DE LA LATINĂ LA LIMBILE ROMANICE: MATERNITATEA ILUSTRATĂ ÎN PROVERBE

de CS dr. Adelina Emilia MIHALI

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”
Cluj-Napoca

Potrivit religiei creştine, din Haosul preexistent, Dumnezeu a creat lumea: cerul şi pământul, plantele şi animalele şi omul pentru a stăpâni şi lucra pământul. Alături de bărbat, Dumnezeu a făcut femeia, să-i alunge singurătatea şi să-i fie sprijin la greu.

De-a lungul timpului, femeii i s-au atribuit mai multe roluri (fără a i se nega însă acela de procreare, cel mai important factor în perceperea femeii ca personalitate): de la casnică, agricultoare, moaşă până la implicarea ei în politică şi chiar la statutul de „business woman” din zilele noastre.

În Roma anticǎ, în Grecia sau mai târziu, în Evul Mediu şi pânǎ aproape în zilele noastre, obligaţia moralǎ a femeii era aceea de a da naştere la cât mai mulţi copii, aceștia ducând mai departe numele şi religia familiei (transmisibilă pe linie paternă), de aici şi interzicerea celibatului. Pe drept cuvânt „condiţia de dependenţă şi subordonare a femeii ateniene este vizibilă în primul rând în viaţa fetelor nemăritate şi în modul cum ajung ele să se căsătorească” (Flacelière 2006: 62). Sterilitatea reprezenta un motiv de divorţ, de repudiere, femeile care nu puteau avea copii fiind marginalizate de societate. Interdicţia de a se sustrage legilor firii, de a folosi leacuri sau practici magice cu efect contraceptiv era o cerinţǎ a religiei, fie cǎ vorbim de religia casnicǎ a romanilor, fie de creştinismul de mai târziu.

În Evul Mediu, scopul mariajului rămâne procrearea. Biserica promovează supunerea absolută a femeii în faţa bărbatului şi interzicerea utilizării oricărei metode contraceptive, pe baza afirmaţiilor din Biblie: „Femeii i-a zis: «Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.»” (Geneza, 3: 16). Astfel, fetele se căsătoresc foarte tinere, pe când bărbaţii renunță la celibat în floarea vârstei, în jur de 30 de ani. În familiile nobile numărul copiilor creşte, datorită posibilităţilor financiare, dar şi necesităţii obţinerii unui moştenitor într-o perioadă măcinată de războaie şi molime.

În epoca modernă și contemporană, scăderea natalităţii a demonstrat faptul că femeia nu e sortită numai procreării, cum a fost considerată până acum, ci tinde spre posibilitatea alegerii propriului mod de a trăi. De asemenea, un efect al scăderii demografice a fost devenirea unui număr din ce în ce mai mare de femei salariate. Chiar dacă erau mame, ele aveau posibilitatea de a avea un loc de muncă stabil sau măcar de a se întoarce de la serviciu mai devreme pentru a se putea achita de îndatoririle casnice (vezi și Frevert, Haupt 2002).

Astfel, latura maternǎ a femeii s-a fǎcut simţitǎ în orice perioadǎ istoricǎ, deoarece mama era cea care se ocupa de creşterea copiilor. În Antichitate, chiar dacǎ matroana romanǎ era responsabilǎ de educaţia copiilor sǎi numai pânǎ la o anumitǎ vârstǎ, totuşi aceşti ani sunt cei în care copilul învaţǎ sǎ distingǎ binele de rǎu şi îşi însuşeşte normele morale ale societǎţii din care face parte. Inclusiv în societatea actuală, mamei i se atribuie toate greșelile comise de copii, considerându-se că acestea au la bază o educație deficitară. Pe drept cuvânt, cultura popularǎ a denumit prima copilǎrie „cei şapte ani de acasǎ”. Vorbitorii de limbă franceză afirmă că: La première éducation est celle qui importe plus, et cette première éducation appartient incontestablement aux femmes. „Prima educaţie este cea mai importantă şi ea aparţine incontestabil femeilor” (Cugetări 1982: 88).

Rolul mamei în creșterea și educare copiilor a fost suprins în proverbele latinești și romanice: Matris natura matris maternaque cura. „Natura mamei este grija maternǎ a unei mame” (Munteanu 2003: 227). Ideea se regăseşte şi în limba franceză, indicând natura maternă şi devotamentul femeii care se dedică creşterii copiilor ei: Une mére est une femme, mais ce n’est plus la femme, c’est la mére. „O mamă este o femeie, dar ea nu mai este femeia, ci mama” (Cugetări 1982: 159-160). Celebrul poet roman, Horațiu, afirma Mater pulchra, filia pulchrior. „Mama frumoasǎ, fata şi mai frumoasǎ” (Latine 1992: 122), enunț tradus în italiană La buon madre fa la buona figliola. „Mama bună face fata bună”. Regăsim proverbe care conservă acelaşi sens în  mai toate limbile romanice: Tel père, tel fils; telle mère, telle fille (franceză),  Il figlio al padre s’assomiglia, / Alla madre la figlia., Qual il figlio, tale la madre., Qual la figlia, tal la madre., Qual madre, tal figlia., Quale la madre, tale la figlia (italiană), Cuales fueron los padres, los hijos serán (spaniolă), Aşchia nu sare departe de trunchi (română) (vezi și Femeia 1975, Stănciulescu-Cuza 1982).

Pentru a desemna o mamă devotatǎ copiilor ei, latinii foloseau expresia Mama Gracchilor. Cornelia, celebra matroanǎ romanǎ, fiica lui Scipio Africanul, rǎmasǎ vǎduvǎ, a refuzat propunerea lui Ptolemeu de a deveni regina Egiptului, preferând sǎ se consacre educaţiei fiilor ei, Tiberius şi Caius. Despre aceştia afirma „Iatǎ bijuteriile şi podoabele mele” (Berg 2005: 207).

Tradiţia menţioneazǎ şi condamnǎ, însǎ, mamele care au dat un exemplu negativ copiilor lor, considerându-le responsabile de devenirea viitoare a odraslelor. Două cugetări medievale sunt reprezentative pentru modul în care societatea vede relația mamă–fiică: Mater venalis facit ut sit filia talis; / Nam sequitur leviter filia matris iter. „O mamǎ coruptǎ face ca şi fiica ei sǎ fie la fel; / Cǎci o fiicǎ urmeazǎ cu uşurinţǎ drumul mamei”, Cum sic venalis mater, sic filia talis. „Când mama este depravatǎ şi fiica este la fel” (Munteanu 2003: 227, 80).

În Roma antică, familia joacă un rol important, căci ea este matricea creatoare a religiei şi a societăţii, ea corectează moravurile şi propune un ideal colectiv. Datorită acestui fapt, celibatul este interzis. Concepţia conform căreia este ruşinos şi dăunător să fii necăsătorit s-a menţinut până în Evul Mediu. Turpissimus est diu ferre nomen virginis. „Este ruşinos să porţi multă vreme numele de fecioară”, Virgo matura, nisi nubat, erit ruitura. „Fata bătrână, dacă nu se va mărita, se va prăbuşi” (Munteanu 2003: 484, 516).

Dupǎ cum am vǎzut, pe lânga dovezile materiale – inscripţii, monede – proverbele oferǎ o frescǎ a unei epoci, închegând întreaga înţelepciune popularǎ. Ele nu s-au pierdut în timp tocmai datoritǎ faptului cǎ se referǎ la adevǎruri universal valabile.

Bibliografie

Berg 2005 = I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Bucureşti, Editura Vestala.

Cugetări 1982 = ***, Cugetări franceze, Colecţia Cogito, Bucureşti, Editura Albatros.

Femeia 1975 = ***, Femeia în proverbele şi cugetările lumii, [Bucureşti], Editura Albatros.

Flacelière 2006 = Robert Flacelière, Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Humanitas.

Frevert, Haupt 2002 = Ute Frevert, Heinz-Gerhard Haupt, Omul secolului XX, Iaşi, Editura Polirom.

Latine 1992 = ***, Latine dicta. Citate şi expresii latineşti, Bucureşti, Editura Albatros.

Munteanu 2003 = Eugen Munteanu, Lucia – Gabriela Munteanu, Aeterna Latinitas. Mică enciclopedie a gândirii europene în expresie latină, Ediţia a II-a, Bucureşti – Chişinău, Editura Litera Internaţional.

Stănciulescu-Cuza 1982 = Mariana Stănciulecu-Cuza, Dicţionar de proverbe italian – român, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: