Anotimp de dor…

de Emil I. BOZGA

Delia Florea_Toamna

Adierea îmi mângâie gândul,
Când toamna, subtil, își pune covorul,
Cu frunze de nuc adunate de vânt,
Îşi face prezența umplându-mi odorul.

Copacii goliţi de veşmânt şi uscaţi,
Reclamă naturii a lor goliciune,
Ar vrea ca să fie din nou îmbrăcaţi,
Dar asta e toamna, oricine, ce-ar spune.

E toamnă, anotimpul de dor
Şi codrul și frunza au trupul închis,
Nici lacrimi, nici răni nu mai dor,
E toamnă, anotimpul de vis.

Când vântul adie şoptind pe coline,
Îmi mângâie faţa zbârcită de trudă,
În leagăn se duce şi frunza din vie,
Iar ploaia răsare din nori şi ne udă.

Şi sufletu-n mine devine vioi,
Vroind să trădeze povestea cu ea,
Când toamna umblam desculţi amândoi,
Prin crângul cel veșted cu drag mă iubea.

Amurgul de toamnă-i surâsul divin,
Ascunde în el atâtea poveşti,
Cu inimi unite de blândul destin,
Te-ndeamnă mereu să ştii, să iubeşti.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: