Bătălia de pe Tisa: 20-26 Iulie 1919

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

„Marile pregătiri ale Ungurilor nu au rămas un secret pentru Români. Din depoziţiile dezertorilor şi prizonierilor, din atitudinea agresivă a trupelor maghiare, care înmulţeau din ce în ce provocările şi incursiunile peste Tisa, dintr-o radiogramă a guvernului maghiar, interceptată de Marele Cartier General român la 8 Iulie, comandamentul român al trupelor din Transilvania era în curent cu situaţia; el cunoştea toate deplasările şi grupările trupelor duşmane, efectivele lor, şi cu oarecare aproximaţie, data atacului. De aceea el şi-a luat toate dispoziţiile ca atacul Ungurilor să fie primit cum se cuvine. Faţă de importanţa atacului ce se pregătea, trebuia ca şi contra-măsurile noastre să fie corespunzătoare.

Aceste măsuri erau de trei categorii: Mai întâi s-au grupat în mod judicious trupele deja existente în Transilvania. În al doilea rând, s’au adus unităţi noi din interiorul ţării, spre a întări armata de operaţii. În sfârşit, s’au luat măsuri ca să se asigure transportul trupelor pe căile ferate cu cea mai mare iuţeală şi regularitate.

Gruparea trupelor a fost făcută după sistemul eşalonării în adâncime, lăsându-se pe linia înaintată o perdea subţire de trupe, şi grupând rezervele în spate, spre a fi aruncate în luptă în momentul şi punctul unde se va simţi nevoia. De aceea s’a lăsat ca acoperirea pe Tisa să se facă numai de cele două divizii ardeleneşti: divizia 16-a, în sectorul de nord, dela vărsarea Someşului în Tisa până la Abad-Syalok, şi divizia 18 în sectorul de sud, până la gura Mureşului. Detaşamentul Olteanu fusese desfiinţat, de oarece dreapta grupului de nord român era acum acoperită de trupele cehoslovace. Stânga grupului de sud era, la rândul ei, acoperită de trupele franceze din regiunea Szeghedin.

Pe linia a doua se găseau: divizia 2-a de vânători în sectorul de nord, la Nyiregyhaza, şi divizia 1-a de vânători în sectorul de sud, la Bichiş-Ciaba. In rezerva generală se găsea divizia 6-a la Oradia Mare şi divizia 2-a de cavalerie la Debreţin. Se mai transportaseră ca unităţi proaspete şi se lăsaseră în rezerva generală, divizia 1-a de infanterie la Careii Mari şi divizia 1-a de cavalerie între Oradia Mare şi Bichiş-Ciaba, precum şi alte mici unităţi de artilerie şi trupe speciale neindivizionate. Pentru ca diviziile din rezerva armatei să poată fi întrebuinţate în întregime în operaţiuni, Marele Cartier General a mai pus la dispoziţia Comandamentului armatei din Transilvania şi infanteria noilor divizii ardeleneşti 20 şi 21, ca să fie întrebuinţate pentru asigurarea spatelui armatei de operaţiuni. Totalitatea forţelor armatei române de operaţiuni, în ajunul ofensivei ungare, se ridica deci la 8 divizii de infanterie şi doua de cavalerie, însumând 92 de batalioane, 58 escadroane şi 80 ½ baterii.

Comparând forţele române cu cele ungare, cu care trebuiau să se măsoare, în ajunul ofensivei duşmane, la 20 Iulie, se constată că forţele de infanterie erau aproape egale ca unităţi şi luptători. În privinţa artileriei, noi aveam o uşoară superioritate faţă de Unguri ca număr de baterii (80 faţă de 69), care însă era compensată din partea duşmanului printr’o proporţie mult mai mare a artileriei grele. Faţă de numai 2 baterii de 155 ale noastre, Ungurii aveau 15 baterii grele, printre care şi patru tunuri de 305mm. El mai dispunea şi de 9 trenuri blindate, faţă de două ale noastre; noi aveam însă două baterii de auto-tunuri. În ceea ce priveşte puterea combativă a cavaleriei, superioritatea noastră era zdrobitoare: 58 de escadroane cu 12000 de săbii, faţă de 10 escadroane cu 1345 săbii, pe care le avea inimicul. În operaţiuni de mişcare şi de urmărire, cum se prevedea să fie cele ce se pregăteau, posesiunea unei cavalerii numeroase era un important element de superioritate.

Situaţia noastră strategică era avantajoasă. Amândouă flancurile erau bine acoperite de armate amice. Perdeaua subţire de acoperire, formată din două divizii, fiecare având un sector de 150km, era susţinută de alte două divizii în rezervă, dispuse în centrul spaţiului fiecărui sector şi de o puternică rezervă strategică, aşezată către mijlocul dispozitivului de acoperire. Acest dispozitiv de eşalonare în adâncime a rezervelor, grupat în cel mai strâns raport cu bogata reţea de căi ferate, permitea întrebuinţarea lor repede, după necesitate, fie în sectoarele de grup, fie în spaţiul dintre grupurile de acoperire. Pentru a înlesni aceste deplasări repezi, s’au adunat din vreme în interiorul zonelor de concentrare ale diviziilor din rezervele sectoarelor şi din rezerva strategică, un mare număr de garnituri (trenuri) de rezervă, spre a fi întrebuinţate unde nevoia operativă va cere.

Ceea ce însă constituia mai cu seamă marea superioritate a armatei noastre, era, pe lângă organizaţia ei tehnică, înarmarea şi instrucţia ei perfectă, moralul înălţat şi ardoarea ce însufleţea trupa. Românii erau conştienţi că aceasta va fi marea bătălie, care va avea să reguleze socotelile vechi de veacuri cu asupritorul neamului lor. Oţelit de aproape trei ani de lupte cu tot felul de duşmani, soldatul român avea conştiinţa superiorităţii sale asupra acestor armate improvizate la repezeală. Spiritul său de ordine şi dragostea lui de pământul patriei crescuseră încă prin contactul cu ţările locuite de fraţii de acelaşi neam, pe care el îi desrobise, alungând cu baioneta lui pe Ruşi şi pe Unguri din ţinuturile unde stăteau înfipţi de veacuri. El privea cu o mândrie amestecată cu dispreţ la armata mercenară, care lupta subt un steag roşu, pentru ţeluri pe care mintea lui cinstită nu putea să le înţeleagă, mărginindu-se să le confunde cu asasinatele, brigandajele, şi ruinele pe care le semănau în oraşele şi satele pe care le aveau în mână.

Bătălia de pe Tisa, etapa decisivă a procesului secular între Unguri şi Români, se prezintă subt auspicii favorabile Românilor. Dela comandant până la cel din urmă soldat, toată lumea primea provocarea aruncată de Unguri ca ocazie binevenită pentru răfuiala definitivă, de mult aşteptată. Bela Kun pregătise cu inconştienţă groapa propriului său regim de aventură şi de crimă.”

Contra-măsurilor noastre
Cap. II
Bătălia de pe Tisa
20-26 Iulie 1919

Istoria Războiului pentru întregirea României: 1916-1919. Volumul III
Constantin Kirițescu
Editura Casei Școalelor, Atelierele „Cartea Românească”, București

Cu respect,

Valentin-Nicolae Bercă

„România Magnifică” – http://www.romaniamagnifica.ro – un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: