Nici sărutare nu-ți voi da ca Iuda

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

În lumina opacă a trăirilor religioase se întrezăresc pașii omului contemporan care calcă nesiguri pe cărarea vieții. Umbra lor se așază peste microunivers, căpătuind un nou început, al fenomenelor deluzorii, ireale și nonsens. Acestea împânzesc ființa omului de un freamăt izvorât din marea întrebare a vieții: „Cine sunt? Încotro mă îndrept?”. Chip și asemănare, lumină și lumini, omul se așază pe piedestalul hotărârilor pe care le va lua privind panoramic orizontul care i se întrezărește. Apare o tăcere, un spațiu gol, un loc de joacă pentru minte și suflet, căci, iată, el va trebui să-și aleagă și să-și asume drumul pe care va merge. Va rămâne ancorat de spiritul vieții, în și cu Hristos, sau va da sufletului său dulcea sărutare a trădării, asemenea apostolului Iuda? Evident, alegerea și repercusiunile ei îi aparțin.     

Sub mantia încercărilor, a trădărilor și a neputinței se întrezăresc chipurile luminate ale celor pentru care timpul și experiența nu reprezintă un vector definitoriu. Tot ce contează pentru acești oameni este dorința de a acumula energia izvorâtă din Infinit și din Adevăr. O astfel de energie nu doar că vitalizează întreaga existență, ci răspândește o lumină tainică care, odată așezată peste corp și minte, se transformă în pace, iar cei ce trăiesc pacea, „fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9). Unii ca aceștia, desprinși parcă din volbura lumii, nu cârtesc împotriva vremurilor pe care le trăiesc, dar se arată profund întristați de vitregiile lor; nu îi judecă pe ceilalți, dar mustră cu duhul blândeții fiecare derapaj spiritual; nu se retrag într-o tainică chilie, ci luptă cu nădejdea unei izbânzi. Ei păzesc poruncile lui Dumnezeu și le înfăptuiesc pe ele. Ei sunt aceia care mărturisesc prin fapta lor că Iisus Hristos a murit și a înviat. Ei sunt cei care își garantează mântuirea, o simt, se bucură de ea. Ridurile chipului lor nu sunt brazdele nefericirii, ci semne ale timpului care a trecut. Fața lor încă luminează în întunericul lumii deșarte.

 Deși lumea a fost creată pentru ca omul să se bucure în chip necontenit de ea, s-a produs, totuși, un declin. În preabinele existenței sale, omul s-a rupt de sursa darurilor și a harurilor, dorind a se numi pe sine „stăpân a toate”. Rezultatul acestei acțiuni a fost dezastruos și, poate, timpurile pe care omul le trăiește astăzi sunt reminiscențele actelor nesăbuite ale înaintașilor. Nimeni, niciodată, nu i-a prevestit lumii declinul prin care trece. Tot ce părea a fi desprins din Înaltul Cerului cu fireasca sa funcționare este privit azi cu ochi tulburi. Judecata modernă cade peste atitudinea tradițională și moralistă a celor care nu sunt deschiși la minte. Schimbarea direcției demonstrează fără prea multă teorie modul în care funcționează societatea actuală. Mereu pe fugă, agitat și stresat, omul dorește să-și demonstreze sieși că poate guverna toate cele ale lumii prin putere, timp, materie, făcându-se, astfel, început și sfârșit, întemeietor și chivernisitor asupra microcosmosului în care funcționează. Energia acestei transformări este percepută paradoxal de către necuvântătoarele care încearcă prin comportamentul lor să tragă un semnal de alarmă omului, îndemnându-l la retrospecție. Se pot observa atitudini familiare omului, gesturi tandre care conduc la concluzii generale: comportamentul omului s-a animalizat, iar simțurile animalelor s-au umanizat.

Bucuria pe care omul o simte în clipele în care se idolatrizează pe sine, mulțumindu-și pentru ceea ce a devenit este sinonimă cu gestul făcut de apostolul Iuda față de Mântuitorul Iisus Hristos. Acea dulce sărutare a trădării este o analogie pentru clipele în care omul dă uitării binefacerile pe care Dumnezeu le varsă asupra lui. Singurul care se bucură de această sărutare a trădării este îngerul căzut, care face ca în mintea omului să lucreze doar cele lumești și nu cele duhovnicești. Dovada trădării Adevărului este puținul timp al bucuriei de care se învrednicește omul. În slava lui deșartă, el va trebui să înțeleagă că fericirea care nu durează nu este decât un mizerabil stupefiant. Acesta-i guvernează rațiunea, lăsând spații goale în suflet și în inimă. Acele spații se vor umple doar în momentul în care, asemenea gestului de regret trăit de Iuda, omul va începe să-și ridice privirea spre Cer, cerând și implorând iertare.

Potrivit învățăturii Sfinților Părinți, Dumnezeu este un desăvârșit cunoscător al gândurilor omului, ceea ce denotă faptul că El a știut modul în care Iuda va acționa și cum va cădea în prăpastia ispitei, vânzându-L. Cu toate acestea, deși pare un paradox, Iisus îl alege pe Iuda ca ucenic pentru a vădi lumii că înaintea materiei, a celor 30 de arginți trebuie să primeze fidelitatea față de Dumnezeu, față de prezența energiei Sale în viața omului. Alegerea lui Iuda ca apostol, evenimentul trădării Mântuitorului, dulcea sărutare a celui chemat în a sluji Adevărul sunt simboluri ale lecțiilor de predare-asimilare a învățăturilor de credință, ca prin aceasta fiecare să înțeleagă că umbra pașilor îndreptați spre păcat trebuie să dispară. În locul ei trebuie să apară fideitatea și fidelitatea față de Dumnezeul Cel Unul Întreit în Persoane. Cu alte cuvinte, omul trebuie să coboare rațiunea în inimă, lăsându-o pe aceasta din urmă să se transforme într-un vas ales al mirului celui de mult preț.

Se observă și se constată din ce în ce mai des schimbarea fizică a lumii. Natura a început să refuze a mai lucra în favoarea lumii, deoarece omul a uitat să-și aducă contribuția pentru a o menține vie, atât pentru el, cât și pentru generațiile viitoare. Exploatarea crudă și nemanierată a faunei și a florei creionează lipsa înțelepciunii, nepriceperea și ignoranța omului contemporan. Privită prin ochii generațiilor trecute, această atitudine primitivă a omului postmodern nu este sinonimă cu progresul, ci reprezintă, mai degrabă, un regres, o stagnare, o decadență.

Se afirmă cu tărie că secolul XXI este secolul vitezei, al schimbărilor majore, al energiilor pozitive, al dezvoltării. Cu toate acestea, tehnologia, tehnica și virtualul atributele acestui veac se dovedesc că nu sunt nici pe departe particule de Adevăr și nici măcar nu conduc spre El. Rețelele sociale, internetul și aplicațiile online sunt rețete ale eclipsării dialogului interuman. Fascinația lumii tehnice tinde să acapareze domenii umaniste, iar pericolul integrării acestei lumi în teologie, spre exemplu, este evident. Societatea este pe deplin convinsă că trăirea sentimentului religios trebuie să fie susținută de metodele moderne de catehizare, că practicile liturgice au nevoie de o actualizare, că Biserica trebuie să răspundă cerințelor prezentului. Din nefericire, puțini sunt aceia care știu că Biserica, cu cele patru funcții ale sale: de instituție, de comuniune de credincioși, de clădire și Trup al Mântuitorului, a răspuns în permanență nevoilor societății. Un exemplu, în acest sens, îl poate constitui un fragment din ectenia mare în care preotul se roagă „pentru cei ce călătoresc pe ape, pe uscat și prin aer”. Numărul participanților la serviciile liturgice se datorează harului și darului lucrător care este prezent în Biserică. În acea lumină pururi veșnică credinciosul se simte cu adevărat liniștit. Așadar, în această discrepanță dintre real și virtual se poate întrezări adevărata definiție a omului credincios. Spre deosebire de cel religios, care caută metode și practici de mijloc prin care să-și asigure o stabilitate spirituală, credinciosul se preocupă de identificarea mijloacelor prin care să se apropie și mai mult de Dumnezeu. Un astfel de om nu poate fi considerat nici habotnic, nici îndoctrinat, nici prozelit. El este realist, trup și suflet dedicat scopului său – mântuirea. Dar un astfel de om, de cele mai multe ori este supus încercărilor, batjocurii, falsității lumii în care trăiește. El se lovește mereu de zidul unei întrebări existențiale: „Câtă vreme va mai dura discrepanța dintre merit și răsplată?”. Dacă va socoti în adâncul inimii sale că Dumnezeu îl încearcă de prea mult timp, atunci va cădea în extrema fățarnicilor, asemenea lui Iuda. Dar dacă va înțelege că zbuciumul prin care trece este semn al iubirii divine, foc curățitor, atunci se va bucura cu desăvârșire.

Ales ca martor al Adevărului, Iuda s-a făcut pe sine viclean și fals. A trăit în preajma Mântuitorului, s-a împuternicit din energia ființei Sale, a absorbit puterea Cuvântului, dar nu a rezistat ispitei. Nu doar că L-a vândut pe Cel fără de preț, ci a ales a sluji intereselor meschine ale oamenilor, sau, cu alte cuvinte, a încercat să slujească la doi domni, dar „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona” (Matei 6,24). În acea cumplită încercare, Iuda se leapădă de Hristos, iese din turma cea aleasă și se ascunde sub chipul trădării de frică să nu sufere batjocura lumii care-i hulea pe apropiații lui Iisus. În acest context se poate explica dualitatea gestului sărutului dat Mântuitorului pe obraz. De frica necazurilor, a suferinței și a încercării, Iuda a fugit de la fața Lui, neștiind că trecând prin aceste vicisitudini, el se va bucura, într-un final, de Înviere, de veșnicie, de Împărăția Cerurilor.

Omul contemporan repetă zilnic gestul necugetat al apostolului Iuda. Fie că îi oferă lui Dumnezeu dulcea sărutare a trădării prin faptul că se consideră vrednic de bucuriile pe care le trăiește fără să socotească că Dumnezeu este izvorul lor, fie că fuge de la fața Lui de frică să nu sufere flăcările focului curățitor care îi vor aduce fericirea. Chiar dacă disproporția dintre merit și răsplată este uneori tainică, de necuprins cu mintea, omul este dator să rămână fidel Creatorului său. Indiferent de bucuriile sau necazurile prin care trece, el trebuie să se arate mulțumitor Dumnezeului său, fiind de-a pururi rugător, ascultător și împlinitor al poruncilor Sale.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: