EMIL I. BOZGA – PIERDUT PRINTRE RÂNDURI… debut editorial de excepție

„ARS LONGA, VITA BREVIS! – ARTA ESTE LUNGĂ, VIAȚA ESTE SCURTĂ!”

Motto:

Mă las purtat de gânduri,
De zâmbete, tristețe și fiori,
Mă las purtat de vântul ce adie,
Visuri și șoapte, crez și melancolie
”. (Purtat de gânduri)

Vasile Bele

EGO SUM, QUI SUM!” – (eu sunt cel ce sunt!), parcă vrea să ne spună, EMIL I. BOZGA, cel care debutează în volumul „PIERDUT PRINTRE GÂNDURI”, care se pregătește să vadă lumina tiparului în aceste zile (n.a. mijloc de iulie, 2019). Rugat fiind de un foarte bun prieten, aflat și el în plină ascensiune literară (despre Ionel SIMA vorbesc!) să îmi „arunc ochii”, atunci când timpul îmi va permite, peste un manuscris ce cuprinde „gândurile unui foarte bun prieten” (citez din memorie) de al său, după nume – EMIL, consăteni de altfel, și fii ai Țării Lăpușului – o zonă foarte dragă mie, nu pot decât să îi dau curs – exact atunci când timpul îmi va permite.

Fără titlul unei promisiuni, evident, că răspund pozitiv, dar din motive obiective mail-ul primit rămâne, o vreme, necitit. Și pentru că fiecare lucru are momentul său, îndrăznesc a rosti – acum și aici, este momentul său! Acum este momentul manuscrisului. Îl răsfoiesc, ca de obicei… îl întorc, cât pe față,cât pe dos… și trag o primă concluzie – ÎMI PLACE! Îmi place – îmi spune ceva din interiorul meu. Merită mai multă atenție și-mi promit și mie, și acelui prieten, că voi reveni cât de curând asupra poemelor. Merită atenție. Găsesc acest manuscris – curios, interesant, plăcut la prima citire, real, cu sens în lumea actuală.

Mai trece un pic de vreme și mă apuc iar’ să citesc, de această dată cu o doză de atenție sporită. La a doua citire/parcurgere a manuscrisului, nu pot decât să-mi spun „Așa este! Nu m-am înșelat!” și-mi sun prietenul pentru a-i spune părerea mea obiectivă, sinceră: „Materialul este bun. Găsesc valoare… este esență, dar mai trebuie îngrijit!”, motive obiective de altfel, dar principalul lucru este faptul că îmi place ce citesc, îmi captează atenția.

Găsesc printre poemele propuse (de fapt un material brut) și balast, pe care ulterior l-am propus spre a fi eliminat – și știți foarte bine că așa se procedează. Stând la sfat, stând de vorbă, cu prietenul prietenului meu, care între timp îmi devine și mie prieten, chiar avem o discuție interesantă. Aflu lucruri frumoase… cel puțin știu de unde vine pasiunea pentru poezie, exact cum declară autorul, pentru că acolo-i este rădăcina, în comuna Suciu de Sus, (Țara Lăpușului)… „m-am născut și am crescut acolo unde poezia putea fi recitată de foșnetul pădurii de brad, de ciripitul păsărilor, când se crepa de ziuă sau de murmurul cristalin al izvoarelor ce curgeau de pe toate dealurile!”.

Îi recomand, alăturat poeziei, să încerce și proza – un gen literar în vogă, pentru că scrie frumos, curat, sincer, și-aș putea depune mărturie că așa este și sufletul autorului, aflat, iată, la început de drum. Și chiar mă bucur de această binecuvântare, indiferent de context. Mă bucur să pot gira literar, pentru că girez pentru sinceritate. Nu m-aș lansa în multe vorbe și chiar îmi propun în acest text să fiu un pic mai simplu. Nu că nu aș avea motive! Dar am să vă las pe dumneavoastră să-l descoperiți pe autor, așa cum este el. Dar cum este el? Simplu – și facil. Dar poate face lucruri mărețe, complicate. Îl văd un om modest, care plecat fiind de aici „pentru un trai mai bun”, nimerește exact în celălalt colț de lume, (de Europă, adică!), în Spania. Scrie despre viața și traiul de acolo, ba și despre oamenii cu care a intrat în contact. Sincer fiind, recunoaște omul pervers și lacom, scriind despre ei, dedicându-le câteva poeme. A se vedea pentru conformitate, poeziile, precum: ,,………..”.

Pornit dintr-o zonă a Maramureșului, sensibil de frumoasă și încărcată de spiritualitate, îi simt aplecarea spre aceasta și nu pot decât să-l înțeleg. Stau mărturie, poeziile: „Săptămâna Mare…

E Săptămâna Mare,
Of, Doamne, îți mulțumim,
Ți-aducem închinare,
Ca să ne curățim
”,

versuri de o sensibilitate aparte, emoționante, definind spiritualitatea și educația pur creștină a autorului. „Vremea Postului…” – păstrează același principiu:

S-aprindem lumânări postind
Și în genunchi să ne rugăm,
În suflete să cercetăm,
Atunci când lacrimi ne cuprind
”.

Uneori îl văd vesel, alteori îl văd trist, suferind de dor de casă. Stau mărturie poemele „Vise pe card…”:

Trăiesc și am trăit ca un nebun,
Doar cu idei necompromise,
N-am dat la nimeni niciun tun,
Iar cardul meu e plin de vise
”.

Țara Lăpușului… Țara Colindului…”, este esența dorului de casă, a mândriei și a iubirii purtate în adânc de inimă. Iubirea pentru locul natal, pentru tradițiile zonei de unde își are rădăcina. Parcă îl văd scriind acest poem – cu lacrimi în ochi, din cauza dorului și dragului de casă.

Cine vrea ca să audă,
Un colind pe pofta lui,
Îl rugăm să vină iute,
În Țara Lăpușului
”.

Am stat de vorbă cu mulți români plecați „în lume”, ba am avut privilegiul de a merge cu colindul românesc, exact acolo, în Spania, la românii de acolo. Vorbele mele sunt sărace oricât de bun orator aș fi, la ceea ce s-a întâmplat în Spania – mulțumind și în acest moment celor care au mijlocit plecarea mea. Le mulțumesc că au avut încredere în mine! Am văzut, cu acest prilej și români fericiți, bucuroși, români care plângeau de dorul de casă și de bucuria întâlnirii cu ceea ce înseamnă românesc, acolo la mii de kilometri depărtare.

Învățat fiind la școala românească nu poate uita orele de limba și literatură română, și nici pe „Eminescu…” – dedicându-i un poem.

„Eminescu-i infinitul,
Al creației divine,
E lumina, răsăritul,
Sângele ce curge-n vene…
”.

Aici cred că influența profesorului de predare a acestei discipline este majoră, definitorie. Și parcă, dacă aș citi cu mai multă atenție poemul „Iubind în șoaptă…”, constat o asemănare vizibilă cu Marele Poet – Eminescu, și văd o asemănare inconfundabilă a acestui poem, cu Luceafărul eminescian.

Când eram mici noi învățam,
Chiar în aceeași clasă,
Nu mă gândeam că o să fii,
Atâta de frumoasă
”…

Mă fac complice la trecut,
Când stau să mă gândesc,
De ce mai mult nu am putut,
Decât… să te privesc
”.

Printre poeme sunt și câteva cu dedicație, deși fiecare au un punct de pornire, dar despre „Mariana…” sau „Adriana…”, nu pot spune decât că se încadrează prefect în poezia iubirii – atinsă, cred, de orișicare poet.

Cu părul scurt și rumenă-n obraji,
Iar ochii trainice făclii
Și zâmbetul, eternul tău miraj,
Nu semănai cu ceialalți copii
”. (Mariana…)

***

Erai micuță, zveltă și-ndrăzneață,
Zâmbeai mereu ca soarele pe cer,
Frumoasă foc, precum o dimineață,
Aveai candoare, dragoste și fler
”. (Adriana…)

Oare este vreun scriitor să nu fi scris un rând, un vers despre iubire – o temă universală? Și iată-l, deja, încadrat, deși la debut, în universalitatea literară. Nu voi mai scrie decât… HABENT SUA FATA LIBELLI! – (cărțile își au destinul lor!), așa cum cred că și acest volum își va găsi cititori pe măsură. Și-i voi ura BUN VENIT!… și cărții, și… autorului, cu sfatul, prietenesc, de a nu se opri aici, căci, sunt convins că mai are foarte multe lucruri de spus.

Oricând, în sprijinul DUMITALE, drag coleg literat.

Vasile BELE
Membru al Asociației Scriitorilor – Baia Mare;
Membru al Cenaclului Literar „Petre Dulfu”, Satulung (MM);
Membru al Cenaclului Literar „Nichita Stănescu” – aparținător Centrului Cultural al M.A.I.;
Membru al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română – din Republica Moldova;
14 iulie 2019

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: