Paştele a trecut, obiceiurile au rămas… ?!

Apa trece, pietrele rămân!”

 

Motto:
Credinţa este până la urmă, puterea de a iubi.
(Părintele Iustin Pârvu)

de jr. col. (r) dr. Eugen-Nicolae ROTĂRESCU

În fiecare an, de Paşti, sărbătorim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Fiecare sărbătoare îşi are şarmul ei. Sărbătoarea de Paşti este una specială, aşa, după cum s-a apreciat, este „sărbătoarea sărbătorilor creştine”, pentru că ea aduce lumină dumnezeiască, ne umple inima de iubire, linişte sufletească şi de noi speranţe.

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos are puterea de a determina sau influenţa gândirea şi comportamentul nostru, de a ne pune viaţa proprie în ordine, lucrurile şi relaţiile cu alţi oameni, de ce nu, rânduială la nivelul întregii societăţi. Credinţa în Iisus Hristos ne dă forţă şi împlinire că suntem oameni cu rol important în Universul care ne acoperă, ne cuprinde şi ne susţine necontenit în viaţă, pentru că Dumnezeu este prezent în toate, inclusiv, în fiinţa noastră.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos ar trebui să fie pentru toţi oamenii un moment de schimbare fundamentală, o reuşită a noastră, cu speranţe de mai bine, într-o lume tot mai alunecoasă în care trăim.

Dacă, Paştele a trecut, reluăm aceleaşi obiceiuri?

Da, sărbătorile pascale s-au încheiat, oamenii s-au înfruptat din bunătăţile culinare, au petrecut în moduri diferite şi unii au uitat de suferinţele şi învăţăturile Mântuitorului nostru Domnul Iisus Hristos.

Din nefericire, doar pentru puţini dintre noi, celebrarea acestui eveniment istorico-religios a adus şi va aduce schimbări în bine, renunţarea la păcat, înviorare spirituală, unitate şi solidaritate cu semenii noştri, precum şi credinţă nestrămutată în Dumnezeu, Creatorul celor văzute şi nevăzute.

Multora le-a fost foarte uşor de a reveni la vechile atitudini şi obiceiuri omeneşti, la comportamente nedemne cu valorile moral-creştine. Relele, mai mari s-au mai mici, au început să apară, particularizate potrivit paternului comportamental a celor predispuşi la păcat.

În peisajul politic şi statal, schimbarea în bine nu este decât într-o oarecare măsură. Unii lideri politici şi administrativi care conduc astăzi instituţii fundamentale ale statului român, cât şi unii politicieni, actuali şi viitori europarlamentari, şi-au reluat vechile obiceiuri şi practici neadecvate unei bune comportări publice manifestate pregnant în presa scrisă, vorbită şi audio. Pentru mulţi cetăţeni români, această stare de fapt necorespunzătoare, înseamnă sentimente de tristeţe şi dezamăgire.

Cum va arăta România după alegerile europarlamentare în plan extern şi intern?

Cred, că pentru o bună reprezentare a României în Parlamentul European ar fi necesară o Strategie Unitară a României însuşită şi susţinută de toţi viitorii europarlamentari, nu doar o reprezentare a României de pe poziţiile politico-ideologice ale partidelor româneşti ajunse în Parlamentul European.

În plan intern, apreciez că este imperios necesar să se abandoneze metodele şi mijloacele politico-administrative utilizate în guvernarea ţării, cunoscute până acum şi anume: de schimbare şi aplicare a legilor, contrare bunei credinţe şi a statului de drept, de apărare a celor care mai fură sau sunt vulnerabili la corupţie, investiţii necorespunzătoare în domenii strategice precum sănătatea, educaţia, cultura, infrastructura etc.

De asemenea, ar fi de mare importanţă teoretică şi practică, elaborarea unei Strategii de Ţară privind viitorul României pe termen scurt şi mediu, convenită, însuşită şi aplicată la nivel naţional de către partidele politice, indiferent, dacă sunt sau nu la guvernare, pentru a avea o direcţie clară şi mai sigură a dezvoltării şi sustenabilităţii României în lume.

Credinţa a fost sursă de viaţă şi de păstrare a Neamului Românesc, a Naţiunii Române cu valorile ei naţionale şi spirituale profunde, cu o istorie care ne face să fim mândri că suntem români. Dacă, credinţa este iubire de oameni, atunci credinţa poate avea putere nestăvilită, nu numai în domeniul vieţii spirituale, ci şi în viaţa noastră cotidiană, în general, la nivelul întregii societăţi româneşti.

Credinţa este o componentă sufletească care ne face conectarea cu Sinele Divin.

Spiritualizarea noastră înseamnă iubire şi sacrificiu, fericire şi mântuire, care presupun abandonarea unor idei, convingeri şi comportamente dăunătoare propriei noastre fiinţe şi semenilor noştri. Conştientizarea deplină că putem să ne schimbăm şi să ne maturizăm continuu ne va conduce, nu la o alinare a realităţilor crude în care trăim, ci la o stare adecvată de bine.

Actualul nostru sistem de convingeri nu ne aduce fericirea, vom trăi mereu agitaţi, confuzi şi neputincioşi în desăvârşirea noastră.

Orice învăţ are şi dezvăţ”?! Ce este de făcut?

Oare, putem abandona ego-ul personal şi colectiv, şi cu voinţă fermă să declarăm: „Da, am greşit, m-am înşelat până acum” pentru a îmbrăţişa credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos şi a-i urma exemplul?!

„Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri.” (Petre Țuțea)

Nu este niciodată prea târziu ca oamenii să revină la matca credinţei, „ca toţi să ne împărtăşim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I Se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Părintele Său Cel fără de început şi cu Preasfântul şi de viaţă făcătorul Său Duh.

Doamne-ajută!

Sibiu, 3 mai 2019

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: