Actul de la 23 August 1944

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

„Acest act, arestarea în Palatul regal a mareşalului Antonescu şi a principalilor lui colaboratori la ordinul regelui, este cel mai controversat din întreaga acţiune a războiului.

Unii l-au considerat ca un act de salvare naţională, mai ales cei ce au participat la el sau au fost beneficiarii lui în ţară sau exil. Stalin l-a decorat pe regele României cu ordinul VICTORIA, cea mai mare decoraţie rusă. Preşedintele Truman şi regina Angliei au decernat şi ei mari decoraţii autorului acestui act. S-a susţinut că prin acest act s-a evitat trecerea ţării prin foc şi sabie, ocuparea României prin lupte şi un tratament mai dur la conferinţa păcii. Se pretinde (ceea ce cu siguranţă este adevărat) că prin acest act războiul a fost scurtat cu cel puţin şase luni şi poate chiar a fost câştigat de aliaţi, fiindcă, dacă ar fi avut răgaz, nemţii puteau avea între timp bomba atomică.

Criticii acestui act, pe care unii îl califică de „înaltă trădare”, alţii de „gravă eroare politică”, susţin că România nu trebuia să capituleze „en rase campagne” înainte să fi semnat un armistiţiu. Că această capitulare necondiţionată a fost un dezastru naţional: ruşii, după încetarea focului (la 23 august), au luat prizonieri 130.000 de soldaţi români, au deportat peste 20.000 de alţi români şi 72.000 de români de origine germană. Că în lupta alături de ruşi, România a pierdut încă 50% din totalul de 19 divizii angajate şi aruncate de ruşi întotdeauna în prima linie de foc. Că, oricum, ţara a fost trecută prin foc şi sabie de sovietici şi că ea şi-a pierdut definitiv libertatea, fiind practic ocupată şi comunizată cu forţa.

Criticii actului de la 23 august 1944 susţin că mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie el armistiţiul, fiindcă-l negociase şi putea să-l impună ruşilor prin puternica armată de un milion de oameni, înainte de a înceta focul. Că procedându-se la arestarea mareşalului şi la capitularea întregii armate înaintea semnării oricărui armistiţiu, am pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor României şi ne-am dezonorat singuri. Că mareşalul Antonescu, soldat şi patriot român, trebuia tratat ca un erou, cum a fost mareşalul Mannerheim al Finlandei, nu ca un trădător şi criminal de război. Că, în sfârşit, cu toată capitularea necondiţionată şi un guvern „frăţesc comunist”, ruşii au furat România de produse de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin „armistiţiul” dictat de Moscova din 12 septembrie 1944, instaurând pentru decenii mizeria. Ceva mai mult, se pretinde, şi încă de către somităţi militare, că Allen Brooke, şeful statului major imperial britanic, că prin actul de la 23 august 1944 România a deschis ruşilor larg porţile şi a contribuit la ocuparea unei jumătăţi din Europa de către ruşi. Că dacă România ar mai fi rezistat, aliaţii anglo-americani ar fi putut înainta adânc înspre răsăritul Europei, împiedicând asfel Rusia să aibă preponderenţa în Europa.

În capitolul anterior am discutat negocierile de ieşire a României din război duse la Cairo şi la Stockholm. Am ajuns la concluzia indiscutabilă că aceste tratative se duceau în perfect accord între mareşalul Antonescu şi opoziţie – Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. Că, condiţiile de armistiţiu oferite de ruşi, singuri, la Stockholm erau mult mai favorabile României decât cele oferite la Cairo de cei trei aliaţi şi că atât mareşalul cât şi opoziţia (Maniu-Brătianu) nu au acceptat condiţiile doamnei Kolontay, fără, ca ele să fie garantate şi de anglo-americani, fiindcă ei nu aveau încredere în ruşi.

S-a susţinut şi se mai susţine că în audienţa de la Palat din 23 august 1944 mareşalul Antonescu a refuzat cererea regelui de a semna armistiţiul şi că de aceea el a fost arestat împreună cu colaboratorii lui principali. Era bine, chiar foarte bine, ca M.S. Regele însuşi să fi dat poporului român explicaţia gestului său. O aşteptăm şi acum, de 43 de ani şi regretăm că ea încă nu s-a produs. Va trebui să reconstituim în consecinţă ce s-a petrecut la Palat în acea zi din alte depoziţii, mărturii şi documente. Iar concluziile mele sunt, acum următoarele:

I. Mareşalul Antonescu nu numai că nu a refuzat să încheie armistiţiul, dar ceruse el însuşi audienţă la Palat, tocmai pentru a anunţa că va semna armistiţiul pe care-l ceruse.

II. Actul de la 23 august 1944 este actul personal al M.S. Regelui. Nici unul din reprezentanţii partidelor istorice – Maniu-Brătianu – nu au fost prezenţi şi nu au ştiut nimic de cele petrecute la Palat, decât a doua zi.

III. Nici Iuliu Maniu, nici Dinu Brătianu nu au fost consultaţi asupra formării guvernului Sănătescu şi nici lui Maniu, nici lui Brătianu nu i s-a oferit să formeze guvernul, aşa cum eronat s-a pretins.

IV. Lucreţiu Pătrăşcanu şi partidul său comunist a avut un rol mult mai important în acest act de la 23 august 1944, decât se ştia şi se credea, cu toată neînsemnătatea Partidului Comunist Român şi a pasivităţii lui totale în timpul războiului. Rolul lui s-a concentrat asupra Palatului.”

Agonia României
1944 – 1948

Dosarele secrete acuză
Nicolae Baciu
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Istoria&optiune=1939-1945+-+CEI+ce+ne-au+facut+MARI+%28II%29

Cu respect,

Valentin-Nicolae Bercă

„România Magnifică” – http://www.romaniamagnifica.ro – un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: