Descoperă cum vezi Lipsa Încrederii de sine

de Alexandru PLEŞEA

La cei care nu pot face ce își doresc și nu pot fi cum își doresc, m-aș înclina să-i ajut. Nu cred că printre ei te afli și tu. Tu, probabil, deții suficientă experiență, ființă și cunoaștere să materializezi, prin încrederea ta de sine, ce îți dorești.

Totuși, printre mulți nenorociți din jurul nostru, o spun într-un sens non negativ, ei au ALES să nu trăiască conform dorințelor lor, și se plâng, se pierd, înjură, bârfesc, se clatină, au invidie, ură, frică. La aceștia nu am ce să le fac, pentru că ei au ALES alt drum.

Eu discut cu cei care aleg drumul lor interior, cât și îmbunătățirea drumului lor exterior. Iar cei care cer, eu le dau. Astfel, pentru că ai ajuns la mine, ai început căutarea ta și te FELICIT pentru asta.

Lipsa încrederii de sine este un proces care apare din mai multe motive:

  • Gândești și calculezi mai mult și acționezi prea puțin;
  • Iei prea mult în seamă părerile altora;
  • Lipsa contactului vizual și emoțional cu ceilalți;
  • Lipsa asumării riscurilor care îți pot aduce beneficii;
  • Scade energia după ce începi un lucru;
  • Autojudecata constantă;
  • Participarea la bârfe și situații tensionate care nu te privesc.

Toate aceste nu sunt atitudini greșite.

Ele sunt corecte pentru cel ce le are și incorecte pentru cel ce le-a depășit.

Lipsa Încrederii de sine se poate vedea la următorii oameni:

  • cei care nu pot socializa sincer și în voie
  • cei care păstrează invidie sau negativitate față de ceilalți
  • cei care nu se pot deschide emoțional față de apropiații săi
  • cei care stau mai mult cu privirea în jos, decât în fața lor
  • cei care au contact vizual scăzut sau voce scăzuta și fără ritm
  • cei care nu își pot păstra controlul emoțional și cad în stări iritante
  • cei care văd partea negativă a oamenilor din jur, fără să verifice asta
  • cei care nu își dezvoltă virtuțile și se complac în situațiile actuale
  • cei care se plâng și văd problemele, în loc de soluții.

Într-o zi Dalai Lama a fost întrebat dacă budiștii au încredere de sine.

El a răspuns: „Ce este acesta Încredere de Sine?” Jurnalistul a explicat. Dalai Lama a răspuns: „Religia mea este bunătatea, nu știu nici ce este, nici despre ce este Încrederea de sine”.

Astfel, dacă observi la tine sau la cei din jurul tău disfuncții comportamentale pentru că încrederea de sine se lasă așteptată, atunci ai putea să accepți și să ajuți situația, fără să-l judeci pe om, căci atâta poate și el. Soluțiile sunt în mâna ta, că de plâns, mulți se plâng pe lângă noi.

Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință

Împarte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.

Comunitatea celor cu mintea limpede și liniștită, te salută!

Alexanru PleseaCu dragoste și respect, a fost un privilegiu să-ți scriu aceste lucruri.

Alexandru Pleșea

Rămâi cu bine!

 

 

Alexandru Plesea_logo

Splaiul Unirii 5
Bucureşti 030121
ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: