Pe malul mării, ţinându-ne de mână,
desculţi ne plimbăm,
în ochi
şi-n aerul sărat
ni se ascunde dragostea.
Pe liniile vieţii, din mâinile noastre,
cuvintele cuibărite curg,
înfloresc, se-mpletesc,
plutesc printre vise,
mistuindu-se uşor
în briza tăcută a serii.
Talazurile inimilor
reverberează
eteric
aceleaşi bătăi
învăluite
de incantaţiile
sunetelor de safir.
În lumina argintie a lunii,
valuri după valuri,
ritmic, domol,
vin, pleacă,
lăsându-ne
pietre mici,
netede,
rotunde,
stele de mare
şi scoici de sidef
ce-şi poartă, în taină,
şoapta, suspinul, povestea.
În vidul acesta creat,
odată cu smaraldul secundelor
trezite la viaţă,
pescăruşii se înalţă
în văzduh,
tăind orizontul.
Când mâinile noastre se desprind,
privindu-se adânc, dincolo de
porţile de topaz ale timpului,
urmând
o curbă a clopotului,
noaptea, încă,
îşi cântă fluidic psalmii…
This entry was posted on Vineri, 12 iulie 2019 at 5:04 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
