8 Moduri cum poți să recunoști și să înțelegi emoțiile tale

de Alexandru PLEŞEA

Isprava celui care observă de ce și unde ajunge prin emoțiile lui este, nu doar mulțumitoare de sine, dar are si șansa să ia premiul 1 printre colegii lui de bloc la capitolul Cunoaștere de Sine.

Funcția emoției este diferită de funcția reacției prin însăși determinarea interioară a emoției și determinarea din exterior a reacției.

Uneori fac frazele mai complicate pentru că mintea atentă va extrage mai ușor, cea neatentă va trece peste, cu ușurință și va pierde timpul. 

Emoția aparține modului în care vrem să ne simțim, alegerea prin deciziile noastre.

Reacția aparține modului în care natura sau alți oameni vor să ne simțim, iar pentru cei mai slabi dintre noi, ne va influența alegerea și decizia noastră.

Metoda prin care ele pot fi observate și văzute separat este în orice moment simți o căldura în interior, ori din conflict, nervi, dileme, șoc, bucurie, extaz etc.

Emoția va fi atunci când o poți controla si ține cât dorești cu un scop determinat.

Reacția va fi atunci când nu vrei sa ai acest sentiment, dar totuși îl ai. De exemplu: țipi, te încrunți, te superi, aștepți, te enervezi, transpiri, ai palpitații, intensificare în zona inimii, accelerare a sângelui, migrene etc.

Iar ca să îți dai seama cum omul bate câmpii în mod savant el va vorbi cu alții sau despre el însuși, despre nedreptate, nejustețe, înșelat, furat, supărări și câte și mai câte isprăvește mintea omului neantrenată, cât și reacția lui, putând fi ușor de văzut că astea sunt ce fac alții, nu cum răspunde el la alții – adică capacitatea lui de a crea emoția constructiva lui însuși, cât și situației.

Vreau să etalez, o parte din metodele de supraveghere generală.

Ca și cum îți iei bodyguard de reacții pentru auto-păzirea de tine însuți/însăți, nu de alții.

1. Orice conflict este o oportunitate de auto-educație emoțională. Mulți o văd ca o problemă, puțini ca o soluție.

2. Efectele reacțiilor necontrolate nu sunt doar pe fața omului, ci în ton, mișcări necontrolate, dureri de spate, lipsa de mulțumire.

3. Emoțiile alese și controlate sunt izvor de sănătate și longevitate. Însăși celula se divide mai repede la o astfel de bucurie determinată.

4. Conflictele au nevoie de transformare pentru win-win, nu de ceartă unde există doar decibeli în plus care strică frecvențele oamenilor.

5. Emoția te ridică, reacția te menține. Emoția determinată te oxigenează, reacția nedeterminată îți ia respirația, încet și bine.

6. Observă motivele pentru ce se ceartă oamenii și vei vedea inutilitatea timpului pierdut prin faptul că niciunul din ei nu se poate controla.

7. Emoția este mișcarea direcționată de la mine spre mine și exterior. Reacția este mișcarea direcționată de exterior către mine.

8. Oprirea reacțiilor este ca și cum oprești locomotiva unui marfar, dar în clipa în care reușești, îl jonglezi pe ce linie vrei tu.

Pentru purtătorii de dorința de auto-control, gestionare și construire a emoțiilor spre sănătate și longevitate am un secret. Aplicabil spre propria bucurie interioară, cât și spre bucuria celor din jur – mamă, copil, prieten, coleg.

În speranța în care ți-am fost de folos și de această dată, rog să prinzi în tine emoțiile bune și să le crești, ca și o plantă care te va scoate din problemele de zi cu zi și te va înalta acolo sus pe un nor de unde vei putea să privești circul din afara ta.

Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință

Împarte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi. Comunitatea celor cu mintea limpede și liniștită, te salută!
Cu dragoste și respect, a fost un privilegiu să-ți scriu aceste lucruri.

Alexandru Pleșea

La revedere!

 

 

Alexandru Plesea_logo

Splaiul Unirii 5
Bucureşti 030121
ROMÂNIA

 

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: