecare biletul de tren. În Sibiu, prima grijă a Domnului M. a fost cazarea. Eu am propus să ne interesăm la internatul facultății, poate ni se dă voie să locuim acolo, studenții fiind în vacanță. Domnul M. a strâmbat din nas și mi-a spus că el caută altceva. Și a găsit loc la Hotelul „Împăratul Romanilor”, cel mai bun hotel din Sibiu la vremea aceea. O noapte acolo costa mai bine de jumătate din salariul meu pe o lună. Eu m-am dus la internatul facultății. Era voie să mergem la dormitoare, dar acolo erau doar paturi de metal goale. Am găsit două saltele de burete și am rezolvat problema.

Când a venit vorba de masă, Domnul M. mi-a spus că el preferă să meargă tot la „Împăratul Romanilor”, fiindcă este mâncare bine gătită. Eu mi-am cumpărat ceva de la alimentara, m-ar retras într-un parc și am servit boierește cele cumpărate.

Domnul M. mi-a spus că „pentru el odihna și mâncarea sunt pe primul plan!” A mai precizat că „o viață are și vrea s-o trăiască, nu să chinuiască!”

Am mai rămas o zi în Sibiu și m-am simțit din ce în ce mai umilit. I-am urat succes Domnului M. și mi-am luat tălpășița. Aveam 1.560 lei salariu. La Craiova îmi cumpărasem în rate strictul necesar și mai aveam încă mult de plătit. Soția era studentă la Cluj. Se transferase la fără frecvență și se angajase la școala ajutătoare din Severin. Avea un salariu de mizerie și niște condiții de lucru infernale. Soacră-mea, văduvă, aștepta ca ginerele să preia jugul casei, facturile și celelalte cheltuieli. Toate astea în timp ce eu pierdeam timpul pe la Sibiu! Cu siguranță că nu mă pricepeam la oameni! Altfel, n-aș fi plecat la drum cu Domnul M.!

Domnul M. n-a reușit la Teologie. De fapt, n-a reușit nici la altă facultate până la urmă. După vreun an am plecat eu de la Gruia. L-am reîntâlnit după mulți ani. Era om matur, cu familie și copii, lucra ca electrician la Hidrocentrala „Porțile de Fier II”. Am depănat câteva minute unele amintiri care ne legau de la Gruia și de la Sibiu. Cu multă nostalgie și-a amintit de „friptanele” pe care le servise la „Împăratul Romanilor” din Sibiu. Mde!

*

Dar de nuntă. Răsfoind prin manuscrise, am mai găsit o poezie cu acest titlu, pe care am îndrăznit s-o alcătuiesc la 21 martie 1982. Iat-o:

„Vânt de dor îmi tulbur-anii,
Gândul mi-e furat de cale,
Tot mai viu mi-e chipul Anii
Și mai dragi mi-s ale sale!

 

 Drum pustiu și ars de vreme,
Hoț de dragoste și vlagă,
Ce mă lași să mă tot cheme
Cine mi-e în lume dragă?

 

Darul tău de nuntă, Ană,
A plătit la vama veche
Toat-a dorurilor  hrană,
Draga mea fără pereche!

 

 Mi-a rămas din mult-avere
Numai inima pribeagă
Să ți-o dau când mi-o vei cere,
Ană dragă, Ană dragă!”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Vermeșan Mirel (Timișoara): 350 lei; Doamna Ivanovici Florica (București) și Doamna Enache Maria (București): câte 250 lei; Doamna Trocan Maria (Lugoj – TM), fiică a satului Bârda: 200 lei; Doamna Pârvuceanu Eugenia din Gârla Mare (MH): 110 lei; Doamna Ing. Aurica Zăuleț (Tr. Severin), fiică a satului Bârda și Doamna Stanciu Victoria (Piatra Albă-MH): câte 100 lei; Doamna Crăciunescu Valeria (Câmpulung-Moldovenesc-SV): 50 lei;

Pentru Fondul Central Misionar s-au strâns 80 lei. Am virat protoieriei 300 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor donatorilor!

*

În ședința din 14 mart., împreună cu Consiliul Parohial, am hotărât să acordăm ajutoare de Paști unor persoane și familii cu situații deosebite din parohie, astfel: Orodan Claudiu: 300 lei; Pau Dumitru: 200 lei; Badea Leontina: 100 lei; Ștefu Constantin (II): 100 lei; Căprioru Ion: 100 lei; Borcilă I. Elena: 200 lei. În total 1.000 lei. Atât am putut! Banii vor fi trimiși de preot prin poștă. Aceste ajutoare, deși ele au devenit o tradiție pentru parohia noastră, le  putem încadra și acțiunii Coșul de Paști.

*

Coșul de Paști. Din îndemnul Prea Sfințitului Episcop Nicodim și anul acesta se organizează de către parohiile din județul nostru acțiunea caritabilă intitulată „Coșul de Paști”. Drept urmare, am hotărât împreună cu Consiliul Parohial ca, pe lângă ajutoarele ce le vom acorda familiilor și persoanelor cu dificultăți din parohia noastră, Vineri, 3 Mai, să facem o vizită la un azilul de bătrâni de la Ilovăț. Vom stabili împreună ce le vom duce. Acțiunea se înscrie și în cadrul programului nostru mai vechi intitulat Hrană pentru trup și suflet.

*

Excursii – pelerinaj. Duminică, 12 Mai, un grup de parohii din Severin organizează o excursie-pelerinaj la Sf. Mănăstire Pantocrator din jud. Teleorman, unde vor fi aduse Sf. Moaște din străinătate. Cine vrea să participe, va fi pus în legătură cu organizatorii. Preotul dvs. nu va putea merge, fiind la slujbă. Costul excursiei este de 50 lei/pers.

 După Sf. Paști, la o dată încă nestabilită, organizăm o excursie-pelerinaj pe traseul: Bârda – Tr. Severin – Caransebeș – Hațeg – Deva (orașul, cetatea) – Alba – Iulia (orașul, cetatea) – Mânăstirea Oașa – Mânăstirea Râmeț și retur. Prețul e de 60 lei/pers.

 După Paști, la o dată încă nestabilită, vom organiza o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Tg. Jiu – Rm. Vâlcea – Mânăstirea Cozia – Mânăstirea Turnu – Valea Oltului – Sibiu (orașul) –Rășinari – Mânăstirea Păltiniș – încă una sau două mânăstiri – Petroșani – Mânăstirea Lainici – Tg. Jiu – Tr. Severin. Costul este de 60 lei/pers.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva  materiale, astfel: Baia focului, în „Națiunea”, București, 30 mart. 2019, ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro/ category/religiespiritualitate); „Scrisoare pastorală” – 394, în „Logos și Agape”, Timișoara, 7 apr. 2019, ediție on-line (http://www.logossiagape.ro); în ,,Armonii Culturale”, Adjud(VN), 8 apr. 2019, ediție on-line (http://armoniiculturale.ro); în „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare (MM), 9 apr., ediție on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în „Observatorul”, Toronto (Canada), 13 apr. 2019, ediție și on-line (http://www.observatorul.com); Viața ca o Cruce, în „Națiunea”, București, 14 apr. 2019, ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro/category/ religiespiritualitate); în „Omniscop”, Craiova, 17 apr. 2019, ediție on-line (http://www.omniscop.ro);

*

În această perioadă, parohia noastră a publicat ediția a II-a din Viețile Sfinților, vol. I (703 pag.), vol. II (552 pag.), vol. III (744 pag.), vol. IV (602  pag.) și vol. V (432 pag.). De asemenea, a republicat volumele Bucate de post (328 pag.) și Călăuză patristică (328 pag.).

*

Editura „Sitech” din Craiova a primit o solicitare din partea Bibliotecii Centrale a Germaniei de a-i trimite un exemplar din cartea preotului Dvs., Stat și Biserică în Banat (1780-1886) în lumina unei arhive inedite, pe care a tipărit-o acolo. De fapt, e vorba de teza de doctorat. Nu e mare lucru, dar e, totuși, ceva!

*

Zâmbete. Domnul Dan Puric ne povestește ce a învățat de la mama sa: „M-a învățat să apreciez un lucru bine făcut: „Dacă tot vă omorâți, omorâți-vă afară! Abia am terminat curățenia!” M-a învățat religie: „Roagă-te să iasă pata asta de pe covor!!”M-a învățat logica: „Pentru că eu am spus! Și gata!!” M-a învățat să prezic viitorul: „Să folosești mereu lenjerie curată, în caz că vreodată ți se întâmplă vreun accident” M-a învățat ironia: „Dacă mai plângi mult, chiar o să-ți dau un motiv să plângi!” M-a învățat să fac economii: „Păstrează lacrimile pentru când voi muri eu!” M-a învățat osmoza: „Închide gura și ia și mănâncă!”

*

Înmormântări. În ziua de 8 apr. am oficiat slujba înmormântării pentru Mema Ștefan (75 ani) din Bârda, iar în ziua de 15 apr. pentru Cioabă Ioana (86 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!

*

Anunțuri. Din motive obiective, anulăm licitația gardului de prefabricate de la biserica Bârda din 21 aprilie. Deoarece gardul din spatele bisericii este din plasă de sârmă fixată pe țevi metalice, rezistența și durabilitatea acestuia este redusă. Drept urmare, am hotărât împreună cu Consiliul Parohial să nu mai vindem cei 32 m de gard prefabricate, ci doar să-l demolăm și piesele lui să le păstrăm până când vom avea nevoie să-l înlocuim pe cel din plasă de sârmă. Astfel, patru oameni într-o zi vor putea să-l demoleze pe cel din sârmă și să-l monteze pe cel din prefabricate, asigurând împrejmuirea bisericii și în partea de est pentru încă 50 de ani. După aceea vom vedea ce vom mai face! Păi, nu!?

*

Program. În cursul lunii Mai avem următorul program de slujbe: 4 Mai (Bârda-Malovăț, cu slobozirea Paresimilor pentru morți); 5 Mai (Malovăț); 11 Mai (Malovăț-Bârda); 12 Mai (Bârda); 18 Mai (Malovăț-Bârda); 19 Mai (Malovăț); 21 Mai (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 25 Mai (Malovăț-Bârda); 26 Mai (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.

Sf. Paști să aducă sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dvs.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: