Dor pribeag…

de Emil I. BOZGA

Of, dorul de tine cerșește pribeag,
El bate la ușă dar doarme-n cerdac,
Că n-are intrare la tine-n conac,
Să-ți lase un zâmbet, să-ți facă pe plac.

Şi vântul îl bate și ploaia îl udă,
Pândind pe la geamuri o voce s-audă,
Lămpaşul e stins la ea în odaie,
Iar el stă în vânt, în ceață și-n ploaie.

Aşteaptă un zâmbet, aşteaptă un semn,
La geamul odăii să-i dea un îndemn,
În mijlocul nopţii cu linişte pură,
Nici câinii nu latră, nici lupii nu urlă.

Ar vrea să se ducă să-şi ia bun rămas,
Că ploaia îl udă mai bine de-un ceas,
Conacu-i pustiu în miezul de noapte,
Nici paşi nu se-aud, nici unele şoapte.

El pleacă cu gândul, se pierde în ploaie,
C-ar vrea să se-ntoarcă, să intre-n odaie,
Atunci când va fi… să-i facă pe plac,
Să nu-l ţină-n ploaie o noapte-n cerdac.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: