La Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din Alexandria (Virginia, SUA). „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm!”

de Angela-Monica JUCAN

Dincolo de Atlantic, Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din Alexandria, statul Virginia. O casă a Domnului, care, ca toate cele situate în afara granițelor românești, trebuie să facă față la mai multe constrângeri – juridice, economice, sociale, topografice, geografice etc. – și să rămână ortodoxă. O biserică de o formă mai simplă decât a celor cu care sântem obișnuiți, în care însă găsim un spațiu liturgic canonic, lăcaș sfânt primitor cu toată lumea și, tainic, centru de sfințenie cu rază lungă pentru aria de valori străine ortodoxiei, în care se găsește.

Biserica e păstorită în adevăr cu vocație de preacucernicul părinte preot Aurel Petrescu. Nu e ușor. Oamenii sânt oameni. Cezarul vrea ce-i al lui. În același timp, se cuvine dat și lui Dumnezeu ce-i al Lui. Legile (evident, seculare) americane trebuie respectate, ca și normele nescrise ale locului. Apoi, în America bisericile românești se află la mari distanțe (în capitală, nici una românească ortodoxă), pentru mulți nu e ușor de ajuns la ele, și, poate, nu toate confesiunile au o biserică, pe tot continentul. Credincioșii parohiei merg la serviciu, au orar de lucru, nu pot participa peste săptămână la Vecernii, necum la Utrenii sau la Liturghiile din zile de praznic. 

De Sfintele Paști 2019, la biserica din Alexandria au venit cam toți, cred, cei care o frecventează cu regularitate ori sporadic. Nu mi s-au părut mulți, nici puțini, n-are importanță numărul, important e că „publicul” acesta a creat natural, necalculat, în toată biserica și pe tot timpul, o emoție tandru-specială din senzația de legătură de-a dreptul familială, din sentimentul de „acasă”, din zâmbet cu zâmbet, din bună-cuviință, din minunea limbii române. Sau cei din comitetul parohial! Câtă inimă în șnurul tricolor al clopotului din întâmpinare, cât suflet în amănunte! Și gustul paștilor, și felul și locul în care s-au împărțit – în totul, ceva puternic românesc, cu numai ușor buchet american (nu vinului datorat).

La timpul cuvenit, fără toacă și fără zvon înalt de clopot (că nu e voie să „deranjeze” fonic vecinii), oficiată de un singur preot, împreună cu copii de altar, Slujba Învierii din Alexandria a fost de o solemnitate singulară, nu zic mai mare decât în Țară, că nu e loc de superioritate, dar a fost un fast particular, extraordinar, extras dintr-o aleasă modestie, din ceea ce se poate, din ceea ce putem și din ceea ce este, sub binecuvântarea Domnului, care răspunde rugăciunilor noastre. „Iisuse, Cel ce binecuvântezi pe cei ce Te binecuvântează pe Tine, binecuvâtează și acum osteneala noastră cea după putere” (Acatistul Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, icos 12).

Veniți de luați lumină!” Lumina lui Hristos, răscumpărătoare.

În noapte, cădeau din cer picături de ploaie, dar tot aici, pe pământ, s-au împărtășit și ele, luând zeci de culori din, adusă afară de credincioși și ocrotită în căuș de palmă, lumina candelei nestinse de deasupra sfintei mese. Cum zice cântarea a 3-a a slujbei Învierii, „acum toate s-au umplut de lumină – și cerul și pământul și cele de dedesubt”.

Prin blocurile din preajma bisericii și-n toată Alexandria, în Arlington, în Washington DC, locatarii dormeau… Micile făclii ortodoxe își tremurau luminile și pentru ei. Troparul le adia visul. „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.” Părtași, tainic, la taina Sfintei Învieri, și ei.

„Hristos a înviat!”

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: